Un tânăr care făcea jogging a fost ucis de un urs, în zona Trentino, Italia. Unde a fost găsit cadavrul acestuia

62334697
Shutterstock

În timp ce se afla pe un traseu de drumeţii, un tânăr care făcea jogging a fost ucis de un urs, miercuri, în nord-estul Italiei. Este o premieră în ţară, a declarat, vineri, pentru AFP o sursă apropiată anchetei.

 

Andrea Papi, în vârstă de 26 de ani, alerga într-o zonă împădurită şi muntoasă din apropierea satului său, Caldes, în regiunea Trentino, când s-a întâlnit cu animalul.

Alertaţi de familia sa îngrijorată, salvatorii i-au găsit cadavrul în noaptea de miercuri spre joi într-o râpă, având răni adânci la gât, braţe şi abdomen, unele dintre ele fiind în mod evident cauzate de un carnivor mare. Potrivit rezultatelor autopsiei efectuate vineri, Andrea Papi a murit ca urmare a rănilor provocate de un urs, a declarat o sursă apropiată anchetei, confirmând informaţii din presa italiană. Analizele ADN ar trebui să permită identificarea animalului în zilele următoare, scrie News.ro.

În martie, un bărbat fusese deja atacat de un urs nu departe de acel loc, relansând dezbaterea despre potenţialul pericol reprezentat de prezenţa acestor animale numeroase în regiune. Datorită succesului proiectului „Life Ursus” de reintroducere a urşilor în provincia autonomă Trentino între 1996 şi 2004, 69 de exemplare au fost înregistrate pe teritoriu în 2021.

În timp ce unii locuitori cer identificarea şi sacrificarea animalului responsabil de moartea tânărului, Annamaria Procacci, de la Asociaţia Naţională pentru Protecţia Animalelor (Enpa), denunţă absenţa acţiunilor preventive din partea autorităţilor.

„Omul nu este ţinta prădării de către urs, care este un animal deosebit de înfricoşător şi care păstrează distanţa de om”, a declarat pentru AFP fostul deputat ecologist, deplângând faptul că nu se depun eforturi pentru „descurajarea accesului în zonele în care se află femelele şi puii lor”.

Deşi s-a declarat şi împotriva sacrificării sistematice a urşilor implicaţi în atacuri non-fatale asupra oamenilor, ONG-ul de mediu WWF a considerat că ursul responsabil de moartea alergătorului ar trebui să fie înlăturat.

„Înlăturarea acestuia scade riscul unor noi incidente similare şi îmbunătăţeşte acceptarea socială a populaţiei faţă de specie”, a argumentat ONG-ul într-un comunicat de presă.

În Italia există între 120 şi 200 de urşi, în principal în Trentino şi Abruzzo (centru) şi acesta este primul accident mortal înregistrat.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62338159
Iranul instalează camere de luat vederi în locuri publice pentru a identifica și pedepsi femeile care nu poartă vălul islamic
Autoritățile iraniene instalează camere de luat vederi în locuri publice și pe străzile publice pentru a identifica și sancționa femeile care sunt capul descoperit.
62242036
Blinken: „Negocierile de pace dintre Kiev și Moscova sunt în prezent imposibile”
Secretarul de stat al SUA, Anthony Blinken, a dat un răspuns categoric la întrebarea privind negocierile dintre Ucraina și Rusia cu privire la încheierea războiului.
62338152
„Văduva neagră a jihadului” a murit la 64 de ani. Malika El Aroud a activat în gruparea teroristă Al Qaeda
Malika El Aroud, cunoscută drept „văduva neagră a jihadului", a murit, vineri, în Belgia, la vârsta de 64 de ani.