Noi motive de ”frezoane” pentru asistații social. Sunt la un pas să rămână fără banii de la stat

×
Publicitate

După ce sute de români, care primesc ajutoare sociale, refuză să muncească şi au stârnit revolta comunităţilor în care trăiesc, parlamentarii au decis să modifice condiţiile în care statul acordă aceşti bani.

Potrivit unui proiect de lege, care a trecut marți de Senat, persoanele în cauză trebuie să lucreze în folosul comunităţii ori să urmeze cursuri de calificare profesională. Dacă refuză, vor pierde ajutorul financiar pe o perioadă de 6 luni.

Iniţiatorii proiectului spun că în acest moment legea actuală nu face decât să-i stimuleze pe cei care primesc ajutor social să nu lucreze. Legea prevede pierderea ajutorului în cazul în care asistatul refuză de 3 ori un serviciu sau să facă munca în folosul comunităţi. În unele cazuri, aceştia fac rost de adeverinţe medicale care-i scutesc de efort. Printre cei care astă iarna au rămas acasă în loc să cureţe zăpadă, de pildă, se numără şi o femeie, de 54 de ani.

A susţinut că suferă de mai multe afecţiuni şi frisoane, care îi tăie cheful de muncă.

La momentul acela, Mioara, asistat social a spus: "Nu m-am dus niciodată, dacă muncesc mă ia căldurile, temperaturile, nu pot să muncesc! Mă ia capul, mă ia frezoane".

Reporter: "Aşa, cu o scutire mai scăpaţi"

Mioara: "Păi, mai scăpăm şi eu dacă nu fac treaba, sunt şi bătrână, am 54 de ani."

Reporter: "Aţi dus scutiri de la medic?"

Mioara: "Da, da, direct de la spital am dus!"

Potrivit statisticilor prezentate de parlamentari, 20 la sută dintre cei care primesc ajutor de la stat muncesc la negru, dar încasează şi banii de la buget. De-acum înainte, dacă vor refuza un serviciu, ori munca în folosul comunităţii, sau vor fi prinşi că lucrează fără forme legale vor rămâne fără sprijin financiar de la stat.

Alexandru Băișanu, deputat ALDE: "Am văzut la dumneavoastră, la ProTv, că au frezoane sau frisoane ori sunt bolnavi de diabet".

alexandru baiesu alde

O altă prevedere a proiectului de lege îi obliga pe asistaţii social să-şi plătească impozitele la stat dacă vor să mai primească bani.

Alexandru Băișanu: "Nu e normal să ia bani fără să muncească. Ăştia sunt oamenii care merg la vot primi şi apoi merg la cârciumă"

Legea a trecut de Senat şi va ajunge la Camera Deputaţilor, care este for decizional.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
61951156
Cozonacii moldovenești, la mare căutare în București. Cântăresc 3 kilograme

Urmează câteva zile de dezmăţ culinar, iar asta se vede deja în cofetăriile din toată ţara. Dacă aţi simţit un miros de vanilie, coajă de lămâie şi nucă, aflaţi că bucătarii au început să frământe cozonacii şi să pregătească pască.

61951176
Ascultatul muzicii în căști, pe stradă, vă poate costa viața. Ce este "orbirea simțurilor"

Fiţi atenţi dacă ascultaţi muzica în căşti cu volum puternic şi nu renunţaţi la ele când ieşiţi din casă.

61951137
Mesajul IPS Andrei Andreicuț, înaintea Paștelui: ”Invit toți creștinii să se unească în același gând și duh”

Pentru credincioşii ortodocşi, zilele acestea au o încărcătură sufletească aparte: în Săptămâna Mare, fiecare se roagă pentru iertarea păcatelor şi se reculege în amintirea suferinţelor Mântuitorului Iisus.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 005inquam photos octav ganea
Luca Niculescu: Aş prefera un guvern politic. Discuţiile sunt deschise şi nu vreau să-mi închid nicio poartă de dialog

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat luni, după întâlnirea cu liderii USR, că ar prefera un guvern politic, dar că discuţiile sunt "deschise", deoarece nu vrea să închidă "nicio poartă de dialog".

Crevedia
Procesul exploziei de la Crevedia poate începe după doi ani de întârzieri. Despăgubiri cerute: 53 de milioane de euro

Judecătoria Răcari a dispus luni începerea judecării pe fond a dosarului exploziei de la Crevedia, în care patronii stației GPL, Ionuț Doldurea și Cosmin Stângă, au fost trimiși în judecată. Tragedia din august 2023 s-a soldat cu 6 morți și 54 de răniți.

Whatsapp image 2026 10 12 at 12 57 42 1
România va avea unul dintre cele mai mari sisteme de stocare a energiei din Europa de Est. Investiție de 46 milioane de euro

România se pregătește să pună în funcțiune unul dintre cele mai mari sisteme de stocare a energiei în baterii din Europa Centrală și de Est.