A fost descoperit un asteroid ”ucigaș de planete”. Oamenii de știință spun că, într-o zi, ar putea provoca un dezastru

62301858
Shutterstock

Un asteroid „ucigaș de planete”, care se ascunde în strălucirea soarelui, a fost în sfârșit detectat. Oamenii de știință spun că această piatră spațială uriașă s-ar putea izbi de Pământ într-o zi, provocând un dezastru.

Potrivit Live Science, asteroidul „potențial periculos” are o lățimea de 0,9 mile (1,5 kilometri și a fost supranumit 2022 AP7. Este una dintre cele câteva roci spațiale foarte mari pe care astronomii le-au descoperit recent în apropierea orbitelor Pământului și Venus.

În prezent, 2022 AP7 traversează orbita Pământului în timp ce planeta noastră se află pe partea opusă a Soarelui, dar oamenii de știință spun că, de-a lungul a mii de ani, asteroidul și Pământul vor începe încet să treacă pe același punct, mai aproape unul de celălalt, crescând astfel șansele unui impact catastrofal.

Asteroidul, descoperit alături de alți doi asteroizi din apropierea Pământului folosind Observatorul Inter-American Cerro Tololo din Chile, a fost descris într-un studiu publicat pe 29 septembrie în The Astronomical Journal.

„Până acum, am găsit doi asteroizi mari aproape de Pământ care au aproximativ 1 km diametru, o dimensiune pe care o numim ucigași de planete”, spune autorul principal al studiului, Scott Sheppard, astronom la Instituția Carnegie pentru Știință în Washington.

Asteroizii „ucigași de planete” sunt roci spațiale care sunt suficient de mari pentru a provoca un eveniment global de extincție în masă, prin aruncarea de praf în atmosfera superioară și prin eliminarea luminii soarelui, dacă ar fi izbită de Pământ.

Pentru a găsi asteroizii, astronomii au folosit camera cu energie întunecată a telescopului Cerro Tololo Víctor M. Blanco, de 4 metri, pe sistemul solar interior. Stralucirea soarelui face ca observațiile oamenilor de știință să fie imposibil de realizat în cea mai mare parte a zilei, așa că cercetătorii au avut doar două ferestre de amurg, de 10 minute, în fiecare noapte.

„Doar aproximativ 25 de asteroizi cu orbite complete pe orbita Pământului au fost descoperiți până în prezent, din cauza dificultății de observare provocată de strălucirea Soarelui. Probabil că au rămas neobservați doar câțiva cu dimensiuni similare, iar acești asteroizi mari, nedescoperiți, au probabil orbite care îi mențin în interiorul orbitelor Pământului și Venus de cele mai multe ori”, - a mai spus Sheppard.

NASA urmărește locațiile și orbitele a aproximativ 28.000 de asteroizi, observându-i cu ajutorul unui sistem de alertă pentru impact (ATLAS), format din câteva telescoape care pot efectua o scanare a întregului cer nocturn la fiecare 24 de ore.

Agenția spațială semnalează orice obiect spațial care se află la o rază de 120 de milioane de mile (193 milioane de km) de Pământ ca „obiect apropiat de Pământ” și clasifică orice corp mare aflat la 4,65 milioane de mile (7,5 milioane de km) de planeta noastră drept „potențial periculos."

 

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62302694
Descoperire neașteptată în Triunghiul Bermudelor. Ce au găsit scafandrii pe fundul oceanului | GALERIE FOTO

Epave provenite de la nava spațiala Challenger au fost găsite în apropierea Triunghiului Bermudelor.

62302643
Un mega-ciclon a apărut în spațiu. Imaginile capturate de NASA FOTO

Imagini inedite au fost publicate de NASA și arată planeta Jupiter așa cum nu a mai fost văzută vreodată.

62302250
Cum arăta prima femeie mumificată în timp ce era însărcinată. Oamenii de știință i-au reconstituit chipul | GALERIE FOTO

Chipul primei mumii înarcinate din Egiptul antic a fost reconstruit de oamenii de știință. Femeia ar fi murit de cancer.

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.