A murit Iosif Lereter. Fostul internaţional român avea 90 de ani

62420955

Lumea fotbalului românesc este în doliu. Fostul internaţional Iosif Lereter a murit, sâmbătă, la vârsta de 90 de ani.

Decesul acestuia a fost anunțat de clubul UTA Arad, acolo unde Lereter a scris istorie, informează Agerpres.

''Ne luăm rămas-bun de la unul din marii căpitani ai Utei, unul din marii eroi dintr-o Generaţie de Aur a Bătrânei Doamne: azi-noapte s-a stins Iosif Lereter, lider al vestiarului roş-alb în anii ultimelor două titluri'', se arată într-un comunicat al grupării arădene.

"Loli", cum i-au spus colegii de echipă, s-a născut pe 23 iulie 1933, la Oţelu Roşu, unde a şi început fotbalul, iar apoi s-a afirmat la Politehnica Timişoara, cu care a câştigat un prim trofeu, Cupa României. A venit la UTA pe când avea 36 de ani, contribuind formarea echipei care a câştigat două titluri, realizând "Momentul Feyenoord" din 1970 sau cu "Primăvara Europeană" de doi ani mai târziu.

A jucat un meci pentru naţionala României, iar în 1971 a devenit primul fotbalist român cu 300 de meciuri pe prima scenă.

Maestru Emerit al Sportului, Lereter a îmbrăcat tricoul Aradului până în 1972, când s-a retras.

A antrenat mai târziu Constructorul Timişoara şi UMT, a fost preşedinte la Poli, profesând în acelaşi timp ca inginer în oraşul de pe Bega. În 1991 s-a mutat în Germania.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO La câteva luni după ce a pozat topless, fosta iubită a lui Dele Alli s-a fotografiat cu arma în mână: ”Doamne cât ești de sexy!”
FOTO La câteva luni după ce a pozat topless, fosta iubită a lui Dele Alli s-a fotografiat cu arma în mână: ”Doamne cât ești de sexy!”
Citește și...
62420898
Arina Sabalenka a câştigat trofeul la Australian Open 2024. Jucătoarea din Belarus s-a impus fără emoții în finală

Jucătoarea belarusă de tenis Arina Sabalenka (2 WTA, favorită nr. 2) a câştigat sâmbătă trofeul la Australian Open, după ce a învins-o în finală, în două seturi, 6-3, 6-2, pe chinezoaica Zheng Qinwen (15 WTA, favorită nr. 12).

62420869
Gluma făcută de Guardiola pe seama plecării lui Klopp de la Liverpool. Reacția de milioane a tehnicianului lui City

Fără Jürgen Klopp, care va pleca de la Liverpool la sfârşitul sezonului, "voi dormi mai bine", a glumit, vineri, antrenorul echipei Manchester City, Pep Guardiola.

62420699
Jurgen Klopp pleacă de la Liverpool. Anunțul oficial al clubului

Jürgen Klopp şi-a anunţat decizia de a se retrage din funcţia de antrenor al echipei Liverpool la finalul actualului sezon, el informându-i pe proprietarii clubului de dorinţa sa de a părăsi postul la finalul campaniei 2023-24.

 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h07m39s163
A cumpărat opt case în ruină și a construit un loc plin de viață în inima Transilvaniei. Povestea unui român care a ales viața la țară

Gospodărie, comunitate, liniște, aer, timp pentru tine. Toate aceste noțiuni au intrat în limbajul celor care s-au mutat la țară. De fapt, pentru asta au ales să plece de la oraș, pentru un altfel de viață, mai tihnită.

Vlcsnap 2026 10 25 19h14m35s087
Piloții români de F-16, în centrul ceremoniei de Ziua Armatei. NATO pregătește echipamente suplimentare pentru combaterea dronelor

Duminică a fost Ziua Armatei Române, marcată cu ceremonii militare în toate unitățile din țară. Cea mai importantă a fost organizată în Baza Aeriană de la Borcea.

Vlcsnap 2026 10 25 17h58m29s183
Violența transformă orașele Europei în câmpuri de luptă. „Trăim într-o societate în care e normal să-i ataci pe alții, să ucizi”

Manifestațiile lansate de tineri și sindicaliști s-au încheiat cu violențe, vandalizări și jafuri în Franța, Italia, Spania și Belgia. În Barcelona, protestatarii au spart vitrinele magazinelor.