Dragnea, la Congresul extraordinar: „Vreți să mai fiu în continuare președintele vostru?”

×
Publicitate

Liviu Dragnea, i-a întrebat pe social-democrați la finalul discursului susținut în cadrul Congresului extraordinar al formațiunii, organizat sâmbătă la Sala Palatului, dacă își doresc ca el să fie în continuare la șefia PSD.

„Stimați colegi, v-am spus mereu că indiferent câte atacuri și piedici vor fi puse în fața mea, eu nu voi renunța la ceea ce am stabilit împreună. Nu voi renunța la nimic din ceea ce am prezentat în campania electorală, pentru că atunci am primit încrederea a milioane de români. Am primit încrederea pentru că își doresc să se întâmple ceea ce le-am prezentat noi. Și atunci, indiferent de riscuri, indiferent de lovituri, cele mai dureroase sunt cele din interior. Alea sunt cele mai dureroase, pentru că pe dușmani îi știi, îi vezi. Dar o să trecem și peste cele din interior. Indiferent de lovituri, eu vreau să merg în continuare, fără ezitare, pentru a îndeplini toate obiectivele din programul de guvernare și pentru a ne apăra democrația. Vreau să știți că indiferent ce spune unul sau altul, avem șanse serioase. Trebuie doar să nu avem ezitări”, a spus șeful PSD, Liviu Dragnea, în finalul discursului susținut la Congresul formațiunii.

El a continuat întrebându-și colegii dacă își reafirmă susținerea pentru el.

„În același timp, vreau să știu dacă și dumneavoastră vreți acest lucru. Vreți să continuăm? Aveți curaj? Aveți curaj să rezistați la ceea ce se va întâmpla în continuare? Nu aveți ezitări? Vreți să mergem împreună? Vă pun o ultimă întrebare. Unii mi-au zis să nu o pun, alții mi-au zis să o pun. Până la urmă, suntem între noi. Vreți să mai fiu în continuare președintele vostru?”, a întrebat Dragnea, în timp ce social-democrații din public i-au răspuns „da”, aplaudându-l.

„Atunci așa va fi și să nu vă îndoiți niciodată!”, a conchis el.

Peste 4000 de social-democrați participă, sâmbătă, la Congresul extraordinar al PSD, organizat la Sala Palatului.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
61945843
Congresul extraordinar al PSD. Viorica Dăncilă a devenit numărul 2 în partid. Lista completă a vicepreședinților

Cel puţin până în 2019, Liviu Dragnea are locotenenţii pe care şi i-a dorit şi rămâne şef la PSD. Mandatul său de preşedinte a fost confirmat prin aplauze şi nu prin vot la congres.

61945907
Şeful socialiştilor europeni, la congresul PSD: "Dragă Liviu, dragă Viorica, România are nevoie de PSD"

Preşedintele PES, Serghei Stanişev, a afirmat, sâmbătă, la congresul extraordinar al PSD, că România are nevoie de ”leadershipul puternic şi democratic” al formaţiunii social-democrate.

61945903
Firea le cere colegilor "să nu spună lucruri urâte" la congresul extraordinar al PSD

Primarul Capitalei o susţine pe Viorica Dăncila la postul de preşedinte executiv al partidului.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
A început ședința de învestire a Guvernului. Luca Niculescu: România nu mai are timp de pierdut

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

62509376
Sechestru dispus în mega-dosarul Nordis pentru recuperarea a 58 de milioane de euro. „Înșelăciune cu consecințe deosebit de grave”

Procurorii DIICOT au dispus, marți, instituirea sechestrului asigurător asupra a 184 de imobile și 14 terenuri în cadrul Dosarului „Nordis”, măsură luată în contextul extinderii urmăririi penale pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.