Ce spune Nicușor Dan despre posibilitatea de a avea un premier tehnocrat şi o rotaţie a premierilor: „Vă confirm”

62549106

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, despre posibilitatea de a avea un premier tehnocrat şi de a avea o rotaţie a premierilor, că poate confirma că aceste discuţii au avut loc şi că în momentul de faţă, nu sunt excluse niciuna dintre variante.

Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat dacă exclude posibilitatea de a avea un premier tehnocrat şi de a avea o rotaţie a premierilor.

”Vă confirm că aceste discuţii au avut loc. În momentul de faţă, nu sunt excluse niciuna dintre variantele”, a precizat preşedintele României, notează News.ro.

Nicușor Dan a mai declarat că își dorește ca, în cursul zilei de luni, să fie gata o primă schiță a viitorului program de guvernare.

„Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare. (...) Nu am discutat de nume (de premier - n.r.) până în momentul acesta. Toate discuțiile au fost pe program”, a precizat șeful statului, miercuri, în prima sa conferință de presă de la preluarea mandatului, susținută la Palatul Cotroceni.

El a subliniat că, în ceea ce privește nominalizarea de premier, până acum au existat „scenarii, fără ca persoane să fie nominalizate”, potrivit Agerpres.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62549073
Nicușor Dan: „Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare”. Prioritățile până la finalul lunii
Președintele României, Nicușor Dan, a susținut prima conferință de presă la Cotroceni, în contextul consultărilor pentru noul Guvern și al discuțiilor despre deficitul bugetar.
62544755
Un deputat SOS care anunțase că-l votează pe Antonescu în primul tur trece la AUR. Simion îl propune vicepreședinte
Preşedintele AUR, George Simion, anunţă că în cursul zilei de miercuri, deputatul S.O.S România Andrei Guşă se va alătura echipei AUR.
62547669
Cine sunt cei nouă candidați care luptă pentru președinția partidului USR
Nouă candidați și-au depus candidatura pentru președinția Uniunii Salvați România, printre care se numără liderul interimar al partidului, Dominic Fritz, și senatoarea Violeta Alexandru.