Un român întors din Camerun, internat în spital după ce a fost diagnosticat cu malarie. Ce simptome prezintă

62121274

Un român întors luna trecută din Camerun a fost internat la Spitalul Cinic de Boli Infecţioase "Sf. Parascheva" din Iaşi, fiind diagnosticat cu malarie. El are dureri intense de cap, febră şi dureri musculare.

Medicii atrag atenţia asupra faptului că, netratată la timp, această boală poate duce la complicaţii severe.

Potrivit datelor furnizate, vineri, de managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi, medicul Florin Roşu, pacientul are 41 de ani şi a revenit din Camerun la sfârşitul lunii iulie.

"Bărbatul a prezentat simptome asemănătoare unei viroze respiratorii şi s-a adresat medicului de familie, care i-a prescris tratament simptomatic. Pentru că starea de sănătate nu i s-a îmbunătăţit după acest tratament, bărbatul s-a prezentat la Spitalul Municipal Paşcani, unde, de asemenea, a fost supus unei scheme de tratament pe care l-a urmat în regim de spitalizare. În cursul zilei de ieri, 18 august, el a fost admis prin transfer la spitalul nostru cu cefalee intensă, febră 38.8 grade Celsius şi mialgii (dureri musculare). Acesta ne-a comunicat că a avut şi peste 40 de grade Celsius când a prezentat primele simptome. În urma unei prime discuţii cu medicul de gardă, aflând că pacientul a revenit de curând dintr-o zonă endemică (chiar dacă a efectuat profilaxia pentru malarie) i s-au prelevat de urgenţă analize în cadrul laboratorului de analize medicale al spitalului pentru malarie, iar rezultatul a fost pozitiv”, a declarat Roşu.

Florin Roşu a precizat că bolnavul se află sub tratament curativ, este stabil hemo-dinamic, i se administrează perfuzii de reechilibrare hidroelectrolitică şi este monitorizat de echipa medicală. El va rămâne internat pe toată perioada tratamentului, iar decizia de externare va fi luată doar când se va afla în afara oricărui pericol, având în vedere că malaria poate avea o evoluţie imprevizibilă.

"Putem spune că a venit la timp la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase ”Sf. Parascheva” Iaşi, deoarece complicaţiile malariei sunt grave: malaria cerebrală, insuficienţă multiplă de organ, cu evoluţie nefavorabilă”, a adăugat medicul.

Managerul unităţii sanitare a făcut apel la persoanele care vin din zone endemice ca, atunci când prezintă orice simptome de boală, să se adreseze imediat medicului de familie, iar locul unde a călătorit să fie primul pe care îl menţionează în discuţia cu acesta.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62277708
Lista vaccinurilor care se fac în România: la ce vârstă și cât ține imunitatea

Vaccinurile sunt produse biologice care se administrează cu scopul de întări sistemul imunitar pentru a oferi protecție împotriva unor boli grave, care uneori pot fi mortale.

62279210
Cele mai agresive tipuri de cancer în România. Planul Național de Combatere a Cancerului

Cancerul este o boală în care celule corpului se înmulțesc necontrolat și formează o tumoră care ulterior se răspândește în diferite zone ale corpului.

62269901
Bilanț coronavirus, 17 august 2022: 7.500 cazuri de infectări Covid-19, înregistrate în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.500 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 3.900 mai multe față de ziua anterioară.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.