PDL isi va alege noua conducere pe 30 iunie. Emil Boc: "Poate candida orice membru al partidului"

×
Publicitate

Presedintele demisionar al PDL Emil Boc a declarat, duminica seara, ca o conventie nationala extraordinara a PDL va avea loc pe 30 iunie. De asemenea, marti urmeaza sa aiba loc o sedinta a Consiliului National de Coordonare al partidului.

Cronologia evenimentelor - luni - 18 iunie

ora 14.30 Roberta Anastase: Nu ma gandesc la o functie in conducerea PDL. Ideea cu Mihai Razvan Ungureanu presedinte al PDL - nerealista, el nu e membru al partidului.

ora 10.00 Theodor Stolojan: In opozitie, nu poti sa ai "navetisti" in conducerea partidului. Liderul europarlamentarilor PDL a declarat ca partidul are nevoie de o formula de conducere care sa aiba credibilitate si legitimitate

ora 08.15 Europarlamentarul PDL Cristian Preda - care intentioneaza sa depuna o motiune pentru candidatura la functia de presedinte al PDL impreuna cu Monica Macovei si Sever Voinescu, comenteaza pe blogul personal situatia din PDL.

"Colegiul a refuzat – cu 36 de voturi la 14 – solutia unui Directorat stabilit prin compromis pentru 6 luni. Daca nu e compromis, atunci e competitie. Ea va avea loc pe 30 iunie. Alaturi de Monica Macovei, Sever Voinescu si Toader Paleologu, vom cauta sa initiem o motiune, care sa adune alesi locali si nationali in jurul ambitiei de a spori credibilitatea publica a PDL. Intr-adevar, daca nu acum, cand?" - scrie pe blogul personal Cristian Preda.

Theodor Paleologu
ora 08.00 Democrat-liberalul Theodor Paleologu precizeaza, pe Facebook, ca in sedinta Colegiul Director de duminica s-a abtinut de la vot. "Eu nu am votat la Colegiul Director de azi pentru formula directoratului. M-am abtinut", scrie Paleologu.

El adauga ca, in opinia sa, la Conventia extraordinara din 30 iunie "e nevoie de dezbatere, deci de o a doua motiune". "Din punctul meu de vedere, politica de dreapta trebuie facuta cu oameni de dreapta: "nascuti, nu facuti", asa cum spuneam si la Conventia de anul trecut. Indiferent de sanse, calcule si combinatii, eu sunt decis sa ma lupt pentru ideile si valorile mele cu energia unui samurai, a unui samuari ronin...", mai scrie Theodor Paleologu.

Presedintele demisionar al PDL Emil Boc a declarat, duminica seara, ca la conventie vor participa 1450 de delegati si ca de organizarea acesteia se va ocupa un comitet format din noua persoane, apartinand filialelor cu cele mai bune rezultate in alegerile locale.

Cronologia evenimentelor - duminica - 17 iunie

UPDATE ora 21:22

Emil Boc
Presedintele demisionar al PDL Emil Boc a anuntat, duminica, ca la Colegiul Director al PDL s-a aprobat derogarea de vechime de la statutul partidului pentru a candida la functiile de conducere, aratand ca ar putea candida la Conventia Nationala toti cei care sunt membri de partid.

"Astazi s-a aprobat derogarea de vechime pntru cei care doresc sa candideze pentru o functie de conducere, inclusiv pentru functia de presedinte al partidului. Aceasta derogare s-a acceptat si la Conventia Nationala din mai 2011 si astazi , Colegiul Director a aprobat o asemnea derogare", a precizat Emil Boc, mentionand ca este vorba de o cutuma.

Intrebat daca o persoana se inscrie acum in PDL poate sa candideze la functia de presedinte al partidului, Emil Boc a raspuns: "Va putea candida o persoana care la data la care se sustine cadidatura este membru PDL. Consiliul National de Coordonare va stabili calendarul depunerii candidaturilor".

Intrebat daca intentia PDL ar fi de coagulare a fortelor de centru-dreapta, chiar cu Mihai Razvan Ungureanu, Boc a spus ca acesta nu a fost obiectul discutiei Colegiului Director si ca noua echipa de conducere a partidului va stabili strategia de urmat.

"Apoi imi voi spune si eu punctul de vedere. Cert este ca e sanatos pentru Romania ca tot ce este de centru-dreapta sa se bata cu tot ce este de centru-stranga, reprezentand USL. Cred ca practic in toamna vom asista la o asemenea evolutie", a adaugat Boc.

Intrebat daca aceasta constructie de centru-dreapta este legata de Mihai Razvan Ungureanu, in cazul in care acesta se inscrie in partid, Emil Boc a spus ca raspunsul nu tine de el.

"Am spus mereu ca Mihai Razvan Ungureanu reprezinta un castig pentru dreapta romaneasca. In ce forma, unde si cum se va gasi formul a de coagulare sau de colaborare ramane de decis dupa decizia partidului', a precizat Boc.

Emil Boc
UPDATE ora 21:05 Emil Boc, Elena Udrea, Monica Macovei, Sever Voinescu, Teodor Paleologu, Roberta Anastase au fost printre cei 14 democrat-liberali care au votat pentru prelungirea pana dupa alegerile generale a mandatului conducerii interimara a PDL, au declarat, duminica seara, pentru MEDIAFAX, surse din PDL.

Potrivit surselor citate, presedintele demisionar al PDL Emil Boc si alti treisprezece democrat-liberali au fost in favoarea mentinerii interimatul conducerii partidului pana dupa alegerile parlamentare.

In timp ce europarlamentarul Monica Macovei explica, in sedinta Colegiului Director, procedura juridica privind conducerea interimara, presedintele Senatului, Vasile Blaga a acuzat-o pe aceasta ca "minte" pe procedura juridica. Macovei a raspuns acuzelor lui Blaga spunand ca nu vrea sa fie insultata, au precizat sursele citate.

Potrivit surselor citate, dispute au mai aparut in timpul sedintei intre Mihai Stanisoara si primarul de Arad, Gheorghe Falca. Stanisoara i-a spus lui Falca: "Mai taci din gura, m-am saturat sa tot faci pe profesorul", au mai spus, pentru MEDIAFAX, sursele citate.

La sedinta Colegiului Director al PDL, Vasile Blaga si primarul de Piatra-Neamt, Gheorghe Stefan s-au abtinut la vot atat in privinta convocarii conventiei, cat si in privinta prelungirii interimatului actualei conduceri a PDL.

De asemenea, in timpul discutiilor, primarul de Targu-Mures, Dorin Florea, primarul de Brasov, George Scripcaru si primarul de Alba-Iulia, Mircea Hava au spus ca in partid sunt oameni care trebuie sa faca un pas inapoi, pentru ca au o imagine negativa.

Emil Boc si Vasile Blaga
In timpul sedintei, mai multi lideri de filiale judetene l-au laudat pe Vasile Blaga, unii participanti apreciind ca acesta ar fi un conducator potrivt al PDL, au detaliat sursele, pentru MEDIAFAX.

Vasile Blaga nu a precizat, insa, la sedinta Colegiului Director, daca va candida la functia de presedinte al partidului si s-a aratat nemultumit ca unii s-au grabit sa anunte, dupa precedenta reuniune al Colegiului Director, ca el nu ar candida.

UPDATE ora 20:28 Presedintele demisionar al PDL Emil Boc a declarat, duminica seara, ca o conventie nationala extraordinara a PDL va avea loc pe 30 iunie, saptamana viitoare, marti, urmand sa aiba loc o sedinta a Consiliului National de Coordonare (CNC) al partidului.

In favoarea organizarii conventiei extraordinare s-au pronuntat 36 de membri ai colegiului si 14 s-au pronuntat pentru alegerea unui directorat care sa conduca partidul pana la conventia de anul viitor.

Boc a spus ca propunerea de organizare a conventiei nationale extraordinare in 30 iunie va fi inaintata CNC, care va da decizia finala asupra datei.

Presedintele demisionar a spus ca la conventie vor participa 1450 de delegati si ca de organizarea acesteia se va ocupa un comitet format din noua persoane, apartinand filialelor cu cele mai bune rezultate in alegerile locale.

Primarul municipiului Cluj-Napoca a reiterat ca nu va candida pentru un nou mandat de presedinte al partidului. Boc a spus ca a avut si o conversatie telefonica cu presedintele Basescu, dar nu despre conventie, ci pentru a primi urarile pe care presedintele le-a adresat mamei lui Boc, cu ocazia aniversarii sale.

Sedinta Colegiului Director al PDL s-a incheiat, dupa ce membrii colegiului au decis convocarea unei conventii extraordinare a partidului, pentru alegerea unei noi conduceri.

Votul in colegiu a fost de 36 la 14 in favoarea organizarii conventiei extraordinare.

O sedinta a Consiliului National de Coordonare al PDL urmeaza sa se defasoare saptamana viitoare. Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat ca "a cerut o derogare pentru a candida la conventie" si ca aceasta derogare i-a fost acordata.

Colegiul Director al PDL a decis, duminica, convocarea unei conventii nationale extraordinare a partidului, in favoarea acesteia votand 36 de membri ai colegiului, in timp ce 14 membri au fost impotriva deciziei. Presedintele Senatului, Vasile Blaga s-ar fi abtinut de la vot, potrivit televiziunilor de stiri, citate de Mediafax.

Anterior sedintei, unii lideri ai PDL au avut o discutie duminica dimineata privind variantele de organizare a conventiei, fara sa ajunga la nicio concluzie. Unii democrat-liberali au sustinut ca aceasta Conventie a PDL sa aiba loc cat mai repede, adica peste doua saptamani, altii au opinat ca ar trebui organizata peste doua luni, iar o a treia varianta a fost cea a organizarii conventiei in toamna, declarau pentru MEDIAFAX, surse din partid.

Cronologia evenimentelor - sambata - 16 iunie

Petru Movila
Deputatul PDL Petru Movila a anuntat ca va demisiona din functia de secretar general al PDL Iasi, cerand totodata ca intreaga conducere a filialei judetene sa-si depuna mandatul, din cauza rezultatelor slabe inregistrate la alegerile locale.

Petru Movila, care a candidat la sefia Consiliului Judetean Iasi pe listele PDL, a declarat, sambata, ca duminica, in cadrul Biroului Permanent Judetean al PDL Iasi, isi va anunta demisia din functia de secretar general al filialei judetene a PDL.

El a spus ca intreaga conducere a PDL Iasi, atat de la filiala judeteana, cat si de la organizatia municipala, ar trebui sa demisioneze, in urma rezultatelor slabe la alegerile de duminica.
"Am scos un rezultat prost, trebuie sa ne asumam acest lucru. Eu renunt la postul de secretar general. Probabil ca si alti colegi din BPJ vor demisiona. Intreaga conducere ar trebui sa plece si sa vina alti oameni”, a afirmat Petru Movila.

In replica, presedintele filialei municipale a PDL Iasi, Marius Spinu, a spus ca "analizele in partid nu se fac la presiunile lui Movila”. "Si-a dus campania electorala de la Consiliul Judetean cum a vrut. A avut propria echipa, iar apoi nu ii mai raspundea la telefon sefului de filiala. Legat de demisia mea, asta este celor mai usor. A fi presedinte de organizatie nu este o fericire”, a declarat Marius Spinu.

In urma scrutinului de duminica, PDL Iasi a obtinut la Consiliul Judetean 16,97 la suta din voturi, in timp ce candidatul partidului la sefia CJ Iasi, Petru Movila, a avut 17,74 la suta. In municipiul Iasi, PDL a inregistrat 14,5 la suta, iar candidatul la primarie al partidului, deputatul Nicusor Paduraru, a primit 10 la suta din voturi.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Femeia care i-a sucit mințile lui Jude Bellingham, apariție seducătoare în online. Cu ce imagini și-a cucerit fanii
FOTO Femeia care i-a sucit mințile lui Jude Bellingham, apariție seducătoare în online. Cu ce imagini și-a cucerit fanii
Citește și...
Nicușor Dan, mesaj ferm pentru Rusia: „O escaladare care nu va fi tolerată și nici nu va rămâne fără răspuns”

Rusia nu va reuşi să dezbine societatea noastră când este vorba despre integritatea României, despre democraţie şi libertate în România, a afirmat Nicuşor Dan după ce a fost la Galaţi, unde o dronă militară a căzut pe un bloc de locuinţe.

Cor de huiduieli la Galați, în timpul vizitei lui Nicușor Dan la locul prăbușirii dronei: „Nu doar noi ne confruntăm cu asta”

Președintele României, Nicușor Dan, a vorbit, vineri, despre incidentul cu dronă de la Galați, chiar de la fața locului, unde mai mulți localnici l-au întâmpinat cu huiduieli.

Singura măsură concretă anunțată de Nicușor Dan după ședința CSAT: Consulatul Rusiei de la Constanța va fi închis

Consulul general al Federaţiei Ruse la Constanţa a fost declarat persona non grata, a anunţat vineri preşedintele Nicuşor Dan, la finalul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Recomandări
Trei ipoteze luate în calcul de MApN despre drona Rusiei care a explodat într-un bloc din Galați. Ce crede Armata

Drona care a lovit blocul de locuințe din Galați avea la bord 30 de kilograme de explozibil. Piloții români au avut doar patru minute să o doboare, dar nu au tras. 

Cum arată apărarea antidronă a României. Sistemele Ghepard desfășurate în Dobrogea au 60 de ani

Incidentul de la Galați a arătat încă o dată că apărarea antidronă a României este ineficientă. Potrivit MApN, ne bazăm pe sistemele Ghepard, vechi de 60 de ani, și tunuri mobile care pot fi folosite doar în anumite locuri din zona Galați - Tulcea. 

Ce prevede contractul de 565.000 de dolari lunar semnat de Nicușor Dan pentru a păstra buna relație cu SUA

Contractul de consultanţă strategică între Administraţia Prezidenţială a României şi firma Eversheds Sutherland a fost înregistrat în 28 mai la Departamentul american al Justiţiei.