„Groapă comună în inima Parisului”. Mii de cadavre au fost lăsate să putrezească

62095411
iStock

Un centru de donare al cadavrelor din cadrul unei universități din Paris s-a închis temporar, în urma unei anchete privind condițiile grave în care sunt păstrate cadavrele.

Mii de cadavre au fost lăsate să putrezească în condiții insanitare la Centrul de Donare a Cadavrelor din cadrul Universității Paris-Descartes, relatează BBC.

De asemenea, mai multe cadavre și părți ale corpului ar fi fost vândute către companii private.

Informațiile au apărut pentru prima data în publicația franceză L'Express. O investigație a ziarului a relevat că zeci de cadavre erau depozitate „dezbrăcate, în descompunere, puse grămadă pe tărgi, cu ochii larg deschiși”.

„Groapă comună a Parisului”

Publicația a descris centrul drept „o groapă comună în inima Parisului”.

Universitatea a luat la cunoștință acuzațiile și le-a transmis scuze familiilor care au donat cadavrele.

Într-un comunicat publicat pe site, universitatea a admis că practicile din centru nu se ridică la „așteptările sociețătii de respectare a demnității”.

„Universitatea Paris-Descartes le cere scuze familiilor pentru această situație. Universitatea dorește să clarifice și să își reafirme determinarea de respectare a demnității donatorilor și familiilor”, se menționează în comunicat.

Uniunea Franceză pentru Medicină Liberă a anunțat că va depune o plângere. Președintele uniunii, Jerome Marty, a declarat că acest caz pune într-o lumină proastă lumea medicilor.

Cadavre vândute unor companii private

Timp de peste zece ani, mii de cadavre donate pentru cercetare ar fi fost depozitate în condiții improprii și vândute pentru scopuri neetice.

O parte dintre cadavre erau puse unul peste altul, „fără niciun pic de demnitate”, relatează L'Express. Altele ar fi fost roase de șoareci, care au infestat locația.

Unele cadavre erau atât de putrezite încât au fost incinerate fără a mai fi disecate.

În alte cazuri, cadavrele ar fi fost vândute unor companii private pentru scopuri nepotrivite, precum teste de impact ale mașinilor. Un cadavru ar putea fi vândut pentru până la 900 de euro, iar un membru pentru aproximativ 400 de euro.

Publicația franceză a intrat în posesia unor poze făcute în centru în anul 2016, parte dintr-un document de 27 de pagini care i-a fost înmânat lui Frederic Dardel, fost președinte al universității, de câtre profesorul Richard Douard, președinte al centrului în perioada 2014-2017.

Pus față în față cu ceea ce el a numit „inerție a autorităților publice”, Douard a demisionat în octombrie 2017, relatează Le Figaro.

Universitatea a anunțat că centrul va rămâne închis până la finalul inspecției realizate de Ministerul pentru Înaltă Educație, Cercetare și Inovare.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
62095395
Complot pentru formarea unui nou partid nazist, dejucat în Italia. Ce făceau membrii
Poliţia italiană a anunţat joi că a descoperit un complot pentru formarea unui nou partid nazist şi a confiscat un număr mare de arme, în timpul percheziţiilor care au avut loc la nivel naţional, transmite Reuters.
62095365
Coreea de Nord a testat un lansator de rachete multiple. A fost supravegheat de Kim Jong-Un
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a supervizat joi o nouă testare a unui "lansator de rachete multiple de foarte mare dimensiune", a anunţat vineri agenţia nord-coreeană KCNA
62095364
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în Canada. Cel puțin șapte morți
Șapte persoane şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii unui avion de mici dimensiuni în centrul Canadei, a anunţat joi Biroul naţional pentru securitatea transporturilor (BST).