Victor Ponta: Parlamentarii USL au fost solidari, au inteles ca e momentul in care facem treaba
Premierul Victor Ponta a declarat, marti, dupa intrevederea cu grupurile USL carora le-a prezentat bugetul, ca parlamentarii USL au fost solidari si au inteles ca "e momentul in care facem treaba".
"Chiar le sunt recunoscator colegilor mei parlamentari USL, pentru ca nu doar in sala, sunt convins si mai departe, in dezbateri, chiar au fost foarte solidari si au inteles ca e momentul in care facem treaba. Asta inseamna ca ne indeplinim prin actualul buget obiectivele care au adus victoria USL si pregatim practic un mod de dezvoltare pentru anii care urmeaza", a spus Ponta.
El a aratat ca fiecare parlamentar USL reprezinta si interese si necesitati existente la nivel local, care nu vor putea fi insa rezolvate in acest moment.
"Sigur ca fiecare parlamentar are si reprezinta si nevoi locale. Nu toate acestea o sa reusim sa le rezolvam cel putin acum, in actuala lege a bugetului. insa, dincolo de observatii pertinente si de bun simt si intrebari normale si propuneri, eu am constatat un spirit de echipa care chiar mi-a dat incredere foarte mare la colegii de la USL", a spus Ponta.
Ponta: Bugetul pe 2013, construit pe ideea respectarii unor promisiuni facute in opozitie
Premierul Victor Ponta a declarat, la intalnirea cu parlamentarii USL, carora le-a cerut sprijinul pentru dezbaterea si votul proiectului de buget pe 2013, ca acesta a fost construit pe ideea respectarii unor promisiuni facute in opozitie si care au adus victoria USL in alegeri."Efortul bugetar e unul considerabil. Am considerat ca a fost prioritatea zero sa ne tinem de cuvant pe aceste teme: vor fi alocari necesare atat pentru revenirea la salariile din 2010, cat si pentru indexarea pensiilor", a spus Ponta.
El a aratat ca sumele pentru investitii in 2013 sunt la fel, chiar mai mari si ca peste un miliard de Euro figureaza in plus pentru cofinantarea programelor europene.
"Sunt datorii istorce pe care, ca USL, trebuie sa le platim: 3,5 miliarde de lei pentru plata datoriilor din sanatate. Nu e un favor pentru Nicolaescu, e o datorie a noastra, o obligatie de a debloca ceva ce mergea foarte prost de multi ani in sanatate", a spus Ponta.
El a mai aratat ca in relatia cu partenerii financiari internationali, Romania nu e obligata sa faca nimic, putand spune chiar ca nu mai are un acord, dar a subliniat faptul ca optiunea e de a da un semnal de stabilitate, in conditiile existentei unui acord.
"Nu ne obliga nimeni. Putem spune ca nu mai avem acord. Putem sa nu respectam nimic din ce ne-am propus. Suntem membri ai Tratatului de guvernanta fiscala care ne obliga sa avem o limita a deficitului. E prima data din 2007 cand suntem sub 3% deficit, ceea ce inseamna ca urmatoarelor Guverne le lasam mai putin de restituit. Optiunea e de a incerca, avand acord cu institutiile internationale, sa dam un semnal de stabilitate, sa ne finantam foarte ieftin", a spus Ponta.
El a mai spus ca in 2013 Romania are de refinantat o datorie scadenta de 14 miliarde de Euro si de finantat un deficit de 3 miliarde de Euro, in conditiile in care un procent de 80% din deficit va fi indreptat catre confinantarea programelor europene.
Ponta, parlamentarilor USL: Guvernul cel rau e Guvernul dumneavoastra si atunci trebuie sa fie bun
Premierul Victor Ponta le-a spus, marti, parlamentarilor USL, cu care s-a intalnit pentru a le cere sprijinul in ceea ce priveste dezbaterea si votul proiectului de buget pe anul 2013, sa nu depuna formal amendamente, stiind ca nu trec si apoi sa dea vina pe "Guvernul cel rau".
"Singurul lucru de discutat azi e ca mai important decat orice eu vad unitatea noastra de actiune. Eu nu pretind ca bugetul e perfect. Exista amendamente bune, aveti tot sprijinul meu. Ce va rog, sa nu facem lucruri formale - punem 100 de amedamente, stim ca nu trec, zicem acasa ca le-am pus si Guvernul cel rau nu le-a aprobat. Va anunt ca Guvernul cel rau e Guvernul dumneavoastra si atunci trebuie sa fie un Guvern bun", le-a spus Ponta parlamentarilor USL.El a aratat ca nu s-a pus problema si nu exista interdictii privind amendarea proiectului de buget.
"Fiecare e reprezentantul unor cetateni, e normal sa-si exercite dreptul constitutional de a amenda orice fel de proiect de lege. Sunt ultimul sa spuna ca nu puteti sa faceti amendmente", a spus Ponta.
El a aratat ca pentru orice alocare din buget membrii Cabinetului sunt responsabili in fata parlamentarilor USL.
"Daca gasiti in vreun loc bani care pot fi folositi mai bine in alta parte, sunt de acord si facem impreuna. Daca gasiti bani pusi deoparte de un ministru sau un deputat sau senator numai pentru colegiul lui, spuneti-mi-l si ca lider politic si ca premier iau masuri impotriva acelei persoane", a spus Ponta.
Premierul Victor Ponta declara, in 14 ianuarie, ca va prezenta proiectul de buget pe 2013, cand va fi finalizat, grupului USL si celui al minoritatilor nationale, apoi va adresa grupurilor UDMR, PDL si PPDD rugamintea de a le face aceeasi prezentare inainte de debutul dezbaterilor parlamentare.
Sursa: Mediafax
Etichete: fmi, guvern, buget, UDMR, victor ponta, USL,
Dată publicare:
29-01-2013 09:08