Zeci de judecători ai Curții Supreme poloneze protestează, miercuri, împotriva reformei judiciare

61970956

O procesiune formată din zeci de judecători ai Curţi Supreme îmbrăcaţi în toga oficială urmează să o însoţească miercuri pe preşedinta lor care va sosi la biroul ei, în cadrul unui protest fără precedent împotriva reformei instituţiei lor.

Magistrata Malgorzata Gersdorf şi-a exprimat marţi deschis opoziţia faţă de puterea politică, refuzând să se pensioneze - aşa cum cere reforma impusă de conservatorii partidului majoritar Lege şi Justiţie (PIS), scrie Agerpres.

Conflictul între majoritatea judecătorilor Curţii Supreme, dintre care 27 riscă de asemenea să fie pensionaţi din oficiu, şi puterea politică se înscrie într-un diferend mai vast între Varşovia şi Comisia Europeană în legătură cu reformele judiciare lansate în numele unei eficienţe mai mari a justiţiei.

Aceste reforme sunt percepute de adversarii lor ca încălcând principiul separării puterilor, în beneficiul puterii politice.

Exprimând de asemenea o poziţie critică faţă de acestea, Comisia Europeană a lansat luni o procedură de infringement de urgenţă împotriva Varşoviei. Aceasta ar putea duce, după mai multe etape, la sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) şi la sancţiuni financiare.

La Varşovia, Malgorzata Gersdorf a fost primită marţi de şeful statului. Preşedintele Andrzej Duda, fără să-i transmită un document prin care o informează oficial despre încheierea atribuţiilor sale, i-a semnalat aceasta în mod implicit, anunţând că un judecător al Curţii Supreme, Joze Iwulski, va asigura interimatul la conducerea instituţiei, în aşteptarea alegerii unui titular care să-i succeadă în funcţie.

O lovitură de teatru s-a produs atunci, Gersdorf anunţând că ea l-a desemnat pe acelaşi judecător, nu ca succesor al său, ci ca înlocuitor "în timpul absenţei sale". Ea a precizat după aceea că intenţionează să-şi ia concediu.

Cu umor, ea le-a spus jurnaliştilor, după întâlnirea cu Duda, că a ajuns la un consens cu acesta asupra unui punct, informându-l că Iwulski este într-adevăr "un judecător bun".

Experţi intervievaţi de media poloneze au estimat că Malgorzata Gersdorf şi-a făcut bine jocul: desemnarea unui înlocuitor este coerentă cu viziunea sa asupra reformei, pe care ea o refuză, considerând-o parţial neconstituţională.

În timp ce demersul preşedintelui Duda a părut mai puţin limpede: de fapt, Iwulski are vârsta de 66 de ani, altfel spus el ar trebui de asemenea să fie pensionat din oficiu şi nu desemnat pentru a conduce Curtea Supremă.

El a cerut şefului statului să-şi continue activitatea, aşa cum îl autorizează legea, dar a făcut-o bazându-se pe Constituţie şi pe principiul inamovibilităţii judecătorilor şi nu conform procedurii prevăzute de reforma semnată de preşedinte.

Grupuri din opoziţie au cerut locuitorilor Varşoviei să vină la Curtea Supremă miercuri dimineaţa pentru a-i susţine pe judecătorii contestatari.

Marţi seara deja, între 4.000 şi 5.000 de manifestanţi se adunaseră în faţa sediului Curţii Supreme pentru a-şi exprima sprijinul faţă de preşedinta acesteia.

Venită să le mulţumească, Gersdorf a fost aplaudată când a reafirmat că va rămâne în post "până în 2020", conform mandatului său de şase ani înscris în Constituţie.

Preşedintele PiS, Jaroslaw Kaczynski, considerat ca principalul decident al ţării în spatele guvernului şi al partidului conservator, a apreciat marţi - într-un interviu - că sfidarea judecătorilor se va termina "pe termen lung printr-o înfrângere dezastruoasă".

 

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
61970955
China vrea să se alieze cu UE împotriva Statelor Unite, din cauza politicilor lui Trump
China face presiuni asupra Uniunii Europene pentru o declaraţie comună în termeni tari împotriva politicilor comerciale ale preşedintelui american Donald Trump, au declarat agenţiei Reuters mai mulţi oficiali europeni.
61955282
Bandă formată din 40 de hoți români, desființată în Spania. Ce au descoperit anchetatorii
Autoritățile spaniole au desființat un grup infracțional organizat format din cetățeni români care acționa în toată Andaluzia.
61937258
Incident extrem de grav în aeroportul din Dusseldorf. Poliția a reținut un suspect
Un bărbat a înjunghiat în cap un lucrător în domeniul securităţii, marţi, pe aeroportul din Dusseldorf, a anunţat poliţia germană, iar rănitul a fost operat, însă viaţa nu-i este în pericol, relatează The Associated Press.