Pârtia Cocoș, amenajată cu cinci milioane și jumătate de euro, deschisă doar 8 zile anul acesta

×
Publicitate

Pe pârtia Cocoș de lângă Bistrița, care a fost deschisă doar opt zile în acest an, s-a putut schia pentru trei ore. Peste trei sute de schiori au profitat de ocazia rară și s-au bucurat de zăpadă.

Au avut parte și de gheață, după cum se plâng oamenii. Pârtia a fost amenajată cu cinci milioane și jumătate de euro, pentru care oraşul s-a îndatorat pe 20 de ani.

Aflată la o altitutine de numai 680 de metri, pârtia Cocos este rar acoperită de un strat gros de zăpadă. Drept dovadă, în trei ani, de când a fost dată în folosinţă, s-a schiat anul trecut două săptămâni, iar anul acesta opt zile. Luni seara, peste trei sute de norocoşi s-au bucurat de alte trei ore de alunecat pe omăt. Însă nu au fost pe deplin mulţumiţi.

Pârtia, cu o lungime de 1.350 de metri, este dotată cu telescaun, instalaţie de nocturnă şi tunuri de zăpadă artificială.

Bucuria însă nu va dura prea mult pentru că în următoarele zile vremea se va încălzi şi, cel mai probabil, pârtia va fi din nou închisă.

Costurile lunare de întreţinere a pârtiei sunt de aproximativ zece mii de euro. Şi, cu toate că este folosită foarte rar, primăria vrea să facă o nouă investiţie, de aproape două milioane de lei din bugetul local, pentru un teleschi.

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
62017945
Clădire emblematică a Capitalei, renovată cu 6 milioane €. Cum arată acum Hotel Lido
După ce au zăcut în paragină, mai multe clădiri emblematice ale Capitalei prind viață grație unor investiții private. Hotelul Lido, care strângea pe vremuri lumea bună a Bucureștiului, s-a redeschis luni, proaspăt renovat.
62016795
De ce ignoră schiorii români riscurile majore de avalanșe: ”Vrem doză de adrenalină”
Riscul major de avalanșe pândește în toate masivele din România. Stratul de zăpadă căzut în ultimele zile este foarte mare, iar încălzirea bruscă a vremii poate produce alunecări pe versanți.
62017918
Localități lăsate pe întuneric de ploaia înghețată. Zona în care nu a fost curent 3 zile
Din cauza ploii înghețate și a vântului puternic, sute de localități din sudul țării au rămas în acest sfârșit de săptămână fără curent. Luni, cele mai mari probleme erau în Ialomița și Călărași.