Pensionarii s-au călcat în picioare pentru un bilet la tratament

60138397

Zeci de bătrâni din Bucureşti s-au aşeazat aseară la coadă la casa de pensii, ca să-şi depună în zori dosarele. Spre dimineaţă, după ce nu au închis un ochi şi au tremurat bine, unii dintre ei s-au făcut că uită ordinea.

Pensionarii au dat zdravăn din coate şi i-au călcat pe concurenţi pe picioare ca să ajungă primii la ghişeu. Greu de crezut că aceşti oameni mai aveau o fărâmă de putere în ei după o noapte nedormită. Mai ales că sunt vârstnici şi bolnavi.

Teama că nu vor mai prinde biletul i-a transformat însă pe unii în adevăraţi rugbişti. Asta, după ce nu au închis un ochi toată noaptea ca să nu scape strigarea listelor, care au fost anulate spre dimineaţă.

Ca să nu-şi piardă locul, bătrânii s-au strâns grămadă lângă ghişeu, unde câte o doamnă sau un domn mai impunător şi spirit organizatoric luau listele la control. Întârzierea la apel s-a taxat scump cu eliminarea de pe listă.

O comisie specială de la Casa de Pensii va analiza fiecare dosar. Peste o lună, bătrânii care îndeplinesc toate condiţiile vor primi câte o foaie de odihnă în staţiunile balneare unde îşi doresc sau unde mai sunt locuri libere.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
Citește și...
60138409
Autostop de 12.000 de km, din România până în Africa!
Un autostop de 12.000 de kilometri este experinţa vieţii pentru un ieşean de 27 de ani, care a pornit la drum cu doar 800 de euro în buzunar şi a călătorit cu "ia-mă nene" până în inima Africii.
60138410
Artă şi natură. Un clujean sculptează în fân!
Dacă majoritatea artiştilor îşi doresc ca lucrările lor să dăinuie în timp, există şi talente care preferă prezentul. Este şi cazul unui clujean, care sculptează în fân de mai bine de zece ani.
60138386
Ponturi pentru o vacanţă ieftină la Roma
Nu trebuie să cheltuiţi o avere ca să vă distraţi bine în Cetatea Eternă şi să vizitaţi tot ce este important.