Klaus Iohannis, nou atac la Guvern: „România nu merită asemenea politicieni”

×
Publicitate

Preşedintele Klaus Iohannis a criticat miercuri clasa politică din România și măsurile luate de Guvern. Șeful statului a participat la o ceremonie cu prilejul căreia Iașiul a fost declarat capitala istorică a țării.

LIVE VIDEO: 

 Principalele declarații:

Președintele Klaus Iohannis a acordat o serie de decorații, cu prilejul declarării Iașiului drept „capitală istorică a României.”

Totodată, Klaus Iohannis i-a înmânat lui Mihai Chirica copia decretului prin care Iașiul este declarată capitală istorică a României.

„Felicitări”, i-a spus Klaus Iohannis lui Mihai Chirica.

Mihai Chirica: „Vreau să le mulțumesc public celor care au votat acest proiect. Îmi exprim cu deosebită emoție întreaga recunoștință față de cei care s-au implicat de-a lungul istoriei acestei națiuni. Acest oraș a fost implicat în toate momentele istorice care l-au desemnat capitală istorică. De astăzi înainte, ne mai desparte o singură zi: s-a făcut o reparație de drept față de ceea ce România trebuie să arate Iașiului.

Acum 160 de ani, Alexandru Ioan Cuza devenea primul principe al României moderne. Vrem să prețuim și efortul înaintașilor care, în Primului Război Mondial au adus capitala la Iași. Iașiul s-a transformat și a reușit să arate întregii lumi că poate duce mai departe stindardul înaintașilor noștri.”

 Klaus Iohannis: „Mă bucur să mă aflu în mijlocul dvs. pentru a celebra împreună 160 de ani de la prima Unire a Româmilor și pentru a-l cinsti pe domnul unirii, Alexandru Ioan Cuza. Iașiul a fost locul apropierii Moldovei de civilizația și valorile occidentale. Dreptate și frăție - a reprezentat prima deviză a tricolorului, inspirată de idealurile Revoluției Franceze. Unirea principatelor și angajarea în eforturile de inspirație occidentală s-au dovedit inseparabile.

Evocând prima Unire, nu doar prețiuim viziunea și faptele de la 1859, dar punem în lumină viabilitatea opțiunii politice și angajamentul popular ale acelor vremuri. Atunci, ca și în 1918 și astăzi, românii au înțeles că unitatea națională e singura cale spre o societate modernă, a cărei trăinicie se bazează pe respectarea drepturilor cetățenești și garantarea egalității tuturor în fața legii. Înaintașii și-au dorit pentru viitorul națiunii o țară a integrității, a oamenilor liberi. Sunt aspirații la fel de valabile și astăzi. La 1859, a avut loc un prim proiect de țară, care cuprindea reforma agrară, a învățământului, instituțiile publice și infrastructura. Omagiindu-l pe Alexadru Ioan Cuza, nu uităm că fiecare generație are oportunitatea de a întări edificiul unității naționale.

 Politicienii, elitele, au datoria de a se prezenta în fața cetățenilor și a istoriei cu obiective și cu rezultate. Când e vorba de a genera noi energii, de a moderniza societatea, educația și infrastructura trebuie să fie prioritățile unei guvernări responsabile.

Din păcate, la 160 de ani de la momentul pe care îl sărbătorim, în locul unirii în jurul interesului național și al integrării în Europa, guvernanții au preferat o hărmălaie populistă și o jalnică țopăială legislativă și administratvă. În locul unei viziuni coerente, care să asigure o dezvoltare sustenabilă, guvernanții periclitează viitorul țării cu o avalanșă de măsuri care se arată dezastroase. România nu merită asemenea politicieni lipsiți de responsabilitate față de țară. 

Iașiul nu merită să fie un oraș al investițiilor mereu promise și amânate, mai ales când vorbim de proiecte vitale: autostrada sau spitalul regional.

Unirea de acum 160 de ani ne obiligă să facem totul pentru a reda speranța românilor într-un viitor în care țara să fie bine guvernată, iar cetățenii respectați. Aici, la Iași, au luate decizii care au influențat în cea mai mare măsură existența și dezvoltarea întregii Românii. În istoria urbei dvs. se regăsesc manifestările unora dintre cele mai importante manifestații ale românilor.”  

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!  

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62015325
Dăncilă, prima reacție față de OUG anunțată de Toader: ”Nu împiedică lupta anticorupție”

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că este necesară adoptarea unei ordonanţe de urgenţă pentru contestarea în anulare a sentinţelor definitive date de completurile de 5 judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în perioada 2014-2018.

62009810
Dăncilă spune că este cel mai jignit premier din istorie. ”De 7 ori mi s-a cerut demisia”

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, marţi seara, că atacurile din ultimul an au făcut-o mai puternică şi să aibă mai multă încredere în ea şi a subliniat că „în niciun caz“ nu îşi va da demisia.

61922062
Ponta susține că OUG anunțată de Toader este ”pentru un singur om”: Vrea să fie premier

Liderul Pro România, Victor Ponta, a declarat, marţi, că o eventuală ordonanţă de urgenţă privind anularea hotărârilor completurilor de 5 judecători de la Curtea Supremă, ar fi greşită şi nu ar îndrepta abuzurile.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Patru miniștri au obținut deja avize favorabile în ultima zi de audieri

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.

Metrou
Încă un incident grav la metrou. Un tânăr s-ar fi aruncat în fața trenului, în stația Constantin Brâncoveanu

O posibilă tentativă de suicid a avut loc marți, 20 octombrie 2026, în stația de metrou Constantin Brâncoveanu din București.