A început Festivalul TIFF. Ploaia a stricat planurile organizatorilor pentru deschidere

×
Publicitate

Festivalul Internațional de Film Transilvania a ajuns la majorat, adică la a 18-a ediţie. Din păcate, gala de deschidere a fost perturbată de vremea rea. Ploaia i-a cam udat pe spectatori, iar planurile organizatorilor au fost date peste cap.

Aceştia au fost nevoiţi să-i trimită pe cei 3.000 de fani care au venit în centrul Clujului, în patru săli din oraş. Chiar şi aşa, cinefilii sunt încântaţi de festival.

Spectatorii nu au apucat bine să păşească pe covorul roşu întins în Piaţa Unirii din Cluj, ca o ploaie puternică şi-a făcut de îndată resimţită prezența, iar organizatorii festivalului au fost nevoiţi să îi mute pe oameni în patru locaţii din oraş.

Ediţia a 18-a a Festivalului Internaţional de FIlm Transilvania a debutat cu filmul "Parking" în regia lui Tudor Giurgiu.

Tudor Giurgiu, director TIFF: "L-am filmat în Spania acum doi ani şi vorbeşte despre probleme care care ne dor, despre migraţie, români care au plecat de mult din ţară".

Regizorul Michel Gondry, premiat cu un Oscar în anul 2005, a adus în România un studio cinematografic unde, cei prezenţi la TIFF, îşi pot crea propriile producţii.

Michel Gondry, regizor francez: "Este o idee foarte bună pentru că sunt readuse la viaţă. Le poţi urmări pe calculator, dar să le proiectaţi pe marile ecrane vor fi din nou în viaţă".

Festivalul din Cluj va ţine 10 zile.

Leon van der Merwe, director Festivalul de Film Cape Town: "Iubesc TIFF. Îmi place vibraţia publicului, este mult mai diferit faţă de ce avem noi în sudul Africii".

Organizatorii festivalului speră ca şi anul acesta peste 100.000 de cinefili să ia parte la "fenomenul TIFF".

Tudor Giurgiu, director TIFF: "Anul acesta la TIFF vom vedea multe filme franceze, chinezeşti, dar cea mai aşteptată secţiune e zilele filmului românesc, unde avem premiere mondiale".

Sâmbătă seară, TIFF va fi gazda unui oaspete venit de la Hollywood: Nicolas Cage, care va primi Trofeul Transilvania pentru Contribuţia Adusă Cinematografiei Mondiale.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62049980
Hodor din Game of Thrones, la Brașov pentru Iron Dragons Festival

Timp de trei zile, aerodromul din Ghimbav va fi locul de distracție pentru mii de tineri, așteptați să ajungă în acest weekend la Iron Dragons Festival.

62049756
"Sindromul prințesei", fenomen îngrijorător care afectează tot mai mulți copii

Un nou fenomen îngrijorător îi pune pe gânduri pe psihologi și pediatri.

62049719
Curse cu mașini de lux în Mamaia, "cadoul" pentru absolvirea liceului

O modă periculoasă a devenit tradiție printre elevii de liceu din Constanța, chiar dacă autoritățile i-au avertizat și chiar amendat.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Toți minștrii au primit avize favorabile în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.

Metrou
Încă un incident grav la metrou. Un tânăr s-ar fi aruncat în fața trenului, în stația Constantin Brâncoveanu

O posibilă tentativă de suicid a avut loc marți, 20 octombrie 2026, în stația de metrou Constantin Brâncoveanu din București.