Braila: Credinciosii sunt asteptati de Izvorul Tamadurii la Biserica Greaca

×
Publicitate

Multi au ajuns deja acolo si au stat ore intregi la coada ca sa ajunga la izvorul aflat sub lacasul de cult, pe care preotii l-au sfintit inca de joi seara.

Primii credinciosi au ajuns la Braila cu o zi sau chiar doua inainte de marea sarbatoare. Pentru a evita agomeratia, preotii au sfintit inca de joi seara izvorul, aflat la 12 metri adancime sub lacasul de cult si au impartit aghiazma pana tarziu in noapte.

Oamenii au stat la coada chiar si 24 de ore pentru a-si umple sticlele cu apa sfintita despre care cred ca face minuni.

Multi pelerini au venit pregatiti sa-si petreaca noaptea sub cerul liber, in asteptarea slujbei religioase de vineri dimineata, cand Inalt Prea Sfintia Sa Casian, arhiepiscopul Dunarii de Jos, le va da binecuvantarea.

Aproximativ 100 de jandarmi au fost mobilizati in zona pentru mentinerea ordinii. Dupa ce au stat ore in sir in picioare, unii dintre pelerini, rapusi de oboseala, s-au adapostit in cortul militar instalat in curtea bisericii.

La marea sarbatoare religioasa de vineri sunt asteptate sa participe aproape 10.000 de persoane.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
60470235
Boagiu,constructorilor straini: In Romania trebuie sa munciti profesionist

Anca Boagiu a facut, joi, apel la constructorii straini care au contracte de infrastructura cu statul roman sa lucreze cu profesionalism, in caz contrar "sa se duca inapoi de unde au venit".

60387599
Cartofii romanesti sunt pe cale de disparitie. Cum s-a ajuns aici

Incet, dar sigur, punem la cos cartoful romanesc. Putregaiul inelar, lipsa subventiilor, dar si lipsa unei strategii a Ministerului Agriculturii i-au convins pe tarani ca nu merita sa cultive mai mult de 30% din suprafata de anul trecut.

60475491
Vreti sa va petreceti 1 Mai la munte? DN1 a intrat in reparatii

Nu scapati asadar de aglomeratie nici daca plecati de joi. Drumarii au inceput refacerea carosabilului pe un pod din apropiere de Sinaia.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.