Începe ”sezonul gropilor” în România. Încălzirea vremii strică asfaltul de pe drumuri

×
Publicitate

Pe lângă bucățile de gheață, care cad peste tot, apar și gropile din asfalt, odată cu încălzirea vremii. Acolo unde responsabilii nu au intervenit să astupe craterele, șoferii se plâng că își strică mașinile și se pot accidenta.

Procedura prin care pot fi despăgubiți este destul de complicată, iar oamenii își primesc cu greu banii pierduți în gropile din asfalt.

Cu un kilometru înainte de intrarea pe autostrada A1 - în județul Timiș - gropile apărute în asfalt, imediat după ce s-a topit zăpada, le pun probleme mari șoferilor. Ca să nu își strice masinie, trebuie să reducă viteza.

Pe Drumul Național 1, găurile din asfalt sunt atât de mari încât se văd și de la 30 de metri înălțime. La fel de gravă este situația și pe autostrada către mare, dar și pe șoseaua de centură a orașului Galați.

Din cauza episoadelor repetate de îngheț-dezgheț, plombele sar pur și simplu. Reprezentanții Companiei de Administrare a Infrastructurii Rutiere spun că au început să caute soluții.

Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR: "Sunt firești deteriorile asfaltului în perioada de iarnă, din cauza frigului, din cauza intemperiilor, din cauza utilajelor, din cauza materialului antiderapant, iar pentru a menține viabilitatea trebuie să interveniți cu reparații temporare, pentru că atât se poate face în această perioadă friguroasă."

Probleme la fel de mari sunt și pe drumurile din orașe. În Timișoara - de pildă - pe harta Waze sunt semnalate sute de gropi. Aceleași nemulțumiri le au și șoferii din Cluj-Napoca.

Iulia Persă, purtător de cuvânt Primăria Cluj Napoca: "Noi intervenim cu lucrări specifice perioadei de iarnă, adică plombări, după care în primăvară intervenim pentru a le definitiva."

În Galați, cei mai nemulțumiți de gropile apărute în asfalt sunt taximetriștii - care ajung des cu mașinile în service.

Șofer: "Scoți bani mulți din buzunar ca să întreții mașina. O strică. Mergi cu ea în service mult mai repede decât ar trebui."

Șoferii care își strică mașinile în gropile din asfalt pot primi despăgubiri, în instanță, de la administratorul drumului. Demersul este însă unul complicat. Ghinioniștii au nevoie de fotografii, o reclamație la poliție, un martor și o constatare a pagubelor într-un atelier auto.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62018124
Pericol pe străzi. Mii de bucăți de gheață se desprind și cad peste pietoni și mașini

Vremea s-a încălzit brusc și topește necontenit gheața formată în ultimele zile pe case, copaci și linii de înalta tensiune. Mii de bucăți se desprind și cad peste pietoni și mașini.

62017964
Pârtia Cocoș, amenajată cu cinci milioane și jumătate de euro, deschisă doar 8 zile anul acesta

Pe pârtia Cocoș de lângă Bistrița, care a fost deschisă doar opt zile în acest an, s-a putut schia pentru trei ore. Peste trei sute de schiori au profitat de ocazia rară și s-au bucurat de zăpadă.

62017945
Clădire emblematică a Capitalei, renovată cu 6 milioane €. Cum arată acum Hotel Lido

După ce au zăcut în paragină, mai multe clădiri emblematice ale Capitalei prind viață grație unor investiții private. Hotelul Lido, care strângea pe vremuri lumea bună a Bucureștiului, s-a redeschis luni, proaspăt renovat.

Recomandări
Rti femicid
Dramele trăite de româncele aflate departe de casă. În Italia, 15% dintre ele devin victime ale violenței domestice

Un raport al institutului de statistică din Italia, publicat în urmă cu o săptămână, arată că aproape 15% dintre femeile românce între 16 și 75 de ani declară că au suferit cel puțin o formă de violență fizică sau sexuală înainte de a împlini 16 ani.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Concluzia trasă de Luca Niculescu după ce s-a întâlnit cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”

Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit, duminică, cu miniștrii propuși, la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.