Liderul PSD Vaslui vrea alegeri anticipate: "Voi propune în CEx-ul de astăzi"

62049317
Inquam Photos / Octav Ganea

Liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, propune organizarea de alegeri anticipate cât mai curând, având în vedere că există contestare din partea opoziţiei şi a preşedintelui Klaus Iohannis faţă de guvernarea social-democrată.

El crede că astfel s-ar putea lămuri cât din votul pentru alegerile europarlamentare a fost pentru Parlamentul European şi cât împotriva guvernării sau a lui Liviu Dragnea.

"Sunt anumite impedimente la această soluţie, dar să vedem cum le putem depăşi pentru că însuşi preşedintele, liderii opoziţiei solicită intempestiv acest lucru", spune Buzatu.

Buzatu a declarat, marţi, înaintea şedinţei Biroului Permanent al PSD, că în partid există un curent care doreşte rămânerea la putere, altul care crede că trebuie renunţat la guvernare, el propunând o a treia cale, şi anume alegeri anticipate.

"Eu sunt adeptul celei de-a treia soluţii, în sensul că există un grad foarte mare de contestare din partea opoziţiei, există o poziţie netă şi făţişă a preşedintelui Iohannis faţă de guvernarea PSD, există şi un vot popular, care sigur e foarte greu să decelăm cu exactitate cât a fost dat pentru europarlamentare, cât a fost dat împotriva guvernării, cât a fost dat împotriva persoanei Dragnea. Atunci, pentru a lămuri lucrurile, cred că ar trebui să mergem către alegerile anticipate. În cel mai rapid mod posibil. Voi propune în CEx-ul de astăzi, această ipoteză trebuie supusă discuţiei şi vom vedea care este comportamentul majorităţii celor care fac parte din structura decizională", a afirmat Buzatu.

Atunci când un jurnalist i-a spus că în ultimele şase luni de mandat ale preşedintelui nu pot fi organizate alegeri anticipate, liderul PSD Vaslui a răspuns: "Sunt anumite impedimente la această soluţie, dar să vedem cum le putem depăşi pentru că însuşi preşedintele, liderii opoziţiei solicită intempestiv acest lucru. Ideea de a forma un guvern care apoi să fie susţinut punctual de către PSD este o idee păguboasă pentru că la sfârşitul perioadei respective toată vina, ca şi în cazul guvernării Cioloş, va fi aruncată asupra PSD despre care se va spune că iar a guvernat încă patru ani".

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62049501
Ştefănescu: M-am săturat de oameni care se delimitează de colegi când sunt la ananghie

Secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat marţi că sentinţa în cazul lui Liviu Dragnea a fost o decizie politică şi că s-a săturat să vadă oameni care se delimitează de colegii de partid când sunt 'la ananghie'.

62049303
Tensiuni în PSD. Primarul Bacăului cere demisia lui Dăncilă: "Trebuie să fim în opoziţie"

Tensiuni în PSD. Primarul oraşului Bacău, Cosmin Necula, se alătură celor care îi cer demisia premierului Viorica Dăncilă şi a Guvernului.

62002436
Scandal în PSD după alegeri. 4 candidați ar putea fi scoși de pe lista pentru Bruxelles

Este răzmeriță în PSD după scorul dezastruos obținut de partid la alegerile europarlamentare de pe 26 mai 2019.

Recomandări
Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Luca niculescu nicusor dan 3
Primul curs oficial anunțat de BNR după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu. Euro, nou record istoric

Primul curs oficial anunțat de BNR după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier arată o ușoară depreciere a leului față de euro și un nou record al cursului valutar. Moneda unică europeană a ajuns la 5.3527 lei.

Cafea cu visuri 6 octombrie
Cosmin Stan, despre lecțiile pe care le oferă copiilor săi prin călătorii: „Mi se pare unul dintre cele mai de preț lucruri”

În acest episod, Oana Andoni a vorbit despre visuri, curajul de a le urma și despre destinații fabuloase cu prezentatorul Știrilor ProTV de dimineață din weekend și corespondent senior -Cosmin Stan.