Zegrean, despre refuzul lui Dăncilă de a merge la Cotroceni: Nu cred că e un comportament constituțional

61649889

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale a României (CCR), Augustin Zegrean, a declarat că, din punctul său de vedere, nu este un comportament constituţional din partea premierului să refuze invitația președintelui, când este invitat la consultări.

"Sigur că într-o democraţie consolidată şi normală şi întreagă la cap, lucrurile astea nu se întâmplă.

Cum să nu te duci când te cheamă preşedintele? (...) Primul ministru se duce la preşedinte cu propunerea să fie desemnat ca prim ministru, după ce trece prin Parlament şi este aprobat de Parlament se duce din nou la preşedinte ca să depună jurământul şi să îl numească. Ori, nu cred că este un comportament constituţional dacă te invită preşedintele pentru consultări sau pentru o mediere să nu te duci acolo", a spus Zegrean, potrivit Agerpres.

În context, fostul preşedinte al CCR a precizat că preşedintele poate, din punct de vedere moral, să îi retragă sprijinul premierului, dar nu şi constituţional.

"Moral poate să i-l retragă (sprijinul- n.r.), dar constituţional nu are nicio relevanţă faptul ăsta, pentru că Guvernul poate fi demis numai de către Parlament. Preşedintele numeşte într-adevăr Guvernul, dar pe baza votului de încredere acordat de Parlament. Pentru asta trebuie să dispară Guvernul, trebuie să existe o moţiune de cenzură şi aşa mai departe. (...) Dar sigur că preşedintele, din 2003, nu mai are posibilitatea să revoce primul ministru", a adăugat sursa citată.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că retrage încrederea premierului Viorica Dăncilă, susţinând că aceasta nu face faţă poziţiei de prim-ministru.

"Sunt trei luni (de la învestirea Guvernului Dăncilă - n.r.) după care pot să trag o concluzie. Doamna Dăncilă nu face faţă poziţiei de prim-ministru al României şi transformă astfel Guvernul într-o vulnerabilitate pentru România. De aceea, solicit public demisia doamnei Dăncilă din funcţia de prim-ministru al României", a spus Iohannis.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61919183
Fost ministru de Externe, despre Klaus Iohannis: ”E o greşeală de începător”

Senatorul PSD Titus Corlăţean, fost ministru de Externe, a criticat declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis prin care solicită demisia premierului Viorica Dăncilă.

61912379
Tăriceanu: ”Președintele caută cu lumânarea tensiuni”. Ce a declarat despre o suspendare a lui Iohannis

Călin Popescu Tăriceanu a comentat pentru Știrile ProTV declarațiile președintelui Klaus Iohannis, care a cerut demisia premierului Viorica Dăncilă.

61893049
Tomac: PMP va susţine moţiunea de cenzură împotriva Cabinetului Dăncilă

Partidul Mişcarea Populară (PMP) va susţine moţiunea de cenzură împotriva Cabinetului Dăncilă, a spus, vineri, preşedintele executiv al formaţiunii, Eugen Tomac.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.