Hagi îl critică dur pe selecţionerul Cosmin Contra: ”Nu suntem pe drumul bun”

61959395
Agerpres

Antrenorul FC Viitorul, Gheorghe Hagi, l-a criticat dur pe selecţionerul Cosmin Contra că nu l-a convocat pe fiul său, Ianis Hagi, la echipa naţională şi nici pe Bogdan Ţîru.

"Nu sunt ochi pentru noi, suntem prea mici ca să fim băgaţi în seamă. Am văzut convocările la lotul naţional şi un jucător al Viitorului la lotul naţional mi se pare, cu tot respectul faţă de selecţioner, foarte, foarte, foarte puţin.

E dreptul lui Contra, el face, el răspunde, dar asta nu înseamnă că ceea ce face, face bine. Chiar dacă e băiatul meu, Ianis e căpitanul Viitorului, Viitorul e pe locul 3, a fost cel mai bun jucător în pregătire, cel mai decisiv jucător în 2018, el cu Mitriţă, din toată Divizia A şi nu e convocat. Şi zice că vrea să întinerească echipa. Dar de ce? Pentru că e băiatul lui Hagi, nu? Aceeaşi poveste ca acum trei ani. Înţeleg că asta e România, dar nu suntem pe drumul bun", a declarat Hagi, în conferinţa de presă de după meciul FC Viitorul - CSM Poli Iaşi, potrivit News.ro.

Hagi i-a reproşat lui Contra convocarea lui Nedelcearu şi neconvocarea lui Ţîru şi a lui Ganea, criticându-i şi pe tehnicienii trimişi de Contra să urmărească jucători.

"Se ocolesc jucătorii care au fost la Viitorul. Bălaşa, Tănase, cei care joacă acum, Ţîru, căpitanul echipelor naţionalela toate categoriile, 24 de ani. Dar de ce Tase nu e lot? Cel mai bun jucător din România sub 25 de ani, cele mai multe pase de gol şi goluri? A mai fost o repetiţie cu Iordănescu, din asta, Cine comandă lucrurile astea, mă întreb? Am văzut jucător convocat care înainte a fost criticat de media că a avut două ieşiri periculoase, adică de băutură.

Ce trebuie să facă Ţîru, să se ducă să se îmbete? El trebuie să se ducă să se îmbete.

Cine merită să fie la lotul naţional! Dar nu un jucător care greşește de două ori, se îmbată şi trebuie să fie la lot şi Ţîru nu este. Asta, niciodată. Când dăm de ăia mai buni, 3-0, 3-0, acasă, în deplasare şi noi nici nu mişcăm. Şi noi suntem mulţumiţi. Săracii de noi, nici două pase nu facem.

Băieţii ăia, care aţi văzut, Ganea, Mihalcea, voi înţelegeţi fotbal? Voi aţi câştigat ceva? Voi ce vedeţi când vă trimite Contra, ce vedeţi? După aia ne aruncaţi în faţă că întineriţi echipa naţională", a afirmat Hagi, foarte nervos.

Fostul căpitan al echipei naţionale a spus despre amicalul Israel - România, scor 1-2, că a fost o şuşanea.

"Au jucat cu Israel, aţi văzut cine a jucat la Israel? Mai gras ca mine (n.r. - Hagi s-a ridicat în picioare). Sunt mai slab ca ăla? Şi au zis că ce meci au făcut ei. Domnilor, dar chiar aşa, faceţi-vă puţin... Că şi noi am jucat pe la lot, Cosmine, ai fost cu noi, tată, ai fost şi tu în grupul ăla. Chiar aşa să spui că meciul cu Israel, şuşaneaua aia... Cu băiatul ăla care era la retragere... Fac şi eu, joc şi eu, mâine mă retragi şi pe mine, trebuie să mă convoci! Olanda ne-a dat trei, Polonia ne-a dat trei, Staţi uşor, nu vă aruncaţi aşa, uşor! Vedeţi ce se întâmplă prin jur", a mai spus Hagi.

Formaţia FC Viitorul a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa CSM Poli Iaşi, într-un meci contând pentru etapa a noua a play-off-ului Ligii I. Ieşenii au jucat în inferioritate numerică din minutul 9, când a fost eliminat Mădălin Mihăescu pentru un fault la Ianis Hagi.

Unicul gol al meciului a fost marcat de Ianis Hagi, în minutul 84, cu un şut din afara careului.

Selecţionerul Cosmin Contra a anunţat, vineri, lotul preliminar al României pentru meciurile amicale cu Chile şi Finlanda, din 31 mai, respectiv 5 iunie.

Lotul este următorul:

Portari: Ciprian Tătăruşanu (FC Nantes, 49/0), Florin Niţă (Sparta Praga, 2/0), Silviu Lung (Kayserispor, 3/0), Bogdan Lobonţ (AS Roma, 85/0);

Fundaşi: Cristian Manea (CFR Cluj, 2/0), Romario Benzar (FCSB, 11/0), Cristian Săpunaru (Kayserispor, 25/0), Vlad Chiricheş (Napoli, 53/0), Ionuţ Nedelcearu (UFA, 1/0), Mihai Bălaşa (FCSB, 2/0), Alin Toşca (Benevento, 11/0), Nicuşor Bancu (CS U Craiova, 2/0);

Mijlocaşi: Mihai Pintilii (FCSB, 42/1), Alexandru Cicâldău (FC Viitorul, 1/0), Paul Anton (Anji Mahacikala, 2/0), Dragoş Nedelcu (FCSB, 1/0), Constantin Budescu (FCSB, 9/4), Nicolae Stanciu (Sparta Praga, 21/7), Dorin Rotariu (Royal Mouscron-Péruwelz, 5/1), Dennis Man (FCSB, 1/0), Alexandru Chipciu (Anderlecht, 34/4), Alexandru Mitriţă (CS U Craiova, 2/0), Ciprian Deac (CFR Cluj, 14/1), Adrian Stoian (Crotone, 1/0), Gheorghe Grozav (Bursaspor, 25/5);

Atacanţi: George Ţucudean (CFR Cluj, 4/1), George Puşcaş (Novara, 0/0), Alexandru Băluţă (CS U Craiova, 4/1).

Articol recomandat de sport.ro
Sophie Turner, la Gala Balonului de Aur 2026. Cum a fost surprinsă celebra actriță din Game of Thrones
Sophie Turner, la Gala Balonului de Aur 2026. Cum a fost surprinsă celebra actriță din Game of Thrones
Citește și...
61959041
Reacția Simonei Halep după eliminarea de la Madrid

Simona Halep a spus în glumă că Pliskova a avut o "înţelegere" cu liniile şi fileul după eliminarea în sferturile de finală ale turneului WTA de la Madrid.

61958605
Halep - Pliskova 4-6, 3-6. Simona a fost eliminată din turneul de la Madrid

Karolina Pliskova (Cehia, locul 6 WTA) a eliminat-o în sferturile de finală de la Madrid pe Simona Halep, scor 6-4, 6-3.

61958803
Simona Halep şi-a aflat adversara din sferturile de finală ale turneului de la Madrid

Jucătoarea cehă de tenis Karolina Pliskova va fi adversara româncei Simonei Halep în sferturi de finală ale turneului WTA de la Madrid, dotat cu premii totale de 6.685.828 euro, după ce a trecut miercuri în optimi de americanca Sloane Stephens, cu 6-2, 6-3.

Recomandări
Nicusor dan administratia prezidentiala nominalizare
Nicuşor Dan: Condamn cu toată fermitatea orice implicare a Federaţiei Ruse în acte de sabotaj pe teritoriul României

Preşedintele Nicuşor Dan condamnă "cu toată fermitatea orice implicare a Federaţiei Ruse în acte de sabotaj pe teritoriul României".

62598977
Alegeri în Israel. Cele cinci scenarii pentru viitorul guvern israelian. Benjamin Netanyahu riscă să piardă puterea

În Israel au loc primele alegeri organizate după atacurile conduse de Hamas în 7 octombrie 2023 și după distrugerea ulterioară a Fâșiei Gaza de către Israel, precum și declanșarea războiului alături de SUA împotriva Iranului.

Shutterstock 2572117625
Fără produse și softuri rusești în instituțiile publice din România până în 2036. Lege „critică”, adoptată de Senat

Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, anunţă că a fost adoptată prelungirea interdicţiei de achiziţie, instalare şi utilizare a produselor şi serviciilor software ruseşti în instituţiile publice până la 31 decembrie 2035.