Iohannis, despre sesizarea la CCR în cazul Kovesi. "Ministrul e personal nemulţumit"

×
Publicitate

Klaus Iohannis a făcut declaraţii privind sesizarea anunţată de Tudorel Toader, după întâlnirea cu Dragnea şi Tăriceanu la summit-ul B9.

"După părerea mea, nu există niciun conflict şi niciun temei pentru o sesizarea Curţii Constituţionale. În tot procedeul început de ministru, legislaţia în vigoare a fost respectată 100%, După cum cu totţii cunoaştem legea lasă la latitudinea preşedintelui dacă acceptă sau nu propunerea de revocare", a spus preşedintele Iohannis.

"Ar fi deosebit de ciudat dacă de fiecare dată când un decident ia o decizie care nu convine unui partener sau instituţii să ne aflăm în faţa unui conflict constituţional. Putem să înţelegem că ministrul este personal nemulţumit că nu i s-a acceptat solicitarea. Dar de acolo până la un conflict constituţional e cale lungă, nu există niciun confliuct între Preşedinte şi guvern. Ce să judece Curtea? Că nu am fost de acord într-o chestiune în care legea spun expres că pot să fiu sau nu de acord? Sau poate CCR să judece oportunitatea deciziei pe care am luat-o?”

„DNA e o instituţie cu rezultate remarcabile, dacă apar probleme, este foarte important să se acţioneze repede, ferm şi să se clarifice lucrurile."

Referitor la întâlnirea cu Dragnea şi Tăriceanu, Iohannis a precizat: "Nu am discutat nici înainte şi nici acum aceste chestiuni cu preşedinnţii Camerelor. Cred că acest lucru arată că toată lumea a înţeles rolul fiecărei instituţii. E un lucru bun că nu se poartă discuţii inoportune. "

Referitor la declaraţia lui Tudorel Toader referitor la faptul că nu a primit motivarea deciziei, preşedintele a spus: "Poate nu s-a uitat în poştă, i-am trimis o scrisoare a doua zi după declaraţia de presă, chiar la prima oră. Poate a lipsit de la minister, s-a mai întâmplat."

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61895756
Premierul Dăncilă, de acord cu Toader privind sesizarea CCR în cazul revocării lui Kovesi

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat miercuri că premierul Viorica Dăncilă este de acord cu sesizarea la Curtea Constituţională referitoare la refuzul preşedintelui de a revoca pe şefa DNA Laura Codruţa Kovesi.

61936806
Întâlnire Iohannis - Dragnea - Tăriceanu la Palatul Parlamentului

Preşedintele Klaus Iohannis participă la sesiunea de deschidere a primului Summit Parlamentar al Formatului Bucureşti (B9).La sesiune participă şi preşedinţii camerelor, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu.

61887662
Robert Cazanciuc: ”Klaus Iohannis va răspunde în fața alegătorilor”

Senatorul PSD Robert Cazanciuc, preşedintele Comisiei juridice, a apreciat marţi că refuzul preşedintelui Klaus Iohannis de a o revoca pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, este o decizie politică.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.