Obiceiuri de Sfântul Gheorghe. Foc pe dealuri pentru a alunga spiritele rele

×
Publicitate

Este zi de mare sărbătoare, credincioşii îl prăznuiesc luni pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, al cărui nume îl poartă aproximativ un milion de români.

Însă în unele zone din ţară, petrecerile au început încă de duminică seară pentru că oamenii au respectat o tradiţie veche, care spune că în ajun trebuie aprinse focuri pe dealuri pentru a alunga spiritele rele.

Odată cu lăsarea întunericului, oamenii din Prundu Bârgăului din județul Bistrița-Năsăud s-au adunat pe dealurile de lângă localitate şi au aprins focuri imense.

"De Sfântul Gheorghe facem aici foc să alungăm spiritele rele", spune o localnică.

"Să plece spiritele rele, să ardă toate gângăniile din pământ, să se ducă. De aia se face foc. Din moşi strămoşi tradiţia asta se păstrează", a transmis un alt localnic.

Flăcările s-au înălţat spre cer până după miezul nopţii. Iar sătenii nu au uitat de cei care luni îşi serbează onomastică.

"Foarte bine, jucăm pe lângă ele de-a 3 cu 2, mai bem o bere, bineînţeles", a spus un localnic.

Cei mai entuziasmaţi au fost copiii.

"Alungă spiritele rele şi strigoii. Mie îmi plac mai mult pocnitorile de la foc pentru că e foarte multă adrenalină", a dezvăluit un copil.

Legenda spune că obiceiul ar fi pornit de la doi fraţi care au aprins nişte vreascuri din pădure pentru a se încălzi, iar Sfântul Gheorghe i-a ocrotit toată noaptea.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
61955206
Adopțiile au crescut în ultimii 20 de ani, cu ajutorul asociației ”Hope and homes for children”

În ultimii 20 de ani, în România s-au închis 55 de orfelinate și peste cinci mii de copii au fost luați din aceste instituții care le umbresc copilăria.

61955191
Ortodocşii îl sărbătoresc luni pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă

Ortodocşii îl pomenesc luni pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă.

61955148
Chichița legislativă care le permite proprietarilor de clădiri cu reism seismic să nu le închidă

Deşi au trecut 2 ani de când legea care prevede că toate spaţiile comerciale aflate în blocurile cu bulină roşie să fie închise, în realitate, lucrurile stau exact pe dos.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Toți minștrii au primit avize favorabile în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.

Metrou
Încă un incident grav la metrou. Un tânăr s-ar fi aruncat în fața trenului, în stația Constantin Brâncoveanu

O posibilă tentativă de suicid a avut loc marți, 20 octombrie 2026, în stația de metrou Constantin Brâncoveanu din București.