Klaus Iohannis va efectua o vizită în Polonia

61963518
Inquam Photos/ Octav Ganea

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează, începând de joi, o vizită bilaterală în Republica Polonă, la invitaţia omologului său polonez.

Vineri, Iohannis va coprezida Reuniunea la Nivel Înalt a Formatului Bucureşti (B9) alături de preşedintele Republicii Polone, Andrzej Duda, informează Administraţia Prezidenţială.

Vizita va include consultări cu preşedintele Poloniei pe teme legate de Parteneriatul Strategic bilateral şi de cooperare în plan securitar, regional şi european, potrivit Agerpres.

"În cadrul dialogului care va avea loc la Varşovia, o atenţie deosebită va fi acordată dimensiunii de securitate care a crescut în relevanţă în ultimii ani, generând beneficii reciproce pentru ambele ţări. Din această perspectivă, urmează să fie trecute în revistă rezultatele semnificative ale cooperării în domeniul apărării în relaţia bilaterală, în cadrul Formatului Bucureşti (B9), în pregătirea Reuniunii la Nivel Înalt B9 de-a doua zi, precum şi în cadrul NATO", arată Administraţia Prezidenţială într-un comunicat.

De asemenea, se menţionează că în privinţa cooperării regionale va fi abordată şi Iniţiativa celor Trei Mări şi pregătirile pentru Summitul pe care România îl va găzdui la Bucureşti pe 17 şi 18 septembrie.

Cei doi preşedinţi vor avea convorbiri oficiale şi tete-a-tete şi vor susţine o declaraţie comună de presă.

Totodată, joi, Klaus Iohannis şi Andrzej Duda vor deschide oficial la Varşovia expoziţia "Un centenar al Alianţei. Diplomaţia româno-poloneză 1918-1939".

Realizată de ICR Varşovia, în colaborare cu Ambasada României, expoziţia este găzduită în spaţiul Camerei de Comerţ Româno-Polone.

Potrivit unui comunicat al ICR transmis AGERPRES, dedicată istoriei comune româno-poloneze din perioada 1919-1939, expoziţia cuprinde peste o sută de imagini şi documente diplomatice de arhivă, printre care: vizita regelui Ferdinand şi reginei Maria la Varşovia şi a mareşalului Jozef Pilsudski la Bucureşti şi Sinaia şi articole de presă referitoare la aceste momente, scrisoarea prim-ministrului polonez Ignacy Jan Paderewski, prin care solicita premierului român Ion. I. C. Brătianu recunoaşterea statului polonez (decembrie 1918), Convenţia de Alianţă Defensivă (1921) şi Tratatul de garanţie româno-polon (1926).

La pregătirea expoziţiei, ICR Varşovia a beneficiat de sprijinul ministerelor de Externe din România şi Polonia, care au pus la dispoziţie documente şi fotografii de arhivă. Întregul proiect se află sub Înaltul Patronaj al preşedinţilor României şi Poloniei.

Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 7 - 24 iunie la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Polone din Varşovia, înfiinţată în 2016.

Vineri, preşedintele Klaus Iohannis va participa la cea de-a doua Reuniune la Nivel Înalt a Formatului Bucureşti (B9), în calitate de coiniţiator al acestuia, şi va modera lucrările reuniunii alături de preşedintele Andrzej Duda.

Cu prilejul acestei reuniuni va avea loc un schimb aprofundat de vederi între statele participante cu privire la agenda viitorului Summit NATO, care va fi organizat la Bruxelles pe 11 şi 12 iulie, cu accent pe contribuţiile specifice ale acestor ţări. Astfel, reuniunea va oferi oportunitatea de a discuta căile de consolidare a prezenţei aliate înaintate pe Flancul Estic al NATO, de a evidenţia importanţa pe care statele reprezentate în acest format o acordă solidarităţii şi securităţii aliate, respectiv relaţiei cu ţările aspirante şi cooperării cu statele partenere din Vecinătatea Estică. O atenţie deosebită va fi acordată şi extinderii dialogului de securitate pe linia Uniunii Europene şi cooperării consolidate între NATO şi Uniunea Europeană, inclusiv în ceea ce priveşte mobilitatea militară.

Programul Reuniunii B9 include participarea preşedintelui Klaus Iohannis la sesiunea plenară dedicată discutării ansamblului tematicii de securitate "Warsaw Plus: bringing the security of NATO's Eastern Flank to the next level" şi la sesiunea dedicată aspectelor militare "Military challenges, common responses", care va fi moderată de către şeful statului.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis va participa la sesiunea prezidenţială "What is the Level of Ambition for the Bucharest Nine Between Warsaw and Brussels?" a Conferinţei "The Bucharest Nine Before the 2018 NATO Summit in Brussels: Achievements, Challenges, Prospects", organizată de Institutul Polonez pentru Afaceri Internaţionale şi German Marshall Fund din SUA.

Preşedintele Iohannis va fi prezent şi la evenimentul de marcare a Centenarului Independenţei Poloniei, găzduit de omologul polonez.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61964910
Primar PSD, critici dure la adresa mitingului organizat de partid. ”Cum să folosești oamenii ca pe niște animale?”

Vladimir Petruț, primarul PSD din orașul maramureșean Cavnic, critică dur decizia partidului de a organiza un miting cu oameni aduși din toată țara, pe care, spune el, partidul îi folosește ca pe ”niște animale”.

61961281
Răspunsul lui Dacian Cioloș pentru cei care susțin că ar fi un ”un șomer de lux”

Fostul premier Dacian Cioloş le-a răspuns celor care îl critică, afirmând miercuri, în timpul unei dezbateri organizate la Sibiu, că nu este "şomer de lux" şi nu se află "în treabă" cu Platforma România 100.

61964851
Dragnea explică de ce PSD va parca autocarele la Parlament, sâmbătă. Sloganul PSD pentru miting

”Vrem prosperitate, NU Securitate!” Cu acest slogan îşi promovează mitingul de sâmbătă seara social-democraţii.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.