Trecerea pe sub masă, în Vinerea Mare. Ce semnificație are acest obicei

×
Publicitate

Este Vinerea Mare, zi de post aspru, de reculegere şi liniştire pentru toată creştinătatea, zi dedicată jertfei Mântuitorului pe Cruce.

În această după-amiază, în biserici începe slujbă specială de Prohod, care anul acesta parcă este mai importantă decât oricând, tocmai pentru că anul trecut lăcaşurile de cult erau închise din cauza pandemiei.

Mulţi dintre oamenii care vin la biserică poartă haine cernite şi, unii, mai riguroşi, ţin chiar post negru în această zi. De dimineaţă, în mod simbolic, în fiecare lăcaş de cult a fost scos Sfântul Epitaf din Altar, adică acea pânză brodată care înfăţişează pe Mântuitor jelit de Maica Domnului şi de cei care i-au preluat trupul pentru înmormântare.

Trecerea pe sub masa, în Vinerea Mare

 

Scena este reprezentată, tot simbolic, prin Sfânta Masă pe care este aşezat Epitaful, între flori şi lumânări. Iar toată după-amiaza credincioşii au putut să treacă la rândul lor pe sub masă, închinându-se. Este ca şi cum fiecare creştin ar intra în mormânt, ca să aştepte apoi învierea sufletului său, o dată cu Învierea Mântuitorului.

După slujba de acum, a Prohodului, oamenii vor înconjura biserica de trei ori, cu lumânări în mâini - şi se vor îndrepta spre case cu mai multă speranţă şi iubire, sentimente de care în aceste clipe dificile avem mare nevoie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
Citește și...
62187723
”Masca la control”. Forțele de ordine verifică piețele și autobuzele din toată țara
Polițiștii, jandarmii și pompierii sunt prezenți, începând de astăzi, cu efective sporite, în zonele aglomerate din toață țara.
62187696
Şefa secţiei Cardiologie a Spitalului de Urgenţă Sibiu a murit de COVID-19, nevaccinată
Medicul şef al Secţiei Cardiologie I din Spitalul Judeţean Sibiu, Gabriela Eminovici, a murit, joi, din cauza infectării cu noul coronavirus.
62187663
Programul marilor magazine pentru Paște. Până la ce ore sunt deschise în perioada 30 aprilie - 3 mai
Marile reţele comerciale au anunţat un program special de lucru în perioada Sărbătorilor Pascale, respectiv 30 aprilie-3 mai.