Ce este conceptul "daydreaming". Tinerii români nu mai participă la petrecerile din club

×
Publicitate

Tinerii români şi-au schimbat gusturile în materie de distracţie. Acum preferă petrecerile organizate pe acoperişuri, în parcuri sau cele la care se intră doar pe bază de invitaţie, în spaţii neconvenţionale, şi nu în clasicele cluburi.

Scopul, spun participanţii, este să asculte muzică bună şi să socializeze şi mai puţin să danseze. Unii organizatori impun inclusiv coduri vestimentare.

Conceptul numit "daydreaming" atrage sute de tineri. Organizatorul este DJ Marwan, care a adus această idee din America de Sud şi care amestecă stiluri muzicale de pe toate continentele.

Marwan, fondator Daydreaming: "În primul rând conceptul daydreaming tot timpul a fost în locaţii neconvenţionale cu un pic de natură cu view-uri frumoase, cu soare, faţă de petrecerile din club care sunt noaptea ''

Alt loc altă distracţie. Ca să ajungi la o astfel de petrecere, trebuie să primeşti o invitaţie. Şi abia în ziua evenimentului, descoperi unde va avea loc şi cum trebuie să te îmbraci.

Gabriela: "E total alta atmosfera. Mi se pare că în Cluj nu sunt alte petreceri mai bune. Şi faptul că se întâmplă o dată la lună e un mare plus, că nu ieşi în fiecare săptămână, e de fiecare dată altă locaţie."

Cel mai recent eveniment a avut loc într-un showroom, iar invitaţii s-au îmbrăcat în negru cu auriu, alb sau argintiu.

Claudiu Adam, PR petreceri private: "Încercam să îi punem în dificultate, să-i ducem în locaţii diferite de fiecare dată, să le arătăm un set up diferit, muzica bună, dj, invitaţi străini dacă se poate."

Foarte apreciate sunt şi partyurile de pe acoperişuri. Aici locurile au fost limitate iar intrarea a costat 35 de lei. Peste 500 de tineri s-au bucurat de apus.

Marius Bugeac, organizator petreceri rooftop: ''În mare parte e vorba de socializare. Mai ales la petrecerile rooftop care încep pe timp de zi, unde atmosfera e mai liniştită, deşi muzica e antrenantă."

Şi organizatorii UNTOLD îşi invita publicul în spaţii neconventiale.

Edy Chereji, director de marketing şi comunicare UNTOLD: "O să vrem acest eveniment şi la Bucureşti şi la Constanța. Petrecerea are o fuziune de muzică electronică."

La aceste întâlniri DJ-ii sunt străini.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
61955726
Concursul Internațional George Enescu aduce la București peste 400 de muzicieni. România are cea mai mare prezență

Anul acesta, Concursul Internațional George Enescu are loc între 1 și 23 septembrie la București, este deschis publicului și va aduce pe scenele românești și în fața juriului un număr record de tineri muzicieni din toată lumea.

61955680
School of Motivation! Sfaturi pentru tinerii care vor sa îşi urmeze visul până la capăt

Pentru că cei mai mulţi dintre tineri au nevoie de un sfat atunci când pornesc pe drumul vieţii, ar fi bine să îl primească de la oameni cu experienţă, oameni care au înţeles că e important să faci alegeri bune la timpul potrivit.

61955554
Ce văd turiştii când intră în România cu maşina: gropi, gunoaie şi ruine

Două cuvinte, descriu România, dacă ar fi să judecăm, după primele imagini, pe care le vede un turist, când ne trece granița, dinspre Bulgaria sau Moldova: gropi și gunoaie. Cu această priveliște dezolantă îi întâmpinăm pe oaspeți.

Recomandări
Luca niculescu inquam photos george calin
Luca Niculescu începe azi negocierile pentru formarea Guvernului. Ce cer partidele în schimbul votului din Parlament

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.

Cristela georgescu id291811 inquam photos ovidiu micsik
Noi percheziții în dosarul lui Călin Georgescu. Cristela Georgescu, chemată la DIICOT pentru a treia zi la rând

Cristela Georgescu a ajuns joi, pentru a treia zi consecutiv, la DIICOT, unde continuă perchezițiile informatice în dosarul în care Călin Georgescu este acuzat de înșelăciune cu un prejudiciu de 1,1 milioane de euro.

Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.