Comisia Europeană donează roboţi de dezinfecţie pentru mai multe spitale din România

62196354

Şapte spitale din România vor primi roboţi, donaţi de Comisia Europeană, pentru a dezinfecta camerele pacienţilor, sprijinind astfel reducerea şi stoparea răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2.

Spitale din Bucureşti, Constanţa şi Oradea vor beneficia de capacitatea acestor roboţi de a dezinfecta o cameră de spital de mărime standard într-un timp foarte scurt, de aproximativ 15 minute, prin utilizarea luminii ultraviolete, precum şi de faptul că o singură încărcare a unei unităţi permite dezinfectarea a peste 18 camere, arată un comunicat de presă al Comisiei Europene.

Conform sursei citate, robotul cu nr. 100, din cei 200 achiziţionaţi de Comisia Europeană, este utilizat pentru dezinfecţie la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” din Bucureşti. Alte 6 unităţi urmează să fie livrate în România, în zilele următoare.

Roboţii de dezinfecţie au ajuns sau vor ajunge în curând în 22 de alte state membre UE, în urma interesului manifestat de acestea.

„Obiectivul este de a asigura un mediu steril în spitale fără a expune personalul la riscuri nenecesare. Deoarece este vorba de un proces fizic şi nu unul ce foloseşte dezinfectanţi chimici, acesta este mult mai sigur pentru personalul spitalicesc, având în vedere că acesta nu mai trebuie astfel să mânuiască, transporte sau să depoziteze produse chimice toxice, periculoase sau corozive. Personalul de curăţenie poate opera robotul de la distanţă, prin intermediul unei aplicaţii mobile, iar operaţiunea poate fi iniţiată din exteriorul camerei ce urmează a fi dezinfectată, astfel încât nici un lucrător din domeniul sanitar nu este prezent în timpul procesului”,
potrivit sursei menţionate.

Furnizaţi de compania daneză UVD Robots, care a câştigat o procedură de achiziţii publice în regim de urgenţă, roboţii fac parte din efortul Comisiei Europene de a pune la dispoziţia statelor membre echipamente utile şi necesare în gestionarea pandemiei. 12 milioane de euro sunt disponibile, în total, prin intermediul Instrumentului de sprijin de urgenţă, pentru achiziţionarea a peste 200 de roboţi.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
Cei vaccinați cu Johnson & Johnson ar putea avea nevoie de rapel din cauza variantei Delta
Persoanele vaccinate cu serul Johnson & Johnson ar putea avea nevoie de un rapel cu un vaccin ARNm al Pfizer/BioNTech sau Moderna, din cauza prevalenţei tot mai mari a variantei Delta a coronavirusului, conform unor experți americani.
62167043
Schimbări în serviciile medicale, de la 1 iulie. Ce prevede hotărârea de Guvern
Guvernul a aprobat, sâmbătă, Hotărârea privind pachetele de servicii şi Contractul-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale  a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, pentru anii 2021-2022.
62198226
Programe pentru depistarea maladiilor grave, în toată țara. Mulți români nu şi-au făcut analizele de peste 10 ani
Cinci programe de screening pentru depistarea maladiilor grave se desfăşoară în toată ţara, iar potenţialii bolnavi pot fi monitorizaţi şi trataţi din timp, astfel încât mortalitatea să fie redusă.