Conducerea a anunțat cursuri de comunicare pentru personal, dar și măsuri suplimentare de pază.
„Comportament inuman”, „nu au chef de muncă”, „se comportă de parcă pacienții ar fi o povară”, „atitudine superioară” – sunt doar câteva dintre zecile de acuzații grave aruncate în spațiul public în ultimele zile. Medicii spun că postările în care sunt trași la răspundere pun o mare presiune pe ei și influențează actul medical.
Liliana Dragomir, medic-șef UPU, Spitalul Clinic de Urgență Galați: „În ultimele zile a fost o escaladare a acestor comentarii și foarte multe negative. Valul acesta de ură nu m-a împiedicat să pun întrebarea: care sunt intențiile adevărate ale autorilor? Pentru că noi vrem să ne facem treaba.”
Îngrijorată că acest fel de a-i trata pe medici ar putea escalada, directoarea spitalului a hotărât să crească numărul agenților de pază de la Unitatea de Primiri Urgențe.
Alina Dobre, managerul Spitalului Clinic de Urgență Galați: „Planul de pază este aprobat anual de către Poliția Județului Galați. Am făcut o solicitare din partea spitalului pentru încă un post de pază, pentru siguranța cadrelor medicale.”
În cele mai multe postări, cadrele medicale sunt acuzate de lipsă de empatie. Conducerea spitalului recunoaște că mai are de lucru la acest capitol. Angajații au fost trimiși la cursuri de comunicare.
Doina Voinescu, director medical, Spitalul Clinic de Urgență Galați: „E adevărat că există și deficiențe și, pentru asta, noi de fiecare dată încercăm să facem niște ședințe. Va fi o ședință cu tot UPU, în care încercăm să vedem care sunt nemulțumirile lor. Există și greșeli.”
Femeie: „Are băiatu' urechile, are ceva, o umflătură, că nu poate să caște gura.”
Reporter: „Aveți cinci ore de când stați aici?”
Femeie: „Da, de la opt jumate.”
Timpii de așteptare sunt, câteodată, greu de suportat, atât pentru bolnavi, cât și pentru aparținători.
Reporter: „De la cât așteptați?”
Tânără: „De la șase dimineața. Dar abia de la 12 a fost văzută de un medic de specialitate și aștepta al doilea medic acum. Timpii de așteptare, într-adevăr, foarte mari, dar, din ce am văzut, personalul își dă silința.”
La Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean din Galați au fost înregistrate, până pe 15 octombrie, 57.000 de prezentări. 15% dintre acestea nu erau urgențe, iar 52% erau urgențe de cod verde.