China anunță că a vindecat complet diabetul zaharat, cu o terapie revoluționară. Speranțe pentru victimele unui flagel global

62452583
Shutterstock

China a anunțat în premieră mondială vindecarea completă de diabet a unui bărbat care făcea insulină de mai multe ori pe zi, printr-un transplant inovator de celule. Diabetul zaharat este un flagel mondial de care suferă peste 560 de milioane de oameni.  

Oamenii de știință chinezi au raportat în premieră mondială vindecarea prin terapie celulară a unui caz de diabet zaharat, scrie South China Morning Post.

Este vorba despre un bărbat de 59 de ani cu diabet de tip 2, care avea nevoie de mai multe injecții cu insulină zilnic. Pacientul a beneficiat de un transplant inovator de celule, iar de atunci au trecut 33 de luni, interval în care bărbatul nu a mai avut nevoie de insulină și nici de un alt tratament.

Anunțul oamenilor de știință oferă o speranță sutelor de milioane de oameni care suferă de diabet zaharat. Pacientul complet vindecat trăia de 25 de ani cu diabet zaharat de tip 2 și prezenta un risc serios de complicații ale bolii.

A avut un transplant de rinichi în 2017, dar și-a pierdut cea mai mare parte a funcției de insuliță pancreatică care controlează nivelul glicemiei și s-a bazat pe mai multe injecții de insulină în fiecare zi.

Citește și
Primul ghid de sprijin pentru doliu din spitalele din România, deja aplicat în patru unități sanitare
Primul ghid de sprijin pentru doliu din spitalele din România, deja aplicat în patru unități sanitare

Era expus unui mare risc de complicații grave ale diabetului”, a declarat Yin Hao, cercetător la Spitalul Shanghai Changzheng.
Pacientul a primit transplantul inovator de celule în iulie 2021.

La unsprezece săptămâni după transplant, numai avea nevoie de insulină externă, iar doza de medicație orală pentru controlul nivelului de zahăr din sânge a fost redusă treptat și complet oprită un an mai târziu.

Nu a mai avut nevoie de insulină sau orice altă medicație de 33 de luni

Examenele ulterioare au arătat că funcția insulinei pancreatice a pacientului a fost restabilită în mod eficient”, a spus Yin.

Pacientul a fost lipsit complet de administrarea de insulină timp de 33 de luni.

Descoperirea medicală, realizată de o echipă de medici și cercetători din instituții precum Spitalul Shanghai Changzheng, Centrul de Excelență în Știința Celulelor Moleculare din cadrul Academiei Chineze de Științe și Spitalul Renji, toate cu sediul în Shanghai, a fost publicată în revista Cell Discovery, pe 30 aprilie.

Cred că acest studiu reprezintă un progres important în domeniul terapiei celulare pentru diabet”, a spus Timothy Kieffer, profesor la departamentul de științe celulare și fiziologice de la Universitatea British Columbia din Canada.

Diabetul este o afecțiune cronică care afectează modul în care corpul nostru transformă alimentele în energie. Ceea ce consumăm este descompus în glucoză – un simplu zahăr – și eliberat în sânge. Insulina produsă de pancreas este esențială pentru reglarea nivelului de zahăr din sânge.

În diabet, acest sistem este deturnat: fie organismul nu produce suficientă insulină, fie nu poate folosi eficient insulina pe care o produce.

Există mai multe tipuri de diabet, dintre care tipul 2 este cel mai frecvent, afectând aproape 90% dintre bolnavi. Este în mare parte legat de dietă și se dezvoltă în timp.

Diabetul zaharat este în prezent o boală pentru care nu există un remediu

Indiferent de tipul de diabet, incapacitatea de a menține nivelurile normale de glucoză din sânge în timp poate duce la reacții adverse grave, inclusiv boli de inimă, pierderea vederii și boli de rinichi.

Potrivit Centers for Disease Control and Prevention din SUA, „nu există încă un remediu pentru diabet”.

Alături de pierderea în greutate, mâncarea de regim și administrarea de medicamente, insulina este principalul tratament pentru unii, dar acest lucru necesită injecții frecvente și monitorizare.

Oamenii de știință din întreaga lume cercetează transplantul de celule insulare ca alternativă promițătoare, în principal prin crearea de celule asemănătoare insulelor din culturi de celule stem umane. Acum, după mai bine de un deceniu de muncă, grupul de oameni de știință chinezi a făcut un pas mai departe.

Echipa a folosit și programat celulele mononucleare din sângele periferic ale pacientului, a spus Yin, care au fost apoi transformate în „celule semințe” și au reconstituit țesutul insular pancreatic într-un mediu artificial.

În timp ce datele preclinice ale echipei lui Kieffer susțin utilizarea insulelor derivate din celule stem pentru tratamentul diabetului de tip 2, cazul lui Yin și a colegilor săi este, după cunoștințele lui Kieffer, „prima dovadă a reușitei la om”.

Yin a spus că descoperirea este un alt pas înainte în domeniul relativ nou al medicinei regenerative – unde propriile capacități de regenerare ale organismului sunt valorificate pentru a trata boli.

Tehnologia noastră s-a maturizat și a depășit granițele în domeniul medicinei regenerative pentru tratamentul diabetului”.

China are un sfert dintre bolnavii de diabet ai lumii

La nivel global, China are cel mai mare număr de persoane cu diabet. Potrivit Federației Internaționale de Diabet, în această țară există 140 de milioane de oameni cu diabet. Dintre aceștia, aproximativ 40 de milioane depind de injecțiile cu insulină pe tot parcursul vieții.

Populația cu diabet zaharat din China este disproporționat de mare, potrivit Huang Yanzhong, expert pentru sănătatea globală la Consiliul pentru Relații Externe.

Într-un articol de anul trecut, el a subliniat că, în timp ce China reprezenta 17,7% din populația lumii, populația diabetică a țării a reprezentat un uimitor sfert din totalul global, punând o povară uriașă pe cheltuielile de sănătate asupra guvernului.

Dacă această abordare a terapiei celulare funcționează în cele din urmă, a spus Kieffer, „poate elibera pacienții de povara medicamentelor cronice, poate îmbunătăți sănătatea și calitatea vieții și poate reduce cheltuielile cu asistența medicală”.

Dar pentru a ajunge acolo, a adăugat el, sunt necesare studii pe mai mulți pacienți bazate pe concluziile acestui studiu chinezesc.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Primul ghid de sprijin pentru doliu din spitalele din România, deja aplicat în patru unități sanitare
Primul ghid de sprijin pentru doliu din spitalele din România, deja aplicat în patru unități sanitare

În cazul pierderii unei persoane dragi, este important să primim ajutor pentru ca suferința să nu se transforme în boală. De aceea, a fost creat primul ghid de organizare a serviciilor de sprijin pentru doliu în spitalele din România.

Acces gratuit la muzeu, teatru și operă, cu „trimitere culturală” de la medic. Explicația pentru aceste prescripții
Acces gratuit la muzeu, teatru și operă, cu „trimitere culturală” de la medic. Explicația pentru aceste prescripții

Spitalul de Boli Infecțioase Cluj testează în premieră națională un proiect prin intermediul căruia pacienții vor primi de la medic o trimitere culturală, pe lângă tratament.

Cele mai frecvente forme de cancer la bărbați, în România. CNAS trage un semnal de alarmă
Cele mai frecvente forme de cancer la bărbați, în România. CNAS trage un semnal de alarmă

Cancerele de prostată și de vezică urinară sunt printre cele mai frecvente forme de cancer la bărbați în România.

Recomandări
LIVE. Donald Trump susține acum un discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”
LIVE. Donald Trump susține acum un discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”

Toate privirile sunt astăzi îndreptate spre Davos, unde președintele SUA Donald Trump ține în acest moment un discurs, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade

ANM a emis miercuri o informare care anunță vreme deosebit de rece, ger accentuat pe timpul nopții și dimineții, precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului în mai multe zone ale României.

„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos
„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos

Discursul premierului Canadei, Mark Carney, la Forumul din 2026 de la Davos a provocat aplauze prelungite, notează BBN Bloomberg, care a făcut și o trecere în revistă a modului în care a fost receptat în media internațională acest discurs.