Un sistem solar asemanator cu al nostru a fost descoperit la 1000 de ani lumina distanta de Pamant

60597695

Roberto Sanchis-Ojeda impreuna cu echipa sa de astronomi au reusit sa descopere un sistem solar ale carui planete sunt pozitionate la fel ca cele din sistemul nostru si ale caror orbite sunt aliniate cu ecuatorul soarelui lor.

Desi in acel sistem solar exista numai trei planete, este pentru prima oara cand este descoperit unul in care alinierea planetelor este asemenatoare cu cea din sistemul nostru.

"Ecuatorul soarelui si orbitele planetelor sunt aproape aliniate, ceea ce inseamna ca acestea s-au format cel mai probabil dintr-un singur disc gazos. Configuratia aceasta este similara cu cea a sistemului nostru solar", a precizat Ojeda.

Astronomii au realizat aceasta descoperire cu ajutorul statiei cosmice Kepler, creata special de NASA pentru cautarea planetelor asemanatoare Pamantului din alte sisteme solare.

"Acest lucru ne arata ca mai avem foarte multe de invatat despre formarea si evolutia planetelor si ca ceea ce azi ni se pare imposibil, maine poate deveni realitate. Este doar inceputul dezvoltarii stiintei exoplanetare", a declarat Drake Deming, profesor la Universitatea din Maryland.

 


 

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
60597521
Problema asta iti va da logica peste cap. Crezi ca stii sa faci o inmultire?
Asta-i cea mai simpla metoda calcul!
60597485
Un mister vechi de 500 de ani, descifrat de cercetatori. Ce secret ascunde aceasta mumie
Mumia unei adolescente incase, in varsta de 15 ani, care a fost sacrificata in urma cu 500 de ani, a fost atent cercetata si specialistii au aflat detalii neasteptate despre viata copilei.
60459917
Astronomii, consternati cand au vazut ce a surprins un telescop. "Asa ceva n-ar trebui sa existe"
Astronomii nu stiu ce sa creada dupa ce au facut o descoperire neasteptata chiar in galaxia noastra, Calea Lactee. FOTO in articol.