PNL va negocia guvernul cu PSD și USR, dar vrea postul de premier. Reproșuri în partid: ”Florine, tu ești problema!”

×
Publicitate

Liberalii vor negocia cu PSD și USR formarea unui guvern, singura condiție fiind ca PNL să aibă asigurată funcția de premier. 

UPDATE Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat, marţi, că partidul său va merge la negocierile cu USR şi PSD pentru formarea guvernului doar cu propunerea ca premierul să fie din partea liberalilor, fără să fie nominalizat, informează Agerpres.

El a adăugat că preşedintele Klaus Iohannis este cel care desemnează premierul şi că, deocamdată, nu a fost modificată decizia PNL ca preşedintele partidului să fie propunerea de prim-ministru.

"Nu avem o discuţie despre premier. Ştiţi foarte bine că astăzi am flexibilizat două decizii. Decizia de a putea să mergem la guvernare cu cei de la USR şi altă decizie, pe care o luasem în Consiliul Naţional, de a nu guverna cu PSD. Deci sunt două decizii pe care le-am flexibilizat. Rămâne decizia PNL - şi astăzi nu am discutat despre ea - ca premierul să fie preşedintele partidului, dar la negocieri vom merge cu propunerea doar ca premierul să fie al PNL. După aceea vom discuta mai departe în funcţie de negocieri", a precizat Cîţu, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.

 

”Președintele României este cel care desemnează premierul”

 

Întrebat cât de serioase sunt negocierile atâta timp cât timp PNL nu propune un premier şi de ce partidul său se fereşte să spună public care este premierul, Cîţu a spus: "Nu se fereşte PNL. Merge la aceste negocieri şi spune foarte clar că noi vrem să facem această guvernare în jurul PNL, cu premier liberal. Şi avem decizia PNL care încă nu a fost modificată".

"Preşedintele României este cel care desemnează premierul. PNL poate să meargă cu o propunere, dar întotdeauna desemnarea vine de la preşedintele României", a adăugat Cîţu.

Biroul Politic Naţional al PNL a aprobat, marţi, flexibilizarea mandatului de negociere cu forţele democratice din Parlament, precum şi echipa de negociere.

La ședința PNL s-au stabilit echipele de negociere și primele discuții le vor avea cu USR. Echipa de negociere este alcătuită din președintele Florin Cîțu, secretarul general Dan Vîlceanu și liderii Rareș Bogdan, Gheorghe Flutur, Iulian Dumitrescu și Lucian Bode.

Liderii liberali prezenți au votat componența prezentată a ecjipei de negociere, precum și flexibilizarea mandatului.

Europarlamentarul Dan Motreanu a contestat însă formula echipei de negociere și a cerut schimbarea acesteia, susțin surse din partid. ”Florine, tu ești problema!”, ar fi spus Motreanu.

Cîțu a propus anularea rezoluțiilor care interziceau guvernarea cu PSD și USR, în timp ce liderii de organizații locale își arată susținerea față de unul sau altul din partide.

De exemplu, președinții liberali de la Giurgiu și Satu Mare au spus că vor să reface alianța cu USR.

 

Ciucu: ”Ne vom trezi cu mișcări de stradă, dacă ne aliem cu PSD”

 

În schimb, majoritatea filialelor din Ardeal nu mai doresc refacerea coaliţiei cu cei de la USR. Sibiul a fost printre filialele care nu mai vor refacerea coaliţiei cu USR, potrivit News.

Şi primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu a transmis în şedinţă că nu este de acord cu cooptarea de miniştri PSD în Guvern. ”Ne vom trezi cu mişcări de stradă, dacă ne aliem cu PSD”, a spus Ciucu.

Alina Gorghiu, în schimb, i-a criticat pe colegii care atacă conducerea partidului, iar Gheorghe Flutur a arătat că trebuie ales ”răul cel mai mic”, pentru a rămâne la guvernare şi a păstra şi premierul.

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Europarlamentar PNL: În acest moment, Florin Cîţu este vinovat pentru ce se întâmplă în partid. Reacția șefului liberalilor

Europarlamentarul PNL Dan Motreanu consideră că liderul partidului, Florin Cîţu, este vinovat pentru ce se întâmplă în partid. Replica șefului formațiunii politice nu a întârziat să apară.

Am putea avea guvern PNL-PSD cu Ciolacu prim-ministru, după ce doi premieri desemnați n-au reușit să creeze o majoritate

După două luni de criză și doi premieri care nu au reușit să adune voturile necesare pentru investirea unui guvern, situația politică se complică și mai tare.

Deputat PNL: Cer iertare simpatizanților liberali, Iohannis a dus PNL cu mâna întinsă la PSD

Deputatul PNL Ionel Dancă și-a anunțat oficial, marți, colegii din Parlament că a demisionat din grupul parlamentar al PNL printr-un discurs extrem de critic la adresa actualei conduceri a liberalilor.

Recomandări
MF anunță execuția bugetară la 7 luni: Deficitul se reduce cu 28,36 miliarde de lei față de 2025 și coboară la 2,34% din PIB

Ministerul Finanțelor a făcut publică luni execuția bugetară pe primele 7 luni ale anului, potrivit căreia deficitul s-a redus cu 28,36 miliarde lei, până la 2,34% din PIB.

SUA au atacat din nou Iranul. Teheranul anunță represalii și lovește baze americane din Iordania

Statele Unite au efectuat duminică atacuri asupra insulei iraniene Larak, primele din ultima lună, declanşând o ripostă a Teheranului împotriva unor ţinte americane din Iordania, transmite AFP.

Simplu de aplicat. Cum folosim metoda ”sinking funds”, ca să evităm cheltuielile prea mari, care lovesc bugetul familiei

Vacanța e pe terminate, începe școala și urmează o lună aglomerată pentru bugetul familiei. Dacă unele cheltuieli sunt neprevăzute, pentru altele ne putem pregăti din timp.