Diplomele universitare din Romania sunt recunoscute si in Franta

×
Publicitate

Ministrul Educatiei de la noi si ambasadorul francez au semnat la Bucuresti un tratat de echivalare si recunoastere a studiilor superioare din cele doua tari.

Franta devine, astfel, al patrulea stat din Uniunea Europeana care incheie cu noi un asemenea acord, dupa Ungaria, Bulgaria, si Slovacia.

Ar putea urma Germania si Spania, cu care suntem in negocieri.

Philippe Gustin, ambasadorul Frantei in Romania: "Este extrem de important pentru ca va permite o mult mai buna mobilitate intre Franta si Romania. Vorbim de o mobilitate cu dublu sens: in primul rand pentru romanii care vor sa studieze in Franta si, de asemenea, pentru studentii din Franta, care sunt numerosi, avem astazi peste 2.200 care-si continua studiile in Romania. Prin acest acord au certitudinea ca diploma obtinuta, fie in Franta, fie in Romania, le este recunoscuta in cele doua tari".

 

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Citește și...
60622843
Multinationalele isi aleg viitorii angajati de pe bancile facultatii. Cum functioneaza internshipul
Zeci de companii multinationale sunt tot mai interesate sa-si pregateasca singure viitorii angajati. Ii aleg de pe bancile facultatii si incheie cu ei parteneriate.
60622774
Criza cu consecinte GRAVE: Elevii unui liceu constantean ar fi fost vaccinati de femeia de serviciu
Criza de personal din sistemul medical naste situatii monstruoase. Intr-o localitate din judetul Constanta, mai multi elevi sustin ca au fost vaccinati impotriva difteriei si tetanosului de femeia de serviciu a liceului.
Balerinii japonezi salveaza spectacolele Teatrului din Iasi. Salariile mici i-au gonit pe romani
Dupa 6 ani de santier, in sfarsit, in toamna aceasta se tin iar spectacole in sala Teatrului National din Iasi, considerata una dintre cele mai frumoase din tara.