Liderii coaliției de guvernare au anunțat că au ajuns la un consens privind pensiile speciale

×
Publicitate

Pensiile speciale ale parlamentarilor par pe cale de dispariție. Liderii coaliției de guvernare au anunțat că au ajuns la un consens și vor elimina aceste beneficii ale senatorilor şi deputaților.

În fiecare an statul plătește peste 50 de milioane de lei pentru aceste pensii pe care le primesc aleșii în funcție de numărul de mandate.

Liderii PNL, USR-PLUS şi UDMR au anunţat că s-au hotărât să elimine pensiile speciale ale colegilor parlamentari. Însă mai au de rezolvat câteva probleme procedurale. Ca o asemenea lege să fie votată, proiectul trebuie să fie discutat şi într-o comisie specială.

Ludovic Orban, Preşedinte Camera Deputaţilor: ”Birourile Permanente Reunite au decis să trimită către Comisia de statut, care urmează să se constituie la primul punct al ordinii de zi al plenului de miercuri. Am dat termen o săptămână. Dacă nu se va putea mâine, atunci la următoarea şedinţă de plen".

Social democraţii au cerut ca această dezbatere să aibă loc marți, dar cererea a fost refuzată.

Alfred Simonis, Lider Deputaţi PSD: ”Este o tergiversare cum nu am mai văzut până acum. S-ar putea ca mâine să ne trezim că mai amâna cu o săptămână, din punctul meu de vedere coaliţia nu s-a înţeles pe eliminarea pensiilor speciale şi mai au nevoie de timp să negocieze."

George Simion, Preşedinte AUR: "Vedem o întârziere a pensiilor speciale pe circuitul legislativ. Numai declarativ actualele forţe din parlament vor să facă aceste schimbări".

În acest moment există trei legi propuse de USR, PNL şi PSD care ar elimină pensiile speciale ale parlamentarilor. Cea mai veche este din 2017, depusă de USR. Anul trecut, PNL a încercat să elimine aceste beneficii, însă legea votată a fost declarată neconstituţională de CCR. Era cuprinsă eliminarea pensiilor speciale pentru mai multe categorii de salariaţi, printre care şi judecătorii. Ultimul proiect a fost depus de PSD acum o săptămână.

Dan Barna, Copreşedinte USR Plus: "O să vedem dacă tot în plenul de mâine sau în următorul plen reunit vom adopta această necesitate morală pentru că e foarte simplu, trebuie să începem cu pensiile noastre pentru ca toate celelalte categorii să înţeleagă că acest tip de pensie nu mai e morală în România de astăzi".

Peste 700 de foşti parlamentari primesc în acest moment pensie specială. Pentru aceste beneficii, statului plăteşte 18 milioane pentru senatori şi 35 de milioane de lei pentru deputaţi pe an. Pensia diferă în funcţie de numărul de mandate şi porneşte de la 4 mii de lei pentru un mandat şi poate să ajungă la 10 mii de lei pentru 3 mandate.

Liderii coaliţiei spun că vor încerca să elimine şi celelalte legi speciale, prin legi care să nu mai fie respinse de Curtea Constituţională.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62174608
Florin Cîțu: În vară, premierul evaluează performanţa miniştrilor

După ce a anunțat că evaluarea miniștrilor se va face la mijlocul anului cu mandatul pe masă, marți, premierul Florin Cîțu a făcut o nouă declarație de forță.

62174358
Cîţu, despre un "paşaport de vaccinare" pentru accesul în supermarket: Discuţia este prematură

Premierul Florin Cîţu consideră că discuţia privind introducerea unui "paşaport de vaccinare" pentru accesul în supermarket, cafenele, restaurante este "prematură", campania de imunizare anti-COVID aflându-se la început.

62174549
Preşedintele Iohannis s-a întâlnit cu Patriahul Daniel. Nu există detalii publice despre discuții

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit marţi cu Patriahul Daniel, la Reşedinţa Patriarhală. Potrivit Agenţiei de Presă Basilica a Patriarhiei Române, nu s-au oferit detalii publice despre discuţiile purtate.

Recomandări
Imagini piloti romani drone mapn 3
Imagini din misiunea piloților români care au doborât în doar 3 minute dronele rusești deasupra Mării Negre | GALERIE FOTO

Ministerul Apărării Naționale a publicat, pe pagina oficială de Facebook, imagini surprinse în timpul misiunii desfășurate seara trecută de piloții români pentru neutralizarea celor două drone care au pătruns neautorizat în spațiul aerian al României.

Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
PNL semnează astăzi acordul cu Luca Niculescu. Condițiile liberalilor pentru susţinerea pe o perioadă „limitată”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, ar urma să semneze, duminică după-amiază, cu premierul desemnat Luca Niculescu, un acord de susţinere în care acesta se va angaja să păstreze ţintele de deficit asumate de România.

Proteste franta gettyimages 2300257535
Situație critică în Franța. Macron se va adresa națiunii după protestele violente din Hexagon. Primul deces raportat

Preşedintele francez Emmanuel Macron se va adresa ţării duminică, la ora 20:00, ora locală (18:00 GMT), a anunţat biroul său, informează Reuters.