Cseke Attila: UDMR nu susţine ordonanţa pentru modificarea Codurilor penale

61968934
Pro TV

UDMR nu susţine modificarea legislaţiei penale prin ordonanţă de urgenţă, a anunţat joi, la RFI, liderul senatorilor Uniunii, Cseke Attila.

"Pe legislaţia penală nu susţinem, dacă depinde de noi, sigur, nu suntem la guvernare, dar nu susţinem adoptarea unor măsuri, unor demersuri, prin ordonanţe de urgenţă.

A fost greşit şi în 2016, când Guvernul tehnocrat a adoptat o asemenea măsură, a modificat Codul penal şi pe cel de procedură penală prin OUG, ar fi greşit şi de data aceasta dacă s-ar face, chiar dacă sunt articole declarate constituţionale. De aceea avem Parlament, este un proiect legislativ care se întoarce în Parlament de la CCR. Parlamentul este îndrituit să facă acele modificări care pot fi făcute pentru a fi constituţional proiectul. Deci, într-un cuvânt, nu am susţine o asemenea modalitate de modificare a legislaţiei penale", a declarat senatorul UDMR, potrivit Agerpres.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat luni că, în cadrul Comitetului Executiv Naţional al PSD, s-a discutat şi decis oportunitatea aprobării unei ordonanţe de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală în sensul adoptării acelor articole din coduri care au fost declarate constituţionale.

"Am văzut că foarte multe legi au durat foarte mult, au fost contestate, trimise la CCR, s-a legiferat mult, dar în ceea ce priveşte aplicarea acestor legi termenul a fost cu mult depăşit. Am vorbit despre această oportunitate", a motivat Dăncilă.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Dani Alves și Joana Sanz divorțează! Cum explică decizia modelul spaniol
Dani Alves și Joana Sanz divorțează! Cum explică decizia modelul spaniol
Citește și...
62008220
Guvernul acordă încă 2 zile libere pentru bugetari. Ce se întâmplă cu pensiile
Guvernul face un cadou bugetarilor înainte de Crăciun. Zilele de luni, 24 decembrie, respectiv 31 decembrie, au fost declarate libere pentru angajaţii de la stat. Decizia a fost anunţată oficial joi.
61937736
Klaus Iohannis a trimis la CCR o nouă sesizare de neconstituționalitate
Președintele Klaus Iohannis a trimis Curții Constituționale o nouă sesizare de neconstituționalitate asupra Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2016. 
62006892
Iohannis, despre apelul lui Dăncilă: ”Drăguț”. Ce spune de OUG pe Codurile Penale
Președintele Klaus Iohannis a criticat intenția Guvernului de a da o ordonanță de urgență pentru modificarea codurilor penale, susținând că problema este simplă și că acest lucru ... nu se poate.