Filiale PSD îl susţin pe Liviu Dragnea: Nu putem numi asta justiţie, este o ruletă rusească

61964323
Inquam Photos / Octav Ganea

Mai multe organizaţii judeţene ale PSD, între care cele din Vrancea, Alba, Braşov, Constanţa, Arad, au transmis joi seară comunicate de presă în care afirmă că PSD îl susţine în continuare pe Liviu Dragne.

Filialele partidului mai susţin că decizia de condamnare a lui Liviu Dragnea nu este dreaptă şi nici nu va putea rămâne după judecarea apelului. Într-un comunicat de presă transmis joi seară, PSD Vrancea susţine că opinia separată a unuia dintre cei trei judecători, dar şi amânările în pronunţarea deciziei arată că există un grad ridicat de incertitudine că această hotărâre de condamnare se va menţine şi după recursul din apel, relatează news.ro.

"Se vede în toate aceste acţiuni o regie: atacul în presă, mulţimile din piaţă, amânările sentinţei, programarea pronunţării spre seară, la ora adunării manifestanţilor, pregătirea pe Facebook, păstrarea sentinţei lui Dragnea la sfârşit. Şi-au sincronizat până şi moţiunea de cenzură cu sentinţa. Asta e calea prin care cei care au pierdut alegerile au înţeles să încerce să câştige puterea. Sunt decizii ale CCR pe care unii judecători le acceptă, alţii nu. Nu putem numi asta justiţie. Este o ruletă rusească, din care unii scapă, iar alţii cad victime. Este profund nedrept ca unii oameni să fie achitaţi, iar alţii să fie condamnaţi pentru aceleaşi fapte, în funcţie de judecătorii la care pică", susţine PSD Vrancea.

Organizaţia mai arată că justiţia nu trebuie să fie o loterie, susţinând că decizia de condamnare a lui Dragnea nu este dreaptă şi nici nu va putea rămâne după judecarea apelului.

"Atâta timp cât există un singur om achitat pentru fapta pentru care a fost condamnat preşedintele PSD, atâta timp cât există chiar în acest complet o opinie separată care a luat în considerare Decizia CCR 405 care a dispus Parlamentului să modifice articolul privind abuzul în serviciu, atât timp cât există această lipsă de unitate între deciziile mai multor instanţe, condamnarea de astăzi nu este dreaptă şi nici nu va putea rămâne după judecarea apelului. Judecătorii care vor judeca apelul să respecte decizia CCR, ceea ce înseamnă achitarea, nu doar pentru preşedintele PSD, ci pentru toate celelalte persoane care au fost condamnate în această primă instanţă. Până la pronunţarea deciziei finale, preşedintele PSD beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, mai ales în contextul actual în care decizia primei instanţe are un grad foarte ridicat de incertitudine", mai afirmă reprezentanţii PSD Vrancea.

Citește și
Sondaj CURS: AUR 33%, PSD 24%, PNL 16%. Opt din zece români cred că țara merge într-o direcție greșită
Sondaj CURS: AUR 33%, PSD 24%, PNL 16%. Opt din zece români cred că țara merge într-o direcție greșită

Ei spun că PSD îl susţine în continuare pe Liviu Dragnea la conducerea partidului şi a Camerei Deputaţilor, aceasta fiind "singura atitudine corectă pentru respectarea prezumţiei de nevinovăţie, aşa cum ne cere Comisia Europeană, prin Directiva 2016/343". PSD Vrancea mai susţine că cei care cer demisia preşedintelui PSD înainte de pronunţarea unei decizii finale încalcă grav Constituţia României, Directivele Europene şi standardele Comisiei de la Veneţia, care garantează toate prezumţia de nevinovăţie.

"Majoritatea parlamentară PSD+ALDE nu va fi afectată, guvernarea nu va fi afectată. Vom realiza programul de guvernare şi vom duce până la capăt reforma justiţiei, cu transpunerea în legislaţie a deciziilor CCR, CEDO şi Directivele Europene", adaugă PSD Vrancea.

Ulterior, acelaşi comunicat de presă a fost transmis joi seară şi de alte organizaţii ale PSD, între care cele din Alba, Sibiu şi Braşov. De asemenea, PSD Constanţa a transmis că îl susţine pe Liviu Dragnea.

"Ziua de joi 21 iunie a.c. va rămâne în istoria României moderne ca un moment negru, în care o sentinţă juridică nedreaptă şi aberantă, nefundamentată pe dovezi şi fapte a interferat nepermis cu viaţa politică a ţării. Într-o vânătoare neobosită împotriva formaţiunii politice care a câştigat categoric alegerile electorale, Partidul Social Democrat dar şi împotriva liderului său, preşedintele Liviu Dragnea, pârghii oculte au funcţionat din nou în defavoarea democraţiei şi justiţiei corecte, realizate doar pe bază de dovezi irefutabile şi nu pe denunţuri obţinute cu forţa. Milioane de oameni care cred în construcţia politică de succes a PSD şi care i-au acordat încrederea, în Parlament şi pentru Guvernul României au fost sfidaţi şi desconsideraţi de o decizie strâmbă, influenţată de protocoalele ilegale şi de presiunile străzii sprijinite de interese străine de interesele legitime ale României. Organizaţia Judeţeană a Partidului Social Democrat Constanţa este mai solidară ca oricând cu preşedintele Liviu Dragnea şi conducerea legitimă a partidului, în încercarea de destabilizare îndreptată împotriva unei ţări aflate pe drumul său, de succes economic în cadrul Europei unite şi construirii unui viitor mai bun pentru cetăţenii României. Adevărul şi Justiţia vor triumfa în cele din urmă, iar dreptatea va fi fi restabilită", a transmis PSD Constanţa într-un comunicat de presă.

PSD Sibiu consideră că Liviu Dragnea a devenit pentru a doua oară "ţinta statului paralel" şi şi-a exprimat solidaritatea cu acesta.

Conducerea organizaţiei menţionează, într-un comunicat de presă că "justiţia devine o ruletă rusească pentru cetăţenii statului român atunci când legea fundamentală nu este aplicată unitar", arătând că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost achitat de unul dintre judecători şi condamnat de ceilalţi doi, "fără să se ţină cont de decizia Curţii Constituţionale prin care infracţiunea incriminatorie este neconstituţională", relatează Agerpres.

"PSD îl susţine în continuare pe preşedintele Liviu Dragnea la conducerea partidului şi a Camerei Deputaţilor şi face apel la respectarea legii fundamentale şi a deciziilor CCR. Hotărârile contradictorii ale instanţelor, care în anumite cazuri ţin cont de deciziile Curţii Constituţionale şi în altele nu, creează nesiguranţă în rândul românilor de bună-credinţă. Nu este corect ca unii să fie lăsaţi să scape şi alţii să fie pedepsiţi chiar dacă acuzaţiile sunt aceleaşi. Legea trebuie aplicată conform prevederilor constituţionale. Deciziile CCR se aplică, nu se discută! Până la pronunţarea deciziei finale, preşedintele PSD beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. PSD reclamă condamnările politice. Liviu Dragnea a devenit astăzi ţintă a statului paralel pentru a doua oară", se arată în comunicatul de presă.

Conducerea PSD Sibiu a ţinut să reamintească faptul că liderul PSD Liviu Dragnea a fost condamnat pentru că a îndemnat oamenii să meargă la vot, "atunci când abuzurile lui Traian Băsescu nu mai puteau fi suportate, iar aproape 8 milioane de cetăţeni au votat pentru demiterea preşedintelui".

"Astăzi acei oameni care făceau parte din camarila lui Băsescu sunt liderii opoziţiei şi-l numesc "penal" pe Liviu Dragnea pentru votul liber al românilor din 2012. Majoritatea parlamentară PSD+ALDE nu va fi afectată, guvernarea nu va fi afectată. Vom realiza programul de guvernare şi vom duce până la capăt reforma justiţiei, cu transpunerea în legislaţie a deciziilor CCR, CEDO şi Directivele Europene. Decizia de condamnare a lui Liviu Dragnea NU este definitivă. Acuzaţiile aduse de procurori nu sunt constituţionale. PSD rămâne unit”, se subliniază în comunicat.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Elena Ionescu se iubește cu un fost fotbalist de la FCSB! Diferența de vârstă este uriașă
Elena Ionescu se iubește cu un fost fotbalist de la FCSB! Diferența de vârstă este uriașă
Citește și...
Sondaj CURS: AUR 33%, PSD 24%, PNL 16%. Opt din zece români cred că țara merge într-o direcție greșită
Sondaj CURS: AUR 33%, PSD 24%, PNL 16%. Opt din zece români cred că țara merge într-o direcție greșită

AUR ar obţine 33% din voturi dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, urmat de PSD cu 24% şi PNL cu 16%, potrivit unui sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană şi Regională - CURS.

Ministru: PSD a copiat un proiect USR din 2022 pentru interzicerea închiderii minelor de cărbune. Atunci, PSD a blocat legea
Ministru: PSD a copiat un proiect USR din 2022 pentru interzicerea închiderii minelor de cărbune. Atunci, PSD a blocat legea

PSD a preluat un proiect USR din 2022 privind interzicerea închiderii minelor de cărbune, pe care atunci social-democrații l-au blocat, a declarat ministrul USR al Apărării, Radu Miruță.

Sorin Grindeanu compară România cu Rusia și Coreea de Nord. ”Stabilitatea fără prosperitate nu are sens”
Sorin Grindeanu compară România cu Rusia și Coreea de Nord. ”Stabilitatea fără prosperitate nu are sens”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că, la întâlnirea de la Brăila, niciunul dintre colegii săi nu a afirmat că social-democraţii ar trebui să continue în acelaşi mod după 20 aprilie. 

Recomandări
Expert: ”Trump tot spune că iranienii sunt disperați. Eu cred că el este disperat după un acord care să nu-l arate umilit”
Expert: ”Trump tot spune că iranienii sunt disperați. Eu cred că el este disperat după un acord care să nu-l arate umilit”

Statele Unite au adus în Golf mii de soldați și una dintre cele mai moderne ambarcațiuni amfibii din marina americană. USS Tripoli a ajuns în Marea Arabiei cu 2.500 de pușcași marini la bord.

Ciclonul Deborah a făcut prăpăd în mai multe județe. A plouat în 48 de ore cât în două luni de primăvară
Ciclonul Deborah a făcut prăpăd în mai multe județe. A plouat în 48 de ore cât în două luni de primăvară

A plouat în 48 de ore cât în două luni de primăvară, spun meteorologii. Ciclonul mediteranean, care a străbătut țara noastră în acest weekend, a provocat și stricăciuni.

Ce spun medicii de la Spitalul Universitar de Urgență despre starea lui Mircea Lucescu. Selecționerul va mai rămâne internat
Ce spun medicii de la Spitalul Universitar de Urgență despre starea lui Mircea Lucescu. Selecționerul va mai rămâne internat

Selecționerul echipei naționale de fotbal, Mircea Lucescu, a fost dus duminică dimineață de urgență la spital, după ce i s-a făcut rău în baza de pregătire de la Mogoșoaia.