„Urgenţa este încetarea focului”. Proteste pro-palestiniene în mai multe țări din întreaga lume

×
Publicitate

Zeci de mii de persoane au manifestat sâmbătă în sprijinul palestinienilor la Londra, câteva mii la Paris şi Zurich, în timp ce Fâşia Gaza a fost bombardată din nou în a 22-a zi a războiului declanşat de atacul Hamas, transmite AFP.

Proteste în Marea Britanie

În capitala Marii Britanii, pentru al treilea week-end consecutiv, s-a format o procesiune la chemarea mişcării Palestine Solidarity Campaign, care a mers pe malul Tamisei până la Piaţa Parlamentului, nu departe de Big Ben, în timp ce au fost mobilizaţi peste o mie de poliţişti.

„O pauză umanitară nu este suficientă, trebuie să existe o încetare completă a focului"."Este timpul să facem ceva mai degrabă decât o escaladare suplimentară", a declarat pentru AFP un demonstrant, Dani Nadiri, un producător de televiziune în vârstă de 36 de ani.

Condamnând atât atacurile Hamas, cât şi guvernul israelian,"care are un arsenal mult mai mare", Amar Picha, 31 de ani, un manager de proiect de marketing, a deplâns "vieţile nevinovate distruse".

„Sunt dezgustată, nu are sens", a adăugat Noori Butt, o profesoară de 38 de ani."Nu ştiu cum o să îi explic fiului meu de doi ani când va fi mai mare. Vreau pace, pace durabilă pentru toată lumea".

Poliţia din Londra a anunţat două arestări: un bărbat suspectat că a agresat un ofiţer de poliţie, care a fost dus la spital, şi un altul pentru o infracţiune de ordine publică agravată de un caracter rasial şi ameninţări cu moartea.

Proteste în Franța

În capitala Franţei, mii de oameni au participat paşnic la un miting "în sprijinul poporului palestinian", interzis de autorităţi, în care s-a scandat "Gaza, Gaza, Parisul este cu tine!" şi "Umanitatea este cea care este ucisă, copiii din Gaza, copiii din Palestina", a remarcat un jurnalist AFP.

Au avut loc cel puţin 15 arestări şi au fost date 1.077 de amenzi, potrivit sediului poliţiei din Paris.

Adunată în Place du Châtelet, în centrul oraşului, mulţimea a fost împiedicată să se pună în mişcare de o forţă de poliţie numeroasă.

Conform poliţiei, printre cei 3.000 şi 4.000 de manifestanţi, s-au aflat şi oficiali aleşi.

„Urgenţa este încetarea focului, pentru a opri uciderea femeilor, copiilor, bărbaţilor", a spus la faţa locului viceprimarul oraşului Corbeil-Essonne din regiunea Parisului, Elsa Toure, afirmând în acelaşi timp că "statul israelian încalcă dreptul internaţional de ani de zile".

Actriţa de comedie Samia Orosemane avea o pancartă pe care se putea citi "Unde a dispărut umanitatea noastră?". "Nu este normal să nu se fi cerut o încetare a focului, să fie mii de civili care mor şi să nu spună nimeni nimic", a declarat ea pentru AFP.

În contextul actual, această interdicţie (a demonstraţiei) este scandaloasă", a răspuns Bertrand Heilbronn, preşedintele Asociaţiei Franţa pentru Solidaritate cu Palestina.

Autorităţile au invocat în special "riscurile grave de perturbare a ordinii publice" şi "tensiunile exacerbate (...) cu o creştere a actelor antisemite în Franţa".

La Marsilia, în sud-estul Franţei, o manifestaţie autorizată a reunit 1.800 de persoane, conform poliţiei, 4.000, conform organizatorilor.

Proteste în Elveţia

Adunări paşnice au avut loc şi în Elveţia. La Zurich, manifestanţii au fost în jur de 7.000, potrivit organizatorilor,"câteva mii", potrivit poliţiei. La Lausanne au fost 2.000, la Geneva 1.800, la Berna peste 1.000.

Potrivit PA Media/dpa, sute de persoane s-au adunat în semn de solidaritate cu palestinienii din Glasgow pentru a cere o încetare urgentă a focului în timp ce demonstraţii au avut loc în mai multe locuri din Scoţia. În Piaţa George din centrul oraşului Glasgow, protestatarii s-au adunat pentru o demonstraţie organizată de Campania scoţiană de solidaritate cu Palestina, precum şi alte grupuri pro-palestiniene. S-a cântat de "de la râu la mare, Palestina va fi liberă" şi mai mulţi vorbitori şi-au exprimat opiniile.

Proteste în Germania

Câteva mii de persoane s-au adunat sâmbătă la Berlin pentru o demonstraţie pro-palestiniană, mulţi dintre ei purtând pancarte şi afişe care condamnau atacurile Israelului asupra Gaza.

Un afiş a acuzat Israelul de "genocid", iar alţii au criticat sprijinul guvernului german pentru Israel, informează dpa.

Mulţi purtau steaguri palestiniene, iar demonstranţii au strigat în mod repetat "Trăiască, trăiască Palestina" sau "Palestina liberă".

Mitingul cu titlul "Global South United!" a fost organizat de o persoană, a spus poliţia. Conform acesteia, demonstraţia a început după-amiaza târziu în districtul Kreuzberg, cu aproximativ 3.000 de participanţi care au mărşăluit pe o distanţă de trei kilometri. A fost desfăşurat un mare contingent de poliţie, împreună cu interpreţi, pentru a preveni posibila difuzarea de conţinut criminal în limbi străine, precum araba, de către participanţi.

Poliţia din cele mai mari două oraşe ale Germaniei a întrerupt, de asemenea, mai multe demonstraţii pro-palestiniene sâmbătă şi vineri seara, în timp ce Israelul a anunţat că îşi extinde operaţiunile la sol în Fâşia Gaza. La Berlin, peste 100 de persoane au fost arestate în faţa Porţii Brandenburg, în timp ce o mulţime scanda lozinci pro-palestinieni şi anti-poliţie în timpul unui miting neautorizat. Poliţia s-a ciocnit violent cu unii participanţi, doi ofiţeri de poliţie fiind insultaţi. În Hamburg, poliţia a dispersat două adunări pro-palestiniene neînregistrate. 

Articol recomandat de sport.ro
Fiica lui Ilie Dumitrescu, răvășitoare: „Te iubesc!“
Fiica lui Ilie Dumitrescu, răvășitoare: „Te iubesc!“
Citește și...
Mai multe state NATO se opun unui plan propus de Mark Rutte privind finanțarea Ucrainei. Ce speră Kievul

Ambasadorul Ucrainei în Turcia a declarat marţi că se aşteaptă ca summitul NATO prevăzut în iulie la Ankara să discute despre sprijinul financiar pentru Kiev, sugerând ca fiecare membru să contribuie cu o mică parte din bugetul său.

Europa a primit aprobarea preliminară din partea SUA pentru a fabrica rachete Patriot. Țara care le va produce

Polonia a primit aprobarea preliminară din partea Departamentului de Stat al SUA pentru a produce pe plan intern rachete pentru sistemului de apărare aeriană Patriot, a declarat viceministrul polonez al Apărării, Cezary Tomczyk.

Peste 1,5 milioane de musulmani se roagă pe Muntele Arafat, unde temperaturile depășesc 45 grade

Peste un milion şi jumătate de musulmani se roagă marţi pe Muntele Arafat, într-o etapă-far a marelui pelerinaj la Meca, la o temperatură care urma să depăşească 45 de grade, relatează AFP.

Recomandări
Un an la Cotroceni cu Nicușor Dan. De ce este criticat acum președintele României de unii dintre foștii săi susținători

În 26 mai 2026 se împlinește un an de când Nicușor Dan a depus jurământul ca președinte al României. Un an cu vizite diplomatice importante, numiri controversate la parchetele de justiție și o criză politică guvernamentală de amploare.

Sondaj INSCOP: 27% dintre români văd corupția drept principala problemă a țării. Salariile și pensiile, marile priorități

Românii consideră, în proporţie de 27,8%, că principala problemă a României este corupţia, conform unui sondaj INSCOP.

CSM atacă dur noua lege a salarizării și avertizează asupra unui pericol pentru justiție: „Conține soluții normative absurde”

Consiliul Superior al Magistraturii reacționează ferm după publicarea Proiectului de Lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acuzând că prevederile propuse afectează grav independența justiției.