Situație dramatică pentru zeci de pacienți după incendiul de la spitalul din Iași

×
Publicitate

Pacienţi din întreaga Moldovă sunt afectaţi din cauza incendiului care a cuprins Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi, în urmă cu două nopţi. Atunci, un întreg etaj al clădirii a fost distrus de flăcări.

Medicii spun că nu mai pot fi utilizate acum nici blocul operator, nici unitatea de tratament avansat a pacienţilor cu boli cardiace grave. Intervenţiile chirurgicale deja programate au fost amânate, iar urgenţele noi, din întreaga zonă, sunt redirecţionate către alte spitale din ţară.

Grigore Tinica, manager Institutul de Boli Cardiovasculare Iaşi: "La ora actuală încă nu putem primi urgenţele cardiologice şi chirurgicale, doar pacienţii cardiologici obişnuiţi. Speram să ne regrupăm până săptămâna viitoare.”

Incendiul a afectat, parţial, inclusiv Spitalul Parhon, lipit de institut. Pagubele de pe 3 etaje sunt estimate la aproximativ 300 de mii de lei. La urologie şi nefrologie se lucrează în condiţii de avarie, iar peste 100 de pacienţi sunt reprogramaţi.

Ionuț, Nistor, spitalul Parhon Iaşi: "Secţia de ATI, dializă, ambulatoriu sunt închise temporar. Secţia ATI blochează intervenţiile chirurgicale urologice, putem aisugra doar un nivel de intervenţii de avarie. Toţi pacienţii programați pentru intervenţii elective sunt reprogramaţi. Urgenţele urologice sunt direcţionate către Spitalul Militar şi CFR.”

Un domn care venea de la Bârlad şi era programat pentru o intervenţie chirugicală aşteaptă acum cu înfrigurare îndrumarea medicilor.

Gabriel Lungu: "Trebuie să mă prezint pe 3 mai, la Cardiologie. Am avut mai multe intervenţii, iar acum era alta.”

Deocamdată, nu se ştie cât de mult va dura până când activitatea medicală va reintra în normal.

Pe de altă parte, anchetatortii au stabilit clar cauza incendiului: o supraîncălzire a unui aparat de sterilizare.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61952831
Protest al personalului de la Institutul pentru Boli Cardiovasculare C. C. Iliescu din Bucureşti
Câteva zeci de angajaţi ai Institutului pentru Boli Cardiovasculare C. C. Iliescu din cadrul Spitalului Fundeni din Capitală au întrerupt joi lucrul şi au ieşit în curtea unităţii medicale, într-un protest spontan.
61952689
Programul de modernizare a spitalelor, decalat. Pacienții sunt tratați în condiții improprii
Cele 6 săptămâni până când pacienţii români puteau beneficia de investigaţii de înaltă calitate s-au transformat în 8 luni de aşteptare. Astfel s-a modificat programul de dotare a spitalelor, anunţat de fostul ministru al Sănătăţii Florian Bodog.
61952658
Primul transplant de inimă din România, după 9 luni de aşteptări. Pacientul, un bărbat din Galaţi
Şansă la viaţa pentru un bărbat de 45 de ani din Galaţi. Acesta a primit o inimă nouă, după ce familia unui pacient aflat în moarte cerebrală şi-a dat acordul pentru prelevarea de organe.