Numărul bebelușilor infectați cu stafilococ auriu crește zilnic. Acuzațiile unei mame

×
Publicitate

Coşmar fără sfârşit pentru părinţii copiilor născuţi la maternitatea Giuleşti, în ultima lună. De la o zi la alta, creşte numărul bebeluşilor infectaţi cu stafilococul auriu.

Sunt 20 de copii diagnosticaţi, iar 15 dintre aceştia au fost internaţi. Cu toate acestea, primarul Gabriela Firea în subordinea căreia se afla maternitatea Giuleşti, susţine că nu există probe clare care să ateste că sursa infectării este această unitate sanitară.

Declaraţia vine după ce analizele celor de la ''Directia de Sănătate Publică'' au confirmat prezenta bacteriei, în cazul a 20 de medici şi asistenţi.

Raisa s-a născut recent la maternitatea Giuleşti. Fetiţa a luat bacteria de acolo, spune mama care povestește că de 5 zile cea mică primeşte tratament cu antibiotice puternice.

bebelus

''Ne-au dat tratament pentru altceva de la Giuleşti. Apoi am venit aici şi ne-au spus că e stafilococ”, spune mama unui bebeluș.

La fel ca Raisa, la Spitalul Grigore Alexandrescu ajung zilnic bebeluşi născuţi în maternitatea Giuleşti. Toţi au simptome ale infecţiei cu staficocolul auriu MRSA. Cu mulţi părinţii revin dovada că bacteria este greu de învins.

Și bebeluşii care au venit la sfârşitul săptămânii la spitalul Grigore Alexandrescu aveau infecţii ale pielii şi probleme respiratorii. Acum sunt 15 internaţi, iar pentru 4 dintre ei încă se aşteaptă rezultatul analizelor.

Toate cazurile confirmate prezintă stafilococul auriu, cu tulpina intraspitaliceasca foarte rezistent la antibiotice. Acelaşi a fost găsit şi la personalul medical testat de inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică.

Cu toate acestea, primarul general, nu vede încă o legătură clară între îmbolnăvirea copiilor şi maternitatea pe care o administrează.

Gabriela Firea, primarul general: ''Dacă au trecut mai multe zile, nu există o probă sută la sută confirmată. Spitalele nu au cum să fie un mediu steril, pentru că acolo vin pacienți, de asemenea vin aparținători, și aici e un aspect de semnalat: nu de fiecare dată aparținătorii înțeleg să respecte regulile de igienă adecvată și o igienă strictă.''

Direcţiei de Sănătate Publică au ridicat din nou probe de la maternitatea Giuleşti, care rămâne deocamdată închisă internărilor.

Gabriela Firea a vorbit şi despre cei 20 de angajaţi ai maternităţii care au fost depistaţi cu stafilococ auriu. Abia luni au fost scoşi din activitate, deşi inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică au cerut acest lucru încă de la jumătatea săptămânii trecute.

De la începutul scandalului au fost testaţi peste 100 de angajaţi - medici, asistente şi infirmiere. Iar unii par deranjaţi de toate aceste verificări.

Camera ascunsă:

”Ne-a luat nouă din nas, din degete de la unghii. A mai dat înţeleapta neamului aseară (n.r. Sorina Pintea) că nu se spală pe mâini. Daaaa, noi avem peste tot dezinfectant. Botoşi avem, avem şi în curte la gunoi dezinfectant. Cred că nu există undeva mai igienă ca aici.”

Numărul infecţiilor nosocomiale raportate de maternitatea Giuleşti a crescut de la o lună la alta. ''E bine că se declară'', spune ministrul Sănătăţii, dar este foarte important ca întregul personal medical să ţină cont de regulile de igienă. Un alt semnal de alarmă îl reprezintă şi prescrierea de antibiotice administrate preventiv în special pacientelor care au suferit o operaţie de cezariană. Acestea cresc rezistenţa în cazul infecţiilor spitaliceşti.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61987549
Firea, despre scandalul stafilococului: Nu de fiecare dată aparținătorii înțeleg să respecte regulile de igienă

Primarul Capitalei Gabriela Firea a declarat luni că sistemul prin care se efectuează operațiunile de sterilizare din spitalele românești ar trebui regândit și că ar fi nevoie de reglementări mai stricte pentru cei care intră în spitale.

62005238
Încă 5 bebeluși externați de la Maternitatea Giulești au fost internați la Grigore Alexandrescu

Cinci bebeluşi externaţi recent de la Maternitatea Giuleşti, aparent sănătoşi, au ajuns în acest sfârşit de săptămână la spitalul Grigore Alexandrescu.

62005413
Angajaţii Maternităţii Giuleşti depistaţi cu stafilococ auriu NU au fost trimişi acasă. "Nu e nevoie"

În ciuda ordinul DSP, angajaţii maternităţii Giuleşti depistaţi ca purtători de stafilococ auriu au continuat să vina la muncă, a recunoscut chiar managerul spitalului. 

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.