Florin Cîţu: Va exista relaxare a măsurilor în toate domeniile şi în toate zonele

62187472

Premierul Florin Cîţu afirmă că va exista relaxare a măsurilor în toate domeniile şi în toate zonele, însă natura acestora depinde de rata de vaccinare, scrie News.ro. 

În plus, premierul a cerut implicarea întregului Guvern în obţinerea succesului campaniei de vaccinare.

”De la 1 iunie vor exista relaxări pentru toţi românii, indiferent de zonă. Să ţinem minte că această dată nu înseamnă relaxare totală, 1 august este al doilea pas pentru alte măsuri. Dar vreau să se înţeleagă foarte clar: relaxările depind de rata de vaccinare”, a scris, marţi, pe Faebook, Florin Cîţu.

Acesta a precizat că doreşte să vadă cum merge campania de vaccinare în întreaga ţară.

”Şi tot Guvernul trebuie să se implice. Succesul campaniei stă şi la baza diminuării ratei de infectare şi ne aduce mai aproape de normalitate, în etape. România, hai că se poate”, a mai scris premierul.

Anterior, într-o declaraţie de presă, Cîţu a declarat că de la 1 iunie nu va fi o relaxare totală, ci al doilea pas va fi de la 1 august, când a fi vorba despre o relaxare totală. El a mai afirmat că, de la 1 iunie, vor fi găsite soluţii pentru a începe evenimentele private.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
Citește și...
62189454
Florin Cîțu a publicat o filmare în care jonglează cu mingea și îi șutează la poartă unui elev de liceu
Aflat în vizită la Satu Mare, premierul Florin Cîțu s-a oprit la... fotbal.
62189398
PSD protestează în Parlament: ”Nu ascundeți morții” și ”Vinovații să plătească”
Senatorii și deputații PSD au organizat un protest, marți, pe holurile Parlamentului, nemulțumiți de faptul că cele 3 partide aflate la putere nu sunt de acord cu înființarea unei comisii parlamentare de anchetă.
62189366
Premierul Cîțu: Pandemia va trece. Urmează o perioadă importantă pentru România
Premierul Florin Cîțu afirmă că România ”se află mai aproape de a reveni la normalitate” și că Guvernul trebuie să se concentreze în perioada următoare pe măsuri care să ducă la creșterea economiei.