Obezii vor putea fi slabi, iar femeile infertile vor putea deveni mame

×
Publicitate

Deja 17 romani, printre care si unii foarte tineri, au primit de la stat medicamente la jumatate de pret, care sa-i scape de kilogramele in plus. Exista si sase doamne care au cerut ajutor pentru a putea avea copii si asteapta raspuns.


Toate acestea in cadrul unui program de sanatate.
Printre cei care vor primi medicamente care sa ii ajute sa slabeasca sunt si trei adolsecenti de 14, 15 si 17 ani. Acestia cantaresc peste 100 de kilograme si pe langa obezitate sufera si de diabet si boli de inima. Ei vor primi timp de trei luni unul dintre cele trei medicamente care sa ii ajute sa slabeasca. Evident ca acest tratament trebuie completat cu o dieta sanatoasa si cu exercitii fizice.

In plus, acestia vor fi evaluati de medicul endocrinolog dupa cele trei luni, iar daca tratamentul da roade ar putea fi prelungit.

In medie, tratamentul lunar costa 700 de lei, dar cu decontatea de la casa pacientul va achita pe reteta, in farmacie, 350 de lei.

Persoanele supraponderale trebuie sa aiba indicele de masa corporala, adica un raport inaltime-greutate mai mare de 35. Intra automat in program cei care, pe langa obezitate, sufera si de diabet ori au boli de inima. In plus, medicul lor trebuie sa ataseze la dosar documente care sa demonstreze ca au tinut o dieta timp de 12 saptamani, fara rezultate. Mai mult, vor fi supusi si unui consult psihiatric care sa excluda bulimia.

In cazul femeilor infertile din cauze hormonale, investigatiile trebuie sa arate ca nu au afectiuni organice, de exemplu trompe infundate, dar nici malformatii.

Toate aceste date vor fi stranse in dosare de endocrinologi si ginecologi. Dupa completare, pacientul depune dosarul la casele judetene de asigurari. Actele vor fi trimise lunar spre aprobare Casei Nationale de Asigurari.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
60177881
Ciupercile reduc riscul de cancer mamar si de infarct

Ciupercile ar putea reduce riscul de cancer mamar, pentru ca acestea contin mai multe vitamine si proteine la un loc, comparativ cu fructele si legumele, sustin cercetatorii de la Universitatea Hanyang din Coreea de Sud.

60168851
Criza medicamentelor se prelungeste inca sase luni

Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a anuntat solutionarea crizei medicamentelor, dupa ce reprezentantii producatorilor internationali au fost convinsi sa accepte varianta propusa de minister.

60162907
Pentru "generaţia online", computerul o jucarie

Din 100 de tineri aflati in fata calculatorului, 50 se joaca si 47 stau pe chat-uri.

Recomandări
Gettyimages 2264414936
De ce e blocată în continuare centrala de la Cernavodă. „Nu s-a gândit nimeni la această soluție”

Centrala nucleară de la Cernavodă rămâne nefuncțională și nu poate furniza nici acum energie, iar autoritățile speră ca nivelul Dunării să crească suficient pentru a permite repornirea celor două reactoare abia în luna noiembrie.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Copii batuti
Patru copii mici, bătuți și ținuți fără mâncare, în Alba Iulia. Erau obligați de părinți să cerșească

Se face o anchetă la Alba Iulia, după ce patru copii cu vârste între 1 și 6 ani ar fi fost obligați de părinți, luni la rând, să cerșească pe stradă.