Trei copii au rămas orfani din cauza unui boiler. „Lasă, nașule, că ştiu eu ce fac!”

×
Publicitate

Întâmplare terifiantă și în Botoşani, unde trei copii au rămas miercuri orfani, după ce părinţii lor au murit intoxicaţi cu monoxid de carbon de la o instalaţie termică improvizată.

Aceasta era montată în baie, pentru încălzirea apei, iar soţii au murit în timp ce se spălau acolo. Cei mici dormeau într-o cameră şi doar aşa au scăpat cu viaţa. Chiar ei şi-au găsit de dimineaţă părinţii fără suflare.

Cei doi soţi aveau 35 şi respectiv 45 de ani. Copiii lor au 5, 13 şi 14 ani. Dimineaţa, fata cea mare s-a trezit şi, când nu şi-a văzut părinţii în camera lor, a început să îi caute. După câteva minute, i-a găsit căzuţi pe gresie, lângă cadă. Speriaţi, copiii au cerut ajutorul vecinilor.

Oamenii au sunat imediat la 112, însă n-a mai fost nimic de făcut pentru victime. Rudele familiei spun că cei doi soţi au achiziţionat un boiler de pe internet. L-au montat în baie, conectându-l la o butelie cu gaz. Aşa încălzeau apa în casă.

Apropiaţii părinţilor spun că i-au sfătuit să renunţe la instalaţia improvizată, însă fără rezultat. Acum, gazul i-a ucis pe amândoi. Medicii spun că o persoană îşi poate pierde cunoştinţa într-un timp foarte scurt, atunci când monoxidul de carbon, care nu are miros, se acumulează într-o cantitate periculoasă într-o încăpere.

Tragedia s-a petrecut în comuna Călărași. La faţa locului au ajuns dimineaţa trei ambulanțe. Din păcate, cei doi soţi de 35 şi 45 de ani nu au mai putut fi salvaţi.

Vecină: „Ei s-au dus să facă baie după ce au adormit copiii. Pe la patru, s-a trezit fata cea mare, iar când a văzut lumina aprinsă la baie, s-a dus să deschidă uşa. Era blocată. A bocănit, dar pentru că nu au răspuns, s-a izbit în uşă şi i-a găsit morţi. Copiii m-au sunat pentru că eu am fost asistentă medicală şi au crezut că pot să îi salvez.”

Cei doi soţi au lucrat mai mulţi ani în străinătate, iar cu banii adunaţi şi-au ridicat o casă nouă în locul celei bătrâneşti. Nu era finalizată în totalitate, dar reuşiseră să amenajeze camerele de locuit şi baia. Cumpăraseră boilerul de pe internet şi realizaseră improvizaţia care s-a dovedit a fi fatală.

Sorin Iftode, nașul soţilor: „E un fel de boiler, dar cum ar fi un fel de centrală pe gaz. Eu le-am spus să nu pună panarama asta, că nu e bună. A zis: „lasă, nașule, că ştiu eu ce fac!” Uite ce a făcut! Cu ce era alimentată? La butelia de gaz. Butelia era goală deja. Geamul era închis la baie. Ei erau pe jos.”

Eduard Gurău, medic Ambulanța Botoşani: La locul solicitării am găsit două persoane, soţ şi soţie, decedaţi de aproximativ 12 ore, fără urme de violenţă. Cauza morţii e o posibilă intoxicaţie cu monoxid de carbon.”

Cei trei copii au fost preluaţi de asistentă socială din comună. Femeia încearcă să ia legătura cu rudele părinţilor pentru a afla dacă cineva doreşte să îi ia în grijă.

Antoaneta Păvăloaie, asistent social: „Vrem ca ei să rămână la un loc. O să vedem cine îşi asumă responsabilitatea pentru ei. Deocamdată ne interesează starea copiilor. Să treacă cât mai bine peste ceea ce s-a întâmplat şi să îi consiliem.”

Primăria comunei a anunţat că va oferi ajutor financiar atât pentru înmormântarea soţilor, cât şi pentru cei trei fraţi rămaşi orfani, până când se va stabili în grijă cui vor rămâne aceştia.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Numită ”rușinea țării”, s-a lăsat de sport și a rupt tăcerea: ”Mi-era greu să ies din casă”
Numită ”rușinea țării”, s-a lăsat de sport și a rupt tăcerea: ”Mi-era greu să ies din casă”
Citește și...
62019699
Românii au uitat legumele "vechi". La modă sunt acum Mangoldul sau sfecla Chioggia

Este perioada în care bucătarii şi fermierii stau la aceeaşi masă şi stabilesc meniurile de succes. Astfel, gospodarii au început să cultive legume de care nu auziserăm până acum în defavoarea celor clasice.

62019731
Decizia luată de Cristian Boureanu, după ce fiica sa a fost bătută într-un club

Ioana Boureanu a fost bătută într-un club din București, de către trei tinere. Fiica fostului politician a ajuns la spital, după ce una dintre agresoare i-a spart un pahar în cap, în baia localului.

62020650
Companiile care nu găsesc angajați apelează la deținuți. Pe ce a cheltuit banii Petronel

Penitenciarele din România au devenit adevărate pepiniere pentru forţa de muncă, iar de avantaje se bucură toate părţile implicate.

Recomandări
Vlcsnap 2026 09 24 19h17m25s292
Salariile șefilor companiilor de stat, publicate pe platforma Guvernului. Cine câștigă aproape 15.000 de euro pe lună

Zeci de bugetari încasează lunar mai mult 10.000 de euro, iar peste 100 au cel puțin două funcții în același timp. Datele sunt publice de astăzi pe o nouă platformă lansată de Guvern.

Valentina 4
Părinții Valentinei, ucisă și aruncată în Olt, fac declarații tulburătoare: „M-a bătut patru ore”

Polițiștii din toata Europa îl caută pe bărbatul de 30 de ani din Vâlcea, bănuit că și-a ucis iubita, o tânără de 28 de ani, al cărei trup a fost găsit într-o valiză aruncată în apele Oltului. 

Ilie bolojan
Ilie Bolojan, după întâlnirea cu reprezentanții S&P: „Este esențială continuarea reformelor” pentru credibilitatea României

Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis, după întâlnirea cu Standard & Poor’s, că menținerea credibilității externe a României depinde de continuarea reformelor și reducerea deficitului bugetar.