Efectele voucherelor de vacanță pentru turismul de la munte în acest an

×
Publicitate

Aproape 140.000 de români și-au petrecut Crăciunul într-o stațiune din țară, cu 14% mai mult decât anul trecut - este raportul îmbucurător oferit de patronatele din turism. 

Unul dintre motive ar fi voucherele de vacanță, care trebuiau consumate până la sfârșitul anului.

Chiar dacă nu au stat acasă, cei mai mulți dintre români, adică 55.000, au dorit o sărbătoare tradițională, în familie, și au ales, din acest motiv, să se cazeze într-o pensiune rurală.

Destinațiile favorite au fost Branul, Maramureșul, Bucovina și zona Sibiului, unde gradul de ocupare a fost de peste 90%.

Pe locul următor au fost vacanțele în stațiunile balneare. Aici și-au petrecut Crăciunul aproximativ 25.000 de turiști, pentru care importantă era relaxarea la centrele spa sau la piscină.

Spre stațiunile montane s-au orientat aproximativ 24.000 de turiști, atrași, în principal, de pârtiile de schi. Evident, acestea sunt datele oficiale, oferite de Federația Patronatelor din Turism.

Se știe, însă, că turismul la negru mai adaugă cel puțin 25% la aceste cifre.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62010725
Turiștii care de Crăciun au preferat o plimbare pe malul mării. ”Foarte frumos”

A fost o zi perfectă la malul mării. Faleza Cazinoului din Constanța a fost plină de oameni, care după ce au despachetat cadourile şi au stat la masă, au ieşit la plimbare.

62010716
După sute de sarmale, turiștii au ieșit pe pârtiile de pe Valea Prahovei. ”Slăbim aici”

După atâtea sute de sarmale, kilometri de cârnaţi, tobe şi caltaboşi, turiştii de la munte au ieşit pe pârtii să se dezmorţească.

62010727
Surpriză neplăcută pentru turiștii care s-au dus să schieze de Crăciun la Băișoara

Distracție și multă gălăgie de sezon pe pârtiile din Munţii Apuseni. Mii de oameni s-au dat cu sania şi cu schiurile, ca să se bucure de zăpadă, așa cum făceau în copilărie.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.