Un asteroid care a trecut pe lângă Pământ a fost observat după 6 ore. Ce s-ar fi întâmplat dacă lovea planeta

62142956
Getty

Un asteroid cu o lungime de trei până la şase metri a trecut duminică la o distanţă de 2.950 de kilometri de Pământ, potrivit agenţiei spaţiale americane NASA.

Agenția a anunţat că este vorba despre cel mai apropiat asteroid observat vreodată în deplasare pe lângă planeta noastră, informează miercuri agenţia AFP.

Dacă s-ar fi ciocnit cu planeta noastră, asteroidul, denumit 2020 QG, nu ar fi provocat probabil pagube, însă dezintegrarea sa în atmosfera terestră ar fi produs, fără îndoială, o minge de foc pe cer, un meteor, după cum se arată într-un comunicat emis marţi de Laboratorul de Propulsie Jet (JPL) al NASA.

Corpul ceresc a trecut pe deasupra Oceanului Indian, duminică, la ora 4:08 GMT, cu o viteza de 12,3 kilometri pe secundă, la o distanţă aflată cu mult sub orbita geostaţionară, aflată la aproximativ 36.000 de kilometri, unde se află plasaţi majoritatea sateliţilor de telecomunicaţii, transmite Agerpres.

Asteroidul a fost reperat la şase ore după trecerea sa, de Zwicky Transient Facility, un telescop de la Observatorul Palomar de la Universitatea Caltech din California, sub forma unei linii lungi şi luminoase pe cer.

NASA estimează că asteroizii de această dimensiune trec la această distanţă de Pământ de câteva ori pe an. Ei sunt însă dificil de reperat, cu excepţia cazului în care se îndreaptă direct către planeta noastră, caz în care explozia din atmosferă este de obicei uşor de observat, ca în cazul meteoritului care a explodat în 2013 deasupra regiunii ruse Celiabinsk, eveniment ce a provocat spargerea geamurilor pe o rază de câţiva kilometri, rănind circa o mie de persoane.

Printre misiunile NASA se numără şi localizarea asteroizilor, mult mai mari (140 de metri), care reprezintă o reală ameninţare la adresa Pământului, însă dispozitivele agenţiei monitorizează şi corpurile cereşti de dimensiuni mai mici.

„Este cu adevărat interesant de văzut un asteroid mic care se apropie atât de mult, pentru ca se poate observa cum gravitaţia Pământului îi curbează traiectoria", a declarat Paul Chodas, directorul Centrului pentru studierea obiectelor din apropierea Pământului, din cadrul NASA. Conform calculelor JPL, asteroidul a făcut un viraj de 45 de grade din cauza planetei noastre.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62142842
Banchiza polară se topeşte mai rapid decât se estimase. Cercetători: Topirea calotei glaciare este iremediabilă

În zona arctică, banchiza se topeşte mai rapid decât prezic modelele climatice actuale, au avertizat marţi cercetători de la Universitatea din Copenhaga, informează AFP.

62142799
Cum evoluează COVID de la o zi la alta. Ce simptome poți manifesta și cum le deosebești de o simplă răceală

Primele simptome ale infectării cu coronavirus pot să apără într-un interval de 2 până la 14 zile de la expunerea la virus.

62142787
Descoperire istorică. Ce au găsit oamenii de știință în Insulele Galapagos

Treizeci de noi specii marine au fost descoperite în adâncimile rezervaţiei arhipelagului ecuadorian Galapagos, a anunţat luni conducerea acestei rezervaţii, una dintre cele mai mari din lume, relatează AFP.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.