„Hamas are de ales”. Israelul a lansat un ultimatum privind o ofensivă terestră în Rafah

×
Codul embed a fost copiat

Benny Gantz, membru al cabinetului de război israelian, a avertizat că, dacă Hamas nu eliberează toţi ostaticii deţinuţi în Gaza până la 10 martie, va fi lansată o ofensivă la Rafah.

Este pentru prima dată când Israelul spune când ar putea intra trupele sale în oraşul sudic supraaglomerat din Gaza, relatează BBC şi AFP, citate de news.ro.

Pe măsură ce speranţele unui armistiţiu se diminuează, o parte a comunităţii internaţionale este îngrijorată de repercusiunile pe care le-ar avea o operaţiune militară asupra populaţiei civile care trăieşte în condiţii adesea precare în Rafah, care se învecinează cu frontiera închisă cu Egiptul.

„Dacă ostaticii nu vor fi acasă până la Ramadan, luptele vor continua peste tot, inclusiv în regiunea Rafah", a declarat duminică la Ierusalim ministrul israelian Benny Gantz.

„Hamas are de ales. Se poate preda, poate elibera ostaticii, iar civilii din Gaza pot celebra sărbătoarea Ramadanului", a adăugat fostul şef al armatei într-un discurs rostit în faţa Conferinţei preşedinţilor marilor organizaţii evreieşti americane.

Citește și
onu gaza
ONU va supune la vot un armistiţiu în Gaza. SUA au anunțat că se opun prin veto

Ramadanul, luna sfântă a musulmanilor, ar trebui să înceapă în jurul datei de 10 martie.

În timpul atacului de o violenţă fără precedent asupra Israelului comis de comandourile mişcării islamiste Hamas la 7 octombrie, aproximativ 250 de persoane au fost răpite şi duse în Gaza. Potrivit Israelului, 130 de ostatici sunt încă reţinuţi acolo, dintre care 30 ar fi morţi.

Peste 1.160 de persoane au fost ucise în acea zi, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ realizat de AFP pe baza datelor oficiale israeliene.

Ca ripostă, Israelul a promis să anihileze Hamas, pe care, la fel ca Statele Unite şi Uniunea Europeană, îl clasifică drept "terorist". Ofensiva sa în Fâşia Gaza s-a soldat cu 28.985 de morţi, în marea lor majoritate civili, potrivit Ministerului Sănătăţii Hamas.

În întreaga lume, inclusiv la Washington, aliatul Israelului, au fost exprimate serioase îngrijorări în legătură cu perspectiva unei ofensive împotriva Rafah, pe care Benjamin Netanyahu se arată hotărât să o lanseze.

„Oricine vrea să ne împiedice să desfăşurăm o operaţiune la Rafah ne spune, de fapt, să pierdem războiul. Nu am de gând să cedez în faţa acestui lucru", a declarat sâmbătă premierul israelian, înainte de a reafirma duminică faptul că vizează o "victorie totală" împotriva Hamas.

Potrivit lui Benny Gantz, o ofensivă ar urma să se desfăşoare în mod coordonat şi în cadrul unui dialog cu "partenerii americani şi egipteni", "facilitând evacuarea civililor" pentru a "minimiza (...) pe cât posibil" numărul de victime în rândurile lor.

Israelul nu a oferit încă în mod oficial detalii despre cum şi unde vor fi evacuaţi civilii.

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi omologul său egiptean Abdel Fattah al-Sissi şi-au exprimat "opoziţia fermă" faţă de o ofensivă şi "faţă de orice deplasare forţată a populaţiilor" spre Egipt, a precizat Parisul într-un comunicat duminică.

Rafah şi oraşul Khan Younès, situat în sudul Fâşiei Gaza şi aflat la doar câţiva kilometri distanţă, precum şi alte sectoare ale teritoriului palestinian, au fost ţinta bombardamentelor israeliene care au ucis 127 de persoane în 24 de ore, a anunţat duminică Ministerul Sănătăţii al Hamas.

La Khan Younès, oraşul natal al lui Yahia Sinouar, liderul Hamas în Gaza şi presupusul creier al atacului din 7 octombrie, spitalul Nasser "nu mai este funcţional după un asediu de o săptămână, urmat de un raid continuu", a declarat la X şeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Şapte pacienţi, între care un copil, au murit de vineri din cauza întreruperilor de curent, iar "70 de membri ai personalului medical, inclusiv medici de terapie intensivă" au fost arestaţi, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas.

Soldaţii israelieni au intrat joi în spital, pe baza unor informaţii potrivit cărora acolo erau ţinuţi ostatici, şi au arestat aproximativ o sută de persoane.

Un purtător de cuvânt al armatei, Richard Hecht, a declarat că au fost furnizate motorină şi oxigen pentru ca spitalul să poată funcţiona.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali a bătut palma cu Dan Șucu și a obținut un profit de 100 de milioane de euro: "S-a ținut de cuvânt"
Gigi Becali a bătut palma cu Dan Șucu și a obținut un profit de 100 de milioane de euro: "S-a ținut de cuvânt"
Citește și...
Mii de israelieni au demonstrat împotriva premierului Benjamin Netanyahu. Cei mai mulți au cerut organizarea de noi alegeri
Mii de israelieni au demonstrat împotriva premierului Benjamin Netanyahu. Cei mai mulți au cerut organizarea de noi alegeri

Mii de persoane au protestat sâmbătă în mai multe oraşe din Israel împotriva politicilor guvernului religios de dreapta al prim-ministrului Benjamin Netanyahu, informează dpa, potrivit Agerpres.

ONU va supune la vot un armistiţiu în Gaza. SUA au anunțat că se opun prin veto
ONU va supune la vot un armistiţiu în Gaza. SUA au anunțat că se opun prin veto

Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite va supune la vot, probabil marţi, un nou text, la cererea Algeriei, prin care se solicită o încetare imediată a focului în războiul dintre Israel şi Hamas, susţin mai mulţi diplomaţii.

 

Top trei cele mai vizitate destinații de vacanță în România. Cei mai mulți turiști sunt din Germania, Italia și Israel
Top trei cele mai vizitate destinații de vacanță în România. Cei mai mulți turiști sunt din Germania, Italia și Israel

Capitala devine tot mai atrăgătoare pentru turiștii străini. Ultimele date arată o creștere semnificativă a numărului de vizitatori veniți din alte țări față de anii trecuți.  

Președintele Camerei SUA se opune pachetului de 95 de miliarde de dolari pentru Ucraina, Israel și Taiwan
Președintele Camerei SUA se opune pachetului de 95 de miliarde de dolari pentru Ucraina, Israel și Taiwan

Senatul SUA a adoptat marți un pachet de ajutor de 95 de miliarde de dolari pentru Ucraina, Israel și Taiwan, scrie Sky News.

Senatul SUA a aprobat ajutorul de peste 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina. Proiectul de lege riscă să fie respins
Senatul SUA a aprobat ajutorul de peste 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina. Proiectul de lege riscă să fie respins

Senatul SUA a adoptat un pachet de 95 de miliarde de dolari cu ajutoare pentru Ucraina și Israel, dar există riscul să fie respins de republicani în Camera Reprezentanților.

Recomandări
Cod portocaliu și galben de viscol şi vânt în mai multe zone din țară. Care sunt județele afectate de vreme rea. HARTĂ
Cod portocaliu și galben de viscol şi vânt în mai multe zone din țară. Care sunt județele afectate de vreme rea. HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi dimineață, o avertizare Cod portocaliu de vânt puternic, valabilă până joi seară, și două avertizări Cod galben de viscol şi vânt puternic, valabile până vineri dimineață.

Misterul care înconjoară prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Imagini de la bord surprinse înainte de tragedie
Misterul care înconjoară prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Imagini de la bord surprinse înainte de tragedie

Continuă ancheta în cazul tragediei aviatice din Kazahstan. Autoritățile au găsit cutia neagră a aparatului de zbor, cu ultimele convorbiri din cabina de pilotaj.

România la finalul lui 2024: Perspectivă negativă și riscul de a deveni nerecomandată pentru investiții
România la finalul lui 2024: Perspectivă negativă și riscul de a deveni nerecomandată pentru investiții

România încheie anul 2024 cu perspectivă negativă şi riscă să alunece înspre statutul de ţară nerecomandată pentru investiţii.