Surse: Ce articole mai vrea să strecoare PSD în OUG anunțată, oficial, doar pentru cele constituționale

×
Publicitate

Guvernul României adoptă Codurile Penale prin ordonanţă de urgenţă.

Decizia, care a scos în stradă sute de mii de oameni, a fost votată în unanimitate de parlamentarii şi liderii PSD şi a fost anunţată de Viorica Dăncilă. ''Procesul trenează de prea multă vreme, iar modificarea celor două Coduri este o istorie care nu se mai termină'', a motivat Liviu Dragnea.

Liderii social-democraţi reuniţi la Bucureşti au decis în unanimitate ca Executivul să adopte prin ordonanţe de urgenţă toate articolele din Codul Penal şi de Procedura Penală pe care judecătorii CCR le-au declarat constituţionale.

Viorica Dăncilă: "În unanimitate s-a hotărât ca articolele declarate constituționale, să vedem oportunitatea de a fi promulgate pe OUG. Am văzut că foarte multe legi au durat foarte mult, au fost contestații la CCR, s-a legiferat mult şi termenul a fost depășit. Am vorbit despre această oportunitate."

La discuţii a participat şi ministrul Justiției şi, potrivit unor surse, acesta s-ar fi arătat rezervat în privinţa soluţiei găsite de politicieni.

Tudorel Toader: "S-a hotărât ca Ministerul Justiției să analizeze în ce măsură poate să fie adoptată una sau două OUG pentru transpunerea în legislaţia penală a Codurilor, a soluţiilor legisltive care au fost declarate constituţionale."

Judecătorii CCR au declarat neconstituţionale 64 dintre cele 96 de modificări aduse Codurilor. Ministrul Justiţiei susţine că doar cele rămase constituţionale ar putea fi incluse în ordonanţe de urgenţă. Social-democraţii susţin însă că Parlamentul a revizuit deja multe dintre articolele criticate şi că forma adoptată prin ordonanţe de urgenţă ar trebuia să fie cea rezultată din dezbaterile Comisiei Iordache.

Liviu Dragnea: "De ce ar fi nevoie de OUG? Colegii noştri au motivat că e o istorie care nu se mai termină şi au spus că pe articolele declarate constituţionale nu ar vedea de ce să nu se dea OUG."

Unele dintre prevederile revizuite sunt în continuare controversate şi contestate atât de opoziţie, cât şi de Comisia de la Veneţia.

De exemplu, cel care dă mită sau face trafic de influenţă nu va mai fi pedepsit dacă se autodenunţă.

Pe de altă parte, multe fapte se prescriu mai repede, iar magistraţii riscă închisoarea dacă dezvăluie informaţii din dosarele penale.

În aceeaşi şedinţă, deputatul Mircea Drăghici ar fi cerut, potrivit unor surse, ca şi amnistia şi graţierea să fie adoptate prin ordonanţe de urgenţă cât mai curând.

Toate aceste discuţii vin în contextul în care cei de la PSD au pierdut majoritatea în Camera Deputaţilor şi încă sunt aleşi care părăsesc barca puterii şi se înscriu în partidul lui Victor Ponta.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta iubită a lui Vinicius s-a fotografiat aproape goală la nici o lună de la despărțire: ”Isuse Hristoase! E atât de mare!”
FOTO Fosta iubită a lui Vinicius s-a fotografiat aproape goală la nici o lună de la despărțire: ”Isuse Hristoase! E atât de mare!”
Citește și...
62002436
Guvernul va înfiinţa un "Fond de investiţii locale", cu un buget de 10 miliarde de euro
Guvernul intenţionează să înfiinţeze un "Fond de investiţii locale", căruia i se va aloca un buget de 10 miliarde de euro. 
61999628
Liviu Dragnea: Majoritatea la Camera Deputaţilor se va vedea la primul vot
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că majoritatea în Camera Deputaţilor " se va vedea la primul vot", în timp ce "majoritatea în plenul Parlamentului este în continuare fără nicio problemă".
61984134
Dăncilă se consideră jignită de Iohannis: Mi se pare o atitudine care nu trebuie să o aibă preşedintele României
Premierul Viorica Dăncilă a spus, luni, că au "uimit-o" declaraţiile şefului statului, catalogând afirmaţia "femeia aceasta sau nu cunoaşte funcţionarea statului” drept un "atac".