8 elevi olimpici au fost luați cu duba poliției pentru că jucau baschet în curtea școlii

62142008
Pro TV

Mai mulți elevi de clasa a 9-a din Constanța au fost luați cu duba de poliție și duși la secție după ce au fost prinși că jucau baschet și fotbal în curtea unei școli.

Potrivit relatărilor părintelui unui elev implicat în scandal, incidentul ar fi avut loc vineri seara, în jurul orei 20:00, când polițiștii au fost chemați de locatarii din zona Cireșica, care au reclamat că mai mulți tineri ar face gălăgie în curtea școlii nr. 29.

”Câțiva copii de clasa a-9-a stăteau liniștiti de vorbă în incinta școlii 29 fără a deranja pe nimeni. Pe timpul zilei au jucat baschet sau fotbal tot in curtea școlii 29. La ora 20,00 au sosit câțiva polițiști de la secția 2 care prinseseră toți infractorii din cartier și au ridicat cu mașinile de poliție cam 10 copii, ducându-i la secția 2. M-a sunat copilul că e la poliție și nu știe de ce, că nu a făcut absolut nimic rău”, scrie tatăl unui elev pe Facebook, care postează drept dovadă și fotografia unui proces verbal cu sancțiunea aplicată fiului său.

În continuare, bărbatul povestește că a mers la poliție imediat ce a aflat ce s-a întâmplat.

Și acum începe partea interesantă. Mă legitimez cu cartea de identitate a mea și a copilului, iar polițiștii nu se uita pe buletine. Întreb de ce au luat copilul din curtea școlii și l-au dus la secție. Un domn polițist pe nume Rutea îmi spune că nu avea voie în curtea școlii conform legii 61. Adică dacă nu e elev în școala respectivă nu are voie să se joace și nici să stea în curtea școlii. Bun zic, dar de ce nu se pun panouri pe gardul școlii pentru avertiza copiii că nu au voie în curte sa se joace (răspuns- pauză că nu e competența lui).

Citește și
Câți cetățeni non-UE locuiesc acum București. În câțiva ani, străinii vor reprezenta cam un sfert din populație
Câți cetățeni non-UE locuiesc acum București. În câțiva ani, străinii vor reprezenta cam un sfert din populație

Întreb de ce nu se încuie poarta școlii și nu există pază, care să nu lase copii înăuntru dacă e așa grav sa te joci in curtea școlii (răspuns polițist: am amendat școala cu 5000 lei). După ce am stat 1:30 prin curtea Secției 2 poliție Constanța, iese copilul cu un proces verbal de 250 RON însoțit de domnul Rutea mândru ca a rezolvat un caz greu. Bă nene sunteți noaptea minții! Nu asigurați terenuri de joaca decente pentru copii, nu asigurați paza și închiderea terenurilor de joacă din incinta școlilor dacă chiar e problema așa mare ca se joacă niște copii.” - mai spune, revoltat, bărbatul.

Elevi olimpici, luați cu duba poliției pentru că au vrut să facă sport în curtea școlii

 

Părintele mai subliniază faptul că elevii sancționați de poliție pentru că au vrut să facă sport în curtea unei școli sunt elevi olimpici, care ”învață la licee de renume” din Constanța. 

”Nu in ultimul rând, toți copiii luați cu duba sunt numai olimpici și învață la licee de renume începând cu: Ovidius, Traian, Eminescu, Călinescu. Nici un copil nu a avut vreodată probleme cu legea sau să fi primit vreodată o amendă și toți provin din familii bune. Felicitări domnule Rutea, ai făcut treaba bună. Dacă într-adevăr erai om de caracter cred ca era suficient sa dai un avertisment copiilor și să le explici, frumos, că nu au voie să se joace in curtea școlii. Dar, na, excesul de zel a dominat. Felicitări domnilor polițiști în uniformă care, tineri fiind, au empatizat cu copiii cât i-au ținut închiși in secție.”, mai comentează bărbatul, care mai anunță că amenzile vor fi contestate în instanță.

Tatăl copilului: ”L-au ținut 2 ore închis, nejustificat”

 

Duminică, după ce postarea sa de pe Facebook s-a viralizat, fiind distribuită de sute de oameni, bărbatul a mai făcut câteva precizări, de această dată în fața unor jurnaliști.

Domnii polițiști decid. Ei au spus că trebuiau duși la secție să-i legitimeze, pentru că unii din ei nu aveau buletin. Ok, am fost de acord, m-am prezentat la secția poliției cu buletinul copilului. Cu toate acestea, l-au ținut 2 ore închis, nejustificat. I-am întrebat de ce durează să-l țineți 2 ore. Păi să-l identificăm. Ok, v-am adus buletinul, m-am prezentat, am adus și eu buletinul meu. N-au avut bunăvoința să se uite pe buletine, au zis lăsați că îl verificăm noi, ca și cum ar fi fost mare infractor. Oricum se verifica în sistem într-un minut, nu cred că trebuia să dureze 2 ore.” - a mi spus el. 

Comunicat al Poliției Constanța: Tinerii  au încălcat ”normele legale de acces”

 

Poliția Constanța a transmis într-un comunicat, citat de Evenimentul Zilei, că tinerii au încălcat ”normele legale de acces” și că .... nu au respectat ”măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică”.

Urmare a mai multor sesizări cu privire la faptul că se tulbură ordinea și liniștea publică a locatarilor din zona unei școli din municipiul Constanța, în cursul zilei de ieri, în jurul orei 20.20, polițiști din cadrul Secției 2 au legitimat un grup de 8 tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani, care se aflau în curtea instituției de învățământ, încălcând normele legale de acces.

Cei 8 tineri au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 250 de lei, fiecare, conform art. 2, punct 13 din Legea 61/1991 R. Totodată, polițiștii le-au reamintit acestora despre responsabilitatea privind respectarea măsurilor de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a se proteja pe ei înșiși, dar și pe toți cei din jurul lor. Precizăm faptul că astfel de acțiuni de verificare vor continua și în perioada următoare”. - se arată în comunicatul Poliției Constanța.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Câți cetățeni non-UE locuiesc acum București. În câțiva ani, străinii vor reprezenta cam un sfert din populație
Câți cetățeni non-UE locuiesc acum București. În câțiva ani, străinii vor reprezenta cam un sfert din populație

Bucureștiul este pe cale să devină o capitală multinațională în care, în câțiva ani, oameni din alte țări vor reprezenta cam un sfert din populație. 

Mai multe sate din România cer și ele metrou. ”Solicităm autorităților competente măsuri concrete”
Mai multe sate din România cer și ele metrou. ”Solicităm autorităților competente măsuri concrete”

Locuitorii mai multor localități din nordul Bucureștiului au inițiat o petiție prin care cer ca metroul să ajungă și în nordul județului Ilfov, invocând probleme majore de mobilitate. 

România urcă în topul celor mai influente țări din lume. Domeniul în care ne aflăm între primele 40 de națiuni
România urcă în topul celor mai influente țări din lume. Domeniul în care ne aflăm între primele 40 de națiuni

România a urcat în topul puterii globale ”soft”, a celor mai influente țări din lume, în primul rând datorită unei percepții mult îmbunătățite asupra mass-media, tehnologiei și unor atribute precum generozitatea și încrederea. 

Recomandări
Donald Trump a conturat cadrul unui acord „pe vecie” pentru Groenlanda după discuțiile cu NATO, la Davos
Donald Trump a conturat cadrul unui acord „pe vecie” pentru Groenlanda după discuțiile cu NATO, la Davos

Donald Trump a conturat „cadrul unui viitor acord” privind Groenlanda, după o întâlnire cu șeful NATO, Mark Rutte, la Forumul Economic Mondial.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”
Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a precizat că, în cadrul discuţiilor purtate miercuri cu preşedintele american Donald Trump, nu a fost abordată chestiunea suveranităţii Groenlandei, relatează AFP.