Orban anunță că va găsi ”cea mai bună soluție” pentru abrogarea recursului compensatoriu

62089357
Pro TV

Premierul Ludovic Orban a anunțat joi, la începutul ședinței de Guvern, că abrogarea recursului compensatoriu - măsură prin care mii de pușcăriași au fost eliberați mai devreme - se află pe lista de urgențe a Executivului.

 

”La măsuri urgente se află avizarea proiectului de lege pentru abrogarea recursului compensatoriu și consolidiarea serviciului de probațiune pentru monitorizarea condamnaților eliberați condiționat. Am spus aceste lucruri, că am văzut că sunt anumite interpretări. Ăsta este programul nostru de guvernare, asta vom face.

În mod evident vom găsi cea mai bună soluție pentru a genera abrogarea prevederilor din recursul compensatoriu care au pus în pericol viața, integritatea fizică, bunurile personale ale cetățenilor români prin eliberarea înainte de termen a unor condamnați, în special a acelor condamnați care au fost condamnați pentru infracțiuni grave, astfel încât să nu mai pericliteze viața, siguranța cetățenilor.” - a spus premierul Orban.

Potrivit ministerului Justiției, 21.000 de pușcăriași au ieșit din închisoare mai devreme, grație legii recursului compensatoriu.

O treime dintre aceştia fuseseră condamnaţi pentru fapte cu violenţă, iar aproape 2.000 s-au şi întors în închisoare.

Numărul celor care în ultimii doi ani au ieşit mai devreme din închisori, din cauza condiţiilor improprii, dă fiori atât ca cifră absolută, dar mai ales din cauza gravităţii faptelor.

Din cei 7.000 de puşcăriaşi eliberaţi mai repede, peste 2.300 erau criminali, aproape 1.000 violatori şi peste 3.000 tâlhari. Asta ca să luăm în discuţie doar infracţiunile cele mai grave.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
Citește și...
61339117
Concedieri la Ministerul de Interne. Marcel Vela anunță restructurări la 22 de unități
Ministrul Internelor, Marcel Vela, a declarat joi că vor exista restructurări în cadrul instituţiilor subordonate MAI, inclusiv la nivelul secretarilor de stat.
61947273
Un deputat PNL își contrazice propriul ministru: Lui Dragnea ”i s-a făcut o favoare”
Liderul deputaţilor liberali, deputatul Florin Roman, a susţinut joi, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, că, din punctul său de vedere, este "evident" că lui Liviu Dragnea "i s-a făcut o favoare" din partea conducerii Penitenciarului.
62095201
Scandal în PSD. Fifor, numit "șobolan" de Teodorovici: "Bichonul începe să se creadă pitbull!"
Fostul secretar general al PSD Mihai Fifor îi răspunde fostului preşedinte executiv al partidului Eugen Teodorovici, care l-a numit ”şobolan”, spunând că, atunci când narcisismul devine patologic, ”bichonul începe să se creadă pitbull”.