O echipă AUR, agresată în fața primăriei din Voluntari. George Simion a raportat incidentul | VIDEO

62344021

Trei persoane care fac parte din partidul Alianța pentru Unirea Romînilor au fost agresate, luni seara, în fața primăriei din Voluntari de către un individ.

"La data de 1 mai a.c., în jurul orei 21:20, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către un bărbat, cu privire la faptul că o persoană a fost agresată fizic în fața unei primării.

La fața locului, s-au deplasat imediat polițiștii orașului Voluntari, pentru efectuarea activităților din competență, unde au identificat trei persoane, care au precizat că au fost victimele unor infracțiuni, respectiv una dintre ele prin lovire, iar celelalte două, prin amenințări.

În cadrul activităților, cele trei persoane s-au deplasat împreună cu politiștii la sediul Poliției Orașului Voluntari, pentru a formula plângeri, în legătură cu aspectele semnalate", se arată într-un comunicat al IPJ Ilfov.

Incidentul a avut loc în jurul orei 19:00 și a fost raportat la 112 chiar de președintele formațiunii politice, George Simion, la peste două ore distanță, conform surselor Știrilor PRO TV.

În momentul producerii incidentului, cei trei reprezentanți AUR participau la un eveniment caritabil.

George Simion nu se numără printre persoanele agresate. 

Până în acest moment, agresorul nu a fost depistat.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62272746
Ciolacu: Nu e o problemă să scăpăm de ciuma pensiilor speciale, că s-a scăpat şi de la ciuma de la PSD. Ne-am vindecat

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, luni seară, că România trebuie să îndeplinească jalonul referitor la pensiile speciale din PNRR, pentru că nu este de acord să se piardă bani.

62322850
Ciucă: „Nu ne vom atinge de veniturile oamenilor. Am început demersurile pentru a majora valoarea tichetelor de masă”

Premierul Nicolae Ciucă anunţă că s-au început demersurile pentru majorarea tichetelor de masă pentru angajaţi la 40 de lei, măsura urmând să se aplice de la 1 iulie.

62343502
Kelemen Hunor a fost ales pentru a patra oară la conducerea UDMR

Kelemen Hunor a fost ales sâmbătă, la Congresul UDMR, pentru al patrulea mandat la conducerea Uniunii.

 

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD cere votul de învestitură în Parlament. Toți miniștrii au primit avize pozitive în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.