Posibil caz de Ebola într-o ţară din Europa. Autorităţile au luat măsuri de urgenţă

62012504
Agerpres

Suspiciune de Ebola în Suedia, într-un spital din regiunea Uppsala.

Un pacient a fost internat într-un spital din Suedia cu simptome care par să confirme un caz de Ebola, o boală extrem de contagioasă şi uneori mortală, care a declanşat deja mai multe epidemii în Republica Democrată Congo, au anunţat vineri autorităţile suedeze, citate de AFP.

"Vom avea probabil rezultatele analizelor în această seară. Pentru moment, este doar o suspiciune, este posibil să fie vorba despre o altă boală", au precizat într-un comunicat autorităţile medicale din regiunea Uppsala, a cărei capitală - oraşul omonim - se află la 70 de kilometri nord faţă de Stockholm.

"Pacientul este tratat în secţia de boli contagioase a Spitalului Universitar din Uppsala şi este ţinut în izolare", precizează acelaşi comunicat, fără să ofere alte detalii despre identitatea pacientului şi despre modul în care acesta a putut să contracteze maladia.

Bolnavul s-a prezentat mai întâi la spitalul din oraşul Enkoping, aflat în apropiere de Uppsala. El a fost izolat cu rapiditate şi apoi transferat. Serviciul de urgenţă al acelui spital a fost închis, iar angajaţii care au intrat în contact cu pacientul se află sub supraveghere, au precizat autorităţile medicale locale.

Epidemia de Ebola care este în plină desfăşurare în estul Republicii Democrate Congo a făcut deja peste 360 de morţi. Este cea de-a zecea epidemie de Ebola în această ţară după identificarea bolii, în 1976.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62009549
Bursa de la Bucureşti, scădere de 4,8% în 2018. Efectul anunțului lui Teodorovici

Indicele principal BET al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a încheiat acest an la nivelul 7,383.68, cu 4,8% mai puţin faţă de ultima zi de tranzacţionare a anului 2017, potrivit datelor afişate luni pe site-ul BVB.

62001409
Angajații din Sănătate amenință cu proteste din cauza noilor măsuri fiscale

Sindicaliștii din sănătate amenință cu noi proteste la începutul lui 2019, ei fiind nemulțumiți de măsurile fiscale adoptate de Guvern prin Ordonanța care include  și „taxa pe lăcomie.”

62011209
Ultimele zile în care firmele mai pot ajuta la construirea primului spital pentru copiii cu cancer

Trei zile mai au la dispoziţie firmele a căror cifră de afaceri depăşeşte 1 milion de euro, ca să ajute la construirea primului spital dedicat copiilor cu cancer, care se ridică în curtea Spitalului Marie Curie.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.