Reprezentantul Patriarhiei explică ce au voie să facă în Catedrală cei care participă la sfințire

×
Publicitate

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a explicat pentru Știrile Pro TV care este semnificația slujbei de sfințire a Catedralei Mânturirii Neamului.

Reprezentantul Patriarhiei a spus că, potrivit estimărilor, aproximativ 50.000 de oameni asistă duminică la ceremoniile de la București.

”Estimarea noastră, conform a ceea ce ni s-a transmis din fiecare eparhie a Patriarhiei Române este una care se ridică la aprozimativ 50.000 de persoane. Asta incluzând, cred, și persoanele din București, dar până în acest moment nu avem o estimare fixă” - a spus Bănescu.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a spus să, potrivit tradiției, femeile care participă la sfințire au voie să intre și în altar.

”Tradiția este una limpede și foarte veche, în ziua sfințirii unei biserici absolut toți cei care participă la sfințire, oameni care în mod firesc așteaptă în fața bisericii sfințirea acesteia, pot intra ulterior - bărbați, femei, copii - inclusiv prin sfântul altar, odată intrați în sfântul altar se închină în fața sfintei mese, care reprezintă nucleul unei biserici.

Ulterior, ieșind din sfântul altar, cei de astăzi vor putea într-adevăr să se închine moaștelor Sfântului Apostol Andrei, a fost adus un fragment din mâna sfântului Andrei de delegația bisericii ortodoxe a Greciei, ulterior și moaștele sfintei ucenițe Ecaterina, a cărei zi este astăzi.” - a mai spus Bănescu.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a mai precizat că, duminică, 25 noiembrie, catedrala va rămâne deschisă până la ”o oră foarte târzie în noapte” și, de asemenea, în fiecare zi până la 30 noiembrie. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62003795
Povestea preotului din Constanța care și-a dat foc în fața Catedralei Neamului, în timpul sfințirii

George Ciulei, preotul care și-a dat foc duminică, lângă catedrala Mântuirii Neamului, chiar în timpul slujbei de sfințire, spune că ar fi fost caterisit injust, după ce chiar el a fost victimă într-un accident rutier.

62003638
Tot mai multe românce, dependente de alcool. Statistică îngrijorătoare în rândul femeilor educate

O statistică îngrijorătoare apare în rândul femeilor care consumă alcool. Numărul dependentelor a crescut cu 20% faţă de anii trecuţi şi sunt tot mai multe tinere, potrivit Ministerului Sănătăţii.

62003747
Câte zile libere mai au românii până la sfârşitul anului. Calendarul liberelor legale din 2019

Potrivit Codului Muncii, zilele de 30 noiembrie (ziua Sfântului Andrei) şi 1 decembrie (Ziua Națională) sunt sărbători legale, în care nu se lucrează.

Recomandări
Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Adr nord est1
Cum a reușit cea mai săracă zonă a României să primească la Bruxelles un premiu pentru antreprenoriat și inovare

Cea mai săracă zonă a României a primit la Bruxelles un premiu pentru antreprenoriat și inovare. Nord-Estul țării, cunoscut ani la rând pentru lipsuri și depopulare, este desemnat "Regiune Europeană Antreprenorială 2027".

Savu femicid 2
Femicidul și eșecul protecției. Cum a fost ucisă Alexandra, deși agresorul avea brățară electronică. Poliția primise sute de alerte

Violența bazată pe gen nu este doar o problemă intimă, ci o realitate socială care ne privește pe toți. Fără educație, responsabilitate instituțională și reacție rapidă crimele vor continua.