Oficial, nu este ”gaură” la buget. Însă ministerele vor renunța la banii pentru deplasări, achiziții și ore suplimentare

×
Publicitate

Angajările și salariile la stat ar putea fi înghețate de luna viitoare, iar ministerele vor trebui să respecte limite de cheltuieli. Sunt măsuri luate tot mai serios în calcul, după ce miniștrii au venit cu tăieri prea mici.  

Mai exact, economia făcută de acestia n-ar fi nici măcar la jumătate din ce a cerut Nicolae Ciucă, adică 20 de miliarde de lei.

Ministerele renunță acum la banii pentru deplasări, achiziții și ore suplimentare.

Ministrii au venit cu planuri de reduceri de cheltuieli care ajung la 10 miliarde de lei, adică 50% din cât și-ar fi dorit seful guvernului. Acum, potrivit unor surse politice, ca să facă rost de restul de bani, Executivul pregătește o ordonanță cu măsuri care îi vizează direct pe bugetari.

De la 1 mai, angajările și salariile la stat ar putea fi înghețate până va fi gata legea salarizării, adică anul acesta. Iar ministerele vor trebui să respecte limite de cheltuieli în fiecare lună, în funcție de cum și-au folosit bugetele până acum.

De exemplu, vor fi limite pentru combustibil și utilități, vor fi amânate achiziții și orele suplimentare ar putea fi răsplătite cu zile libere, nu cu bani ca acum. Alte reduceri – de exemplu de sporuri date în timpul pandemiei și de indemnizații – vor fi prinse în legea salarizării, care se află în pregătire.

Sporurile ar urma să fie plafonate la 20% din salariul de bază, față de 30%, cât pot fi acum.

Adrian Câciu, ministrul Finanțelor: ”Nu este vorba despre austeritate, de măsuri care să reducă personal sau să reducă salarii. Nu există niciun fel de gaură la buget, este o acțiune preventivă pentru eficientizarea cheltuielilor publice.”

Tot pentru reducerea cheltuielilor, o variantă discutată este interzicerea cumului pensie-salariu la stat.

Ministrul Muncii, Marius Budăi: ”Nu cred că e potrivit să interzicem cumulul de salarii şi pensii pentru cei care au ajuns la vârsta standard de pensionare. Dacă vorbim de acele pensionări de la 47, 48, 50 de ani, trebuie o dezbatere acolo, să vedem dacă îşi doreşte să continue pe acest post, să putem găsi o bonificaţie suplimentară.”

Măsurile vin după încetinirea încasărilor la bugetul statului. Avem cu 4,7 miliarde de lei mai puțin decât ne așteptam pentru perioada ianuarie-martie iar mare parte din deficit vine din încasările mai slabe de taxe și impozite. Acestea au fost cu 3 miliarde de lei sub nivelul programat de ANAF.

Nicolae Ciucă: ”Deficitul aparține preponderent marilor contribuabili. Fac un apel public către marii contribuabili să-și plătească datoriile către stat și în același timp dau o sarcină instituțiilor să facă în așa fel încât să asigure colectarea acestor venituri”.

Potrivit datelor oficiale, în primele trei luni ale acestui an, inspectorii antifraudă au controlat peste 7.0000 de firme, de la care așteaptă acum un miliard de lei din taxe, impozite și confiscări.

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
62012779
Ministrul Muncii, Marius Budăi: Nu cred că e potrivit să interzicem cumulul de salarii şi pensii

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, a declarat joi, la Ploieşti, referindu-se la cumulul de salarii şi pensii, că discuţia nu trebuie generalizată, ci trebuie făcută "de la post la post"

 

62306561
Reacția ministrului Muncii la proiectul de lege care vizează limitarea zilelor libere legale ale angajaților de la privat

Ministrul Muncii susţine că nu are informaţii privind un proiect legislativ care conform căruia angajații de la privat ar urma să nu mai beneficieze de zilele libere legale, altele decât cele de concediu.

62341110
VIDEO. Ministrul Petre Daea cere ajutor în ședința cu Ciucă: ”Nu mă lăsaţi singur, fraţilor, că sunt multe puşti pe mine”

Momente amuzante, joi, în ședința de Guvern condusă de premierul Nicolae Ciucă. Ministrul Agriculturii, Petre Daea (PSD), le-a cerut colegilor din Executiv să îl susțină, afirmând că sunt ”multe puști” pe el.  

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 1
DOCUMENT. Ce prevede programul de guvernare Luca Niculescu-PSD. Planul pentru fiecare minister

Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare al cabinetului său. Documentul prevede o serie de planuri și priorități pentru fiecare domeniu care se află în grija executivului.

Luca niculescu 2
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu. Lista completă: de la PSD la independenți

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seară la Parlament lista cu cei 19 demnitari care ar forma viitorul Guvern, dacă vor fi agreați în comisii și votați în plen.

Manuale
Cum arată noile manuale școlare, schimbate pentru prima dată după peste 20 de ani. „Sunt foarte diferite”

Primele manuale pentru liceu, înnoite după mai bine de două decenii, vor pleca în curând către școli. Autorii spun că volumele sunt mai subțiri, iar copiii pot afla mai multe informații prin accesarea unor coduri QR, care-i trimit spre resurse digitale.